„In iad nu este pocăință, nici schimbare. Ceea ce va rodi cineva în acest stadion al vieții de aici, aceea îl va însoți veșnic! Ne referim aici la aceasta iarăși ca la o poziție importantă care ne preocupă în mod real. In afara trupului nostru ele ne apasă la învinuirea chinuitoare în fața paznicilor veșnici ai iadului, dar și pe dinlăuntru ne chinuiesc nebunia și iuțimea patimilor sălbatice pe care le-am câștigat ca o pradă rușinoasă prin viața trândavă și fără luare aminte!” (Pr.Iosif Vatopedinul)
O monahie, căreia i-a murit tatăl, a început să-l pomenească 40 de zile pe metanier. Dar diavolul i-a adus aminte călugăriței: „Nu scrie oare în Biblie că în iad nu există pocăință?” „Așa e cu adevărat. Unde avea să meargă cu adevărat, a mers. Dacă avea să meargă în Rai, a mers. Dacă era să meargă în iad, a mers.” Însă la puțin timp s-a întâmplat ceva cutremurător….
Or, lumea spirituală, chiar așa cum este ea, deși nu are aceeași pregnanță, deși pare mult mai… delicată și se receptează mult mai slab, pe de altă parte este infinit mai puternică și mai stabilă, pentru că tot ce ține de lumea duhovnicească nu se schimbă, nu se poate corupe.
Ce înseamnă rugăciunea? Înseamnă a recunoaște că nu e suficientă credința mea, că nu e suficient entuziasmul meu, că nu e suficientă poziția pe care o ocup, cultura pe care o stăpânesc, educația în consecință, că nu e suficientă puterea pe care o am, că nu e suficientă nici măcar dragostea pe care o am și, în cele din urmă, că nu e suficientă lucrarea pe care încerc să o săvârșesc și că am nevoie de ajutor.
De ce te împodobești cu darul lui Dumnezeu, ca și cum l-ai fi câștigat de aiurea? Să cunoști pe cel Preaînalt și să nu te înalți peste fire; zidire a lui Dumnezeu fiind, să nu te lepezi de Cel ce te-a zidit. Ajutor primind de la Dumnezeu, nu întoarce spatele Dătătorului cel Bun. La înălțime de viață te-ai suit, dar El ți-a dat-o. Ai săvârșit vreo faptă bună, dar El ți-a ajutat, lucrând cu tine împreună. Mărturisește pe Cel ce te-a ridicat pe tine. Om ești, să nu-ți treci marginea firii.
O, Maică Prealăudată, Cerească Împarateasă şi Stăpână, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, Ceea Ce ai născut pe Cuvântul mai Sfânt decât toţi Sfinţii!
Să fim atenți, păzindu-ne mintea! Ne vine în minte un gând stăruitor fără noimă. Încercăm să-l alungăm, dar nu se dezlipește. Atunci ne folosim de împotrivire, după cum spun Părinții.
– Cum facem să ne axăm mai mult pe lupta lăuntrică decât pe războiul exterior?
Fiica mea dragă, Fotini, inima mea dumnezeiască și sfântă, mă rog să fii bine.
Mergeam într-o zi de-a lungul unui câmp, ducându-mă de la tabăra Ustiijorsk, unde staţiona batalionul nostru de geniu, spre satul Kolpino, ca să pun la poştă nişte bani pe care voiam să-i trimit la Sfântul Munte;
