Prietenul este un om bun, cu suflet sănătos, care cugetă cele drepte, fiind iubitor de virtute, integru în ce priveşte deprinderile sale morale, fidel iubirii, sincer în cuvinte, statornic sufleteşte, sfetnic vrednic, curajos, iubitor de adevăr şi dreptate. Prietenul este asemenea [în toate] celui cu care se află într-o legătură de prietenie; socoteşte că bucuria prietenului este şi bucuria sa, iar tristeţea acestuia este propria sa tristeţe; având o sensibilitate deosebită, simte starea de spirit a prietenului şi îndură, la rândul său, ceea ce pătimeşte acesta; pricepe înainte ca prietenul să-i facă mărturisirea şi aleargă în ajutorul lui înainte ca acesta să-l roage; se oferă fără preget spre a-l ajuta în lucrurile lui şi-l sprijină atunci când este în primejdie.
Prietenii prietenului său sunt şi prietenii lui, iar duşmanii acestuia sunt şi duşmanii lui; sare în apărarea prietenului său şi se pune în pericol pentru el. In trupul lui se află sălăşluindu-se sufletul prietenului său. Este un sfetnic bun, spune întotdeauna ceea ce este folositor şi se îngrijeşte de cinstea şi renumele prietenului; cele pe care prietenul lui le socoteşte sfinte sunt sfinte şi pentru el şi respectă cele pe care prietenul său le socoteşte a fi vrednice de cinste. Prietenul adevărat este un acoperământ puternic, şi cel care-l află, află o comoară. Prietenul este cel mai de preţ dintre toate. Prietenul adevărat este bogăţie nepreţuită, mai de cinste decât oricare dintre cele ce pot fi dobândite; nu există măsură pentru frumuseţea lui. Prietenul, atât în necazuri, cât şi în împrejurările fericite ale celui care-i este prieten, rămâne acelaşi. Prietenul adevărat aduce laudă celor vrednice de laudă şi le acuză cu îndrăzneală pe cele de necinste.
Euripide spune: „Prietenii nu au nimic exclusiv al lor – cei care au ajuns să fie [prieteni] cu adevărat -, ci toate lucrurile le sunt comune. Nimic nu este mai bun decât un prieten sincer. Sfatul lui este mai puternic decât un medicament, vindecând sufletul rănit şi inima întristată a prietenului; cuvintele sale sunt remedii dătătoare de viaţă. Prietenul cel bun poate să facă bine atât sufletului, cât şi trupului prietenului său. Prietenul bun şi-a pus sinele pentru toate câte lipsesc celui pe care-l socoteşte prieten, şi atunci când i se face bine, arată recunoştinţă, iar când [celălalt] greşeşte, încearcă să îndrepte deplin [greşeala]. Prietenul ajunge să fie cugetul, simţirea şi ochiul celui socotit prieten. Prietenul este personificarea virtuţii. Nu este cu putinţă ca cel care este prieten să fie rău. Sfântul Grigorie Teologul spune: „Prietenul credincios este o comoară însufleţită, o grădină împrejmuită, un izvor pecetluit, care se deschide din vreme în vreme pentru a te împărtăşi de el; nu pot să-i numesc prieteni decât pe cei care sunt buni cu adevărat şi care s-au împrietenit cu noi pe temeiul virtuţii.”
Despre prietenul nesincer
Prietenul nesincer este un om interesat, neiubitor, viclean, egoist, ipocrit, purtând masca prieteniei pentru a avea parte de foloasele de pe urma ei; minte atunci când spune că susţine prietenia, şi ascunde vicleşug înăuntrul lui când vorbeşte despre devotament. Are pretenţia ca prietenul să-l ajute, dar el însuşi refuză să-şi ofere sprijinul atunci când prietenul i-l cere, inventând o mie de pretexte, îşi arată prietenia atunci când prietenului îi merge bine, dar la necaz se dezice de el. Îşi aduce aminte de el atunci când îi merge bine şi vrea să afle, fără a-l vizita, noutăţi despre el, urându-i fericire celui deja fericit, sănătate celui sănătos, faceri de bine celui care săvârşeşte binele şi slavă celui care are parte de ea; trimite daruri bogate celui bogat şi vrea să dea dovadă că este prieten cu orice preţ, numai de ochii lumii. Dar uită de acesta de îndată ce ajunge în necazuri, nemaivrând să întrebe şi să afle veşti despre el; şi, deşi locuieşte în vecinătatea lui, îşi pierde interesul faţă de el. Îl evită şi îl blestemă; îl acuză că a ajuns în necaz din cauza neroziei; iar dacă acela a căzut în vreo boală, îl uită, şi dacă se află la ananghie, îşi întoarce faţa de la el; când [prietenul lui] ajunge într-o stare umilă, îl defăimează şi când devine sărac, îl trece cu vederea, iar văzându-l flămând, nu-i poartă de grijă şi nu face milostenie cu el nici când este gata să moară. Unul ca acesta este un prieten nesincer.
Despre prietenul viclean, rău şi pervertit
Prietenul viclean este un om de nimic şi periculos. Acesta nu are nimic sănătos în sufletul lui; pentru el, nimic nu-i sfânt, nimic cuvios; este necredincios, rău, viclean, pervertit; dispreţuieşte sinceritatea, pe buzele lui poartă vicleşug şi minciună; cugetă la cele viclene, iar inima sa cercetează cele de ruşine; cuvintele lui sunt linguşitoare şi gândurile înşelătoare. In vorbe îşi arată prietenia, dar într-ascuns plănuieşte împotriva celui socotit prieten. Îşi defăimează prietenul şi cu flacăra vicleniei răspândeşte răutăţi [despre el]; cu privirea încordată, cugetă cele necinstite şi buzele lui vor fi mereu de partea răului. Acesta este un cuptor de răutăţi pentru prieten; în faţa aceluia, îşi îndulceşte graiul şi în cuvinte îşi arată exagerat admiraţia faţă de el, dar mai apoi gura sa îşi va retrage spusele şi vorbele lui vor zămisli multă sminteală.
Prietenia celui rău şi viclean este mai cumplită decât duşmănia, pentru că de aceasta din urmă te poţi feri, pe când de [prietenia celui rău] nu; prietenul viclean nu diferă cu nimic de ucigaş, pentru că amândoi fac răul într-ascuns. Prietenul viclean este nesătul; chiar de şi-ar distruge cu totul prietenul, tot nu s-ar sătura; este sfruntat pentru că, deşi face rele, uneltind şi destrămând casa celui care s-a încrezut în prietenia lui, nu-i este ruşine să poarte pe buze numele prieteniei şi să i se înfăţişeze aceluia ca prieten, deşi îl urăşte fără măsură. Este nemilos, pentru că viscerele celui viclean nu pot suporta prietenia. Prietenia „prietenului” rău este asemenea ruginii: îl roade pe prieten cât timp este în viaţă.
Sfântul Nectarie din Eghina, Cunoaște-te pe tine Însuți, Editura Sophia