Pe vrăjmaşul şi gândurile rele care îţi provoacă ispite, să îi alungi cu rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Rugăciunea aceasta poate fi săvârşită în timpul oricărei îndeletniciri.
Plata înfrânării este nepătimirea, iar a credinţei este cunoştinţa. Iar nepătimirea naşte discernământul, iar cunoştinţa, iubirea pentru Dumnezeu.
Cuvintele plata înfrânării este nepătimirea înseamnă că harisma, darul lui Dumnezeu pentru înfrânarea pe care o face omul, este nepătimirea. Nepătimirea nu există fără înfrânare, dar nu înfrânarea aduce nepătimirea.
„Mulţi se tem de moarte. Unii oameni nici măcar nu ne îngăduie să vorbim în prezenţa lor despre Dumnezeu şi despre moarte. Este dureros, căci ei se tem de moarte tocmai pentru că nu vor să cugete la Unul şi adevăratul Dumnezeu, îşi născocesc propriile lor religii…Moartea este nemiloasă cu cei ce se tem şi se ascund de ea. Insă ea fuge de cei care o înfruntă neînfricaţi şi o privesc în faţă, aducându-şi aminte de Dumnezeu, chemându-L şi rugându-L să fie împreună cu ei în acel ultim ceas. În felul acesta clipa morţii vine cu pace şi fără durere.” (Arhim. Zaharia Zaharou)
Iubiți credincioși, se apropie Domnul de o femeie văduvă căreia îi murise copilul și pe care îl ducea la groapă și îi spune: „Nu mai plânge!”. Iar noi citim aceste cuvinte în Sfânta Scriptură și ne întrebăm: cum să nu plângă biata femeie, de vreme ce, văduvă fiind și pierzându-și singurul copil, rămânea singură, fără niciun sprijin?! Acest „Nu mai plânge!”este cheia Evangheliei de astăzi și aș vrea să încercăm să înțelegem împreună dacă acest îndemn, dacă această poruncă „Nu mai plânge!” este sau nu îndreptățită.
Mult folos avem de pe urma bolilor, ajunge să le răbdăm fără cârtire şi să-L slăvim pe Dumnezeu, cerându-I mila. Bolile sunt spre binele nostru când le îndurăm fără murmur, rugându-L pe Dumnezeu pentru iertarea păcatelor şi preamărindu-I numele.
„Uneori, când cineva nu înţelege cu binele, Dumnezeu îngăduie să treacă printr-o încercare, ca să-şi revină. Dacă n-ar exista o durere, o boală cât de mică, atunci oamenii ar ajunge ca fiarele şi nu s-ar mai apropia de Dumnezeu“ spunea iubitul nostru Sfânt Paisie Aghioritul.
Părintele sfătuia oamenii să nu creadă în vise şi vedenii, ci dimpotrivă, să le respingă cu smerenie, pentru a nu fi înşelaţi de diavol. Despre vise, zicea: „Toate visele sunt de la diavoli. Doar cele care vestesc moarte şi judecată sunt de la Dumnezeu. Dar dacă te aruncă în deznădejde, şi acelea sunt tot de la diavoli”.
In fiecare zi, la sfârşitul Utreniei, la Laude, spunem: „Cântaţi Domnului cântare nouă” (Psalmi 95, 1). Atunci când ne dăruim cu tot sufletul puternicului Duh al lui Dumnezeu, trăim în fiecare zi schimbările aduse de dreapta Celui Preaînalt, iar inima şi duhul nostru se înalţă neîncetat către El prin harul Său.
Când ai sănătate și spor în treabă, înalță-ți inima și zi: ”Ție, Doamne!”
Să vedem altă întrebare: „Când există o uscăciune a inimii şi o lipsă de dispoziţie pentru rugăciune, trebuie să ne rugăm împotriva voinţei noastre, fie şi formal, sau să aşteptăm până când vine starea necesară, străpungerea inimii? Şi ce se întâmplă dacă aceasta întârzie să vină?“
Doamne, Dumnezeul nostru, Stăpânitorul vieții și al morții, Creatorul cerului și al pământului, primește mulțumirea noastră pentru toate darurile bune pe care ni le-ai dat până în ziua de azi.
Sânt oameni care se luptă cu patimile o dată sau de două ori, în vremea năpădirii vrăjmaşe. Să zicem că patima s’a apropiat de o sută de ori de om, şi că în două cazuri s-a împotrivit ei. Și lui i se pare că este un nevoitor. Unul ca acesta se hotărăşte să vorbească celorlalţi de virtuţi, iar el însuşi de nouăzeci si opt de ori a dat înapoi“. Caci noi când vorbim despre „întunerecul în care trăieşte lumea”, avem în vedere că lumea trăieşte din patimi şi că viaţa noastră nu o cunoaşte. Oamenii se îndepărtează de la Hristos şi de la adevărata descoperire a ceea ce este omul.
Pincipalul este să păstrezi pacea cu cei din jur, atât cât lucrul acesta ţine de tine. Să te gândeşti că în jurul tău s-au strâns tot felul de bolnavi – chiar aşa şi este.
Rari sunt cei ce cunosc taina ascultării. Cel ce ascultă este mare înaintea lui Dumnezeu. El Îl imită pe Hristos, Care ne-a dat El însuşi pilda ascultării. Domnul iubeşte sufletul ascultător şi-i dă pacea Lui şi atunci totul este bine şi sufletul simte iubire pentru toţi.
Oamenii se plâng azi că le merge greu. Unii ar vrea să se apropie de Dumnezeu și să ceară ajutor, dar motivează că nu au timp.