În viața Sfintei Monica, mama fericitului Augustin, cunoaștem că ea era căsătorită cu un păgân, un om aspru și foarte mânios.
Cum și-a adus Sfânta Monica soțul la credință
Nimic să nu vă ducă la deznădejde
Scopul vieţii noastre este să devenim desăvârşiţi şi sfinţi, fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai Împărăţiei Cerurilor. Să luăm aminte ca nu cumva de dragul vieţii acesteia să ne lipsim de cea viitoare, ca nu cumva din pricina grijilor pământeşti să neglijăm scopul vieţii noastre.
Postul, privegherea şi rugăciunea, prin ele însele nu aduc roadele dorite, pentru că ele nu sunt scopul vieţii noastre, ci sunt mijloacele folosite pentru atingerea scopului.
„Dumnezeul meu, aceasta sunt eu! Ajută-mă! Nimic nu pot să fac dacă nu mă ajuţi Tu”
– Gheronda, mă chinuie propriile mele patimi.
– Îţi dai seama că înăuntrul tău există patimi?
– Uneori îmi dau seama.
– Asta-i bine. Când omul recunoaşte că are patimi, se smereşte şi atunci vine Harul lui Dumnezeu.
Care sunt metodele prin care luptăm împotriva oricărei patimi?
Vom analiza metodele terapeutice generale, care se aplică tuturor patimilor.
Toate patimile, păcatele şi căderile îşi au punctul de plecare în egoism
Părintele Ceresc a lăsat judecata Fiului, ca Acesta să judece lumea, şi Hristos ne spune să nu judecăm. Vine omul şi ia judecata lui Dumnezeu şi judecă! Fiul lui Dumnezeu nu judecă, dar judecă omul!
„Îţi dau binecuvântare să te cerţi cu cine vrei, dar cu femeia ta să nu te cerţi”
Odată, când împreună cu soţia mea l-am văzut pe Stareţ, s-au întâmplat următoarele: de îndată ce am intrat în cameră, Stareţul, care era întins pe pat din pricina bolii sale, a început să ne muştruluiască râzând:
Generația mea a fost învățată să spună: „Sărut mâna, mamă”, „Sărut mâna, tată”…
Recunoștința pornește de la gesturile foarte elementare, pe care le învățăm de acasă. Generația mea a fost învățată să spună: „Sărut mâna mamă”, „Sărut mâna tată”…”Copii de astăzi nu mai sunt învățați de mamele lor, să spună la sfârșitul mesei ‘sarut mâna mamă’.”
„Nu pot avea odihnă pe pământ cei care doresc cu sete mântuirea sufletelor lor”
„Nu pot avea odihnă pe pământ cei care doresc cu sete mântuirea sufletelor lor.”, zice Sfântul Efrem Sirul.
Căci fără răgaz este lupta, fie din afară, fie dinlăuntru.
Temeţi-vă să nu ajungă careva dintre voi vas al mâniei
În Apostolul de astăzi, Sfântul Apostol Pavel rezolvă o problemă grea, pe care poate că şi voi v-aţi pus-o: de ce unii oameni sunt sortiţi încă de la naştere vieţii veşnice şi fericirii veşnice, pe când alţii se nasc şi trăiesc în condiţii deloc favorabile mântuirii, de parcă ar fi lepădaţi de Dumnezeu încă de la naştere. El citează cuvintele lui Dumnezeu către marele proroc Moisi: „Voi milui pe cine voi milui şi Mă voi îndura de cine Mă voi îndura” (Rom. 9,15).
Pocăința cere curaj, fermitate și o oarecare îndrăzneală
Iubitorul de oameni Dumnezeu primește întotdeauna pe fiii Săi care au păcătuit, când se întorc printr-o pocăință sinceră. Omul, urând răul și iubind binele, își întregește pocăința sa și redevine fiul iubit al lui Dumnezeu. Datorită libertății sale, fiecare creștin are posibilitatea să aleagă orice vrea. Nici un bine nu se săvârșește prin silă. Nici Însuși Dumnezeu nu vrea să constrângă libertatea noastră. Libertatea este indisolubil legată cu dragostea. Păcatul este o neghiobie, o aberație. Dumnezeu nu ține pe nimeni cu sila lângă El.
Trăim într-o lume în care toți suferim…
Mitropolitul Pavel de Siatista: Aceasta este drama noastră. Dumnezeu ne-a spus: „Impărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru”. (Lc. 17,21) O căutăm în afară și de aceea nu o găsim niciodată…
Ispitele ne sunt de folos
Omului nu-i este dată „cunoștința binelui și răului” în sens absolut. I se spune însă ce are de făcut în calitate de creatură: să-L lase pe Dumnezeu să fie Dumnezeu, recunoscându-L drept Creator și Domn prin ținerea poruncilor Lui. Această ascultare e însă permanent contestată. Ea trebuie și poate fi înfăptuită liber, în măsura în care omul se decide în permanență din nou pentru Creatorul său și împotriva sugestiilor ispititoare ale vrăjmașului. Această decizie pentru sau împotriva Cuvântului lui Dumnezeu are loc în adâncurile aproape insondabile pentru noi ale inimii noastre. Ispitirile nu fac altceva decât să scoată la lumină această stare interioară:
Lepădarea răului şi rugăciunea sinceră către Domnul întotdeauna înving
Mă întrebaţi: „Ce trebuie să facem când înlăuntru suntem împărţiţi în două?” În primul rând, să ştiţi că acest lucru nu este ceva rău, ci este o întorsătură obişnuită a vieţii duhovniceşti. Când duhul nostru sub influenţa harului se trezeşte, atunci se îndreaptă spre Dumnezeu şi pe toate le îndreaptă într-acolo. Firea egoistă, însă, şi după aceea tot mai rămâne şi îşi exprimă drepturile ei, atrăgând după vechiul obicei la sine şi sentimentul şi voinţa.
Pentru ca să existe comunicare duhovnicească între oameni trebuie ca ei să lucreze pe aceeaşi frecvenţă
– Gheronda, cum comunică oamenii duhovniceşte de departe?
– Scriu vreo scrisoare, fie prin telegraf, fie prin semnale morse.
– Cum adică?
– Pentru ca să existe comunicare duhovnicească între oameni, trebuie ca ei să lucreze pe aceeaşi frecvenţă. Acest lucru nu pot să-l prindă oamenii de ştiinţă.
Din simțirea neajunsului vine întristarea
„Plictiseala îmi vine din două pricini: după ce cad în vreo faptă, în vreun cuvânt, în vreun gând păcătos, și atunci când vreme îndelungată nu mă îndeletnicesc cu pocăința, chiar dacă în acel răstimp aș face lucruri folositoare. Atunci sufletul simte un neajuns, o lipsă: din simțirea neajunsului vine întristarea.
De ce te îngrijorezi şi te întristezi mai mult decât este nevoie?
De ce te îngrijorezi şi te întristezi mai mult decât este nevoie pentru felurite incidente? Noi nu ne aflăm în afara Providenţei dumnezeieşti, în aşa fel încât să fim călăuziţi doar de simpla întâmplare. Prin urmare, tot ceea ce ni se întâmplă, se întâmplă cu ştirea lui Dumnezeu şi în acest fel nimic nu ni se va întâmpla dincolo de puterile noastre!
Tu nu ai să mori niciodată
Cu aceasta închei deobicei predica de la cuninie: că numele de mire şi mireasă nu durează 24 de ore, şi îi îndemn ca atunci când ne întâlnim, să îmi spună: Părinte, iată mireasa mea! Părinte, iată mirele meu!