Nimic mai greu, nimic mai periculos decât să te lupţi cu îngustimea şi cu formalismul.
Nimic mai primejdios, decât a combate răutatea, care crede că are dreptate, că apără adevărul şi că slujeşte lui Dumnezeu. Aceste forme ale relei-voinţe au înfrânt şi pe Iisus. Deşi Dumnezeu n-a revelat o Scriptură împotriva Sa, formalismul [după aluatul] iudaic a întors-o împotriva lui Dumnezeu. Iată ce poate răutatea; să stea împotriva iubirii de oameni şi de Dumnezeu; împotriva ei, nu poate nimic, nici Iisus. De aceea, răutatea, pentru că nu se poate schimba în bucurie nicidecum, nu are iertare, ea este împotriva iertării şi a oricărei tămăduiri, dar are judecată. Răutatea a înfrânt pe Dumnezeul Iubirii, dar se va înfrânge de Dumnezeul Judecăţii.
Iisus a tămăduit orbirea ochilor dar n-a putut tămădui orbirea răutăţii. Orbirea răutăţii nu are leac, dar are pedeapsă.
Răutatea e o osândă, o moarte anticipată, care chinuieşte firea, dar nu e naturală, e o venetică în fire. Pe aceasta vrea Dumnezeu să o izgonească din fire, cu ajutorul omului…: “Iată, eu vă trimit pe voi că pe nişte miei în mijlocul lupilor”.
Firea perversă şi firea curată, originară, stau laolaltă în raportul în care se află un miel care bea apă dintr-un râu, faţă de lupul care se află mai la deal şi îi bagă mielului vină că-i tulbura apa, găsindu-şi astfel motivul întemeiat (justificarea) să-l mănânce. E absurditate multă şi variată lipsită de fire. Misiunea lui Iisus, dată şi mieilor, e descojirea firii de absurditate, de sălbăticie, de caricatura existenţei: demonicul.
Aceasta înseamnă că Iisus contează pe un miez originar necontaminat, existent în fire, care deşi este comprimat, este capabil să-şi recâştige dimensiunea paradisiacă; miezul capabil de Har. Precum că acestea sunt aşa ne stau mărturie mieii lui Dumnezeu, sfinţii în preajma cărora se îmblânzeau fiarele.
Oamenii vor strânge aşa de multe rele pe pământ, încât nu mai rămâne istoriei altă soluţie decât sfârşitul ei”.

Părintele Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete din secolul XX. O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie în 800 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.