
Omul, având o îndoită natură, nu merge întotdeauna pe calea care urcă. Dimpotrivă, calea care coboară fiind mult mai ușoară, este mai la îndemână și deci mult mai bătută. De aici a venit credința că așa e firesc, că așa trebuie să fie. Natura omului a fost pecetluită cu semnele păcatului.
Din această rătăcire, din această neputință și uitare omul poate fi scos prin exemplul sfințeniei.