In fiecare clipă ne pândește pericolul acestei secularizări. În fiecare clipă, în fiecare oră, putem fi călăuziți către sinuciderea noastră duhovnicească.
Grijile lumești ‒ o pânză de păianjen aruncată de diavol
Cine n-a primit pe Duhul Sfânt acela nu vrea să se roage pentru vrăjmași
Slavă Domnului că nu ne-a lăsat orfani, ci ne-a dat pe pământ pe Duhul Sfânt (Ioan 14, 15-18). Duhul Sfânt învață sufletul o negrăită iubire pentru norod și milă pentru toți cei rătăciți. Domnului i-a fost milă de cei rătăciți și a trimis pe Fiul Său Unul-Născut ca să-i mântuiască; iar Duhul Sfânt învață aceeași milă pentru cei rătăciți care merg în iad. Dar cine n-a primit pe Duhul Sfânt, acela nu vrea să se roage pentru vrăjmași.
Omul liber din punct de vedere moral este dator să devină sfânt
Trebuie să premeargă voința noastră, pentru că aceasta pretind condițiile cu care Mântuitorul îi cheamă pe cei care au dispoziție să-L urmeze. Fără această dispoziție, va fi cu neputință împlinirea condițiilor propuse, pentru care cu neputință va fi și mântuirea. Se dăruiește Harul, însă, pentru ca el să fie primit, se pretind voința și consimțirea. Cu mult mai mult se pretinde lepădarea de sine, jertfirea de sine, cugetare statornică care să nu încline la nimic altceva, fără numai la a urma continuu glasul Mântuitorului, care cheamă și este glasul Harului și al adevărului.
De ce Domnul vrea să ne asemene oilor?
Întâlnim atât în Vechiul Testament, cât mai ales în Noul Testament pe scriitorii inspiraţi de Duhul Sfânt vorbind despre poporul lui Dumnezeu ca despre turma oilor cuvântătoare. V-aţi întrebat vreodată de ce vrea Domnul să ne asemene oilor? Oare de ce nu au fost alese alte animale?
De ce nu primesc răspuns unele rugăciuni ale părinților pentru copiii lor?
Oare puţini sunt între voi cei ce varsă lacrimi amare pentru fiii lor şi fiicele lor? Oare puţini dintre voi aveţi fii şi fiice care desfrânează, care fură, care comit acte de huliganism? Multe, multe lacrimi vărsaţi pentru ei. De ce?
„Vino, Tu, pe Care atât Te-a dorit și Te dorește sufletul meu…” Ziua Sfântului Duh la Mănăstirea Suruceni
„Duhul Sfânt vine atunci când suntem receptivi. Nu constrânge. Se apropie atât de blând încât putem chiar nici să nu-L băgăm de seamă. Dacă L-am cunoaşte pe Duhul Sfânt, ne-am cerceta pe noi înşine în lumina învăţăturii Evangheliei spre a detecta orice altă prezenţă care L-ar putea împiedica să intre în sufletele noastre. Nu trebuie să aşteptăm ca Dumnezeu să ne silească fără consimţământul nostru. Dumnezeu îl respectă şi nu-l constrânge pe om. Este uimitor felul în care Dumnezeu Se smereşte înaintea noastră. Ne iubeşte cu o iubire afectuoasă, nu din înălţime, nu cu condescendenţă. Şi atunci când ne deschidem inimile către El, suntem copleşiţi de convingerea că El este într-adevăr Tatăl nostru. Atunci sufletul Îl adoră în iubire.” (Sfântul Sofronie Saharov)
Manifestarea iubirii bărbatului faţă de femeia sa
Vom nota câteva din sfaturile Sfântului Ioan Gură de Aur:
O taină a iubirii aproapelui
Îl iubim pe celălalt aşa cum este, dar şi aşa cum este chemat să devină. Cel de lângă noi nu este gata şi eu îl privesc şi în perspectiva a ceea ce va fi. Asta mă ajută să nu judec felul în care este acum, mai ales dacă se încăpăţânează să rămână aşa, să-şi rateze devenirea.
Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac… (In 14, 16;18) Sărbătoarea Cincizecimii la Mănăstirea Suruceni
„Biserica ne cheamă să ne adăpăm la izvoarele apelor, să ne împărtăşim cu vinul mântuirii si al vieţii veşnice. Biserica noastră este chivernisitoarea Sfântului Duh care ne călăuzeşte în chip tihnit şi sigur la tot adevărul, la libertatea fiilor lui Dumnezeu, la bucuria întâilor născuţi, la pregustarea fericirii veşnice din Ceruri. Să-I îngăduim Duhului Sfânt să ne călăuzească, să ne lumineze, să ne insufle, să ne întărească şi să ne mângâie. Să nu-L împiedicăm. Să nu-L dăm uitării. Să nu-L întristăm. Avem mare nevoie de agonisirea Lui, de prezenţa Lui, de mângâierea Lui în vremurile noastre atât de nemângâietoare.” (Monahul Moise Aghioritul)
Dumnezeu este ca steaua polară…
La început harul ne învaţă, provoacă în noi stări asemănătoare cu duhul poruncilor Evangheliei. Totul este uşor. Întotdeauna cu noi, Duhul Sfânt ne face să fim binevoitori faţă de semeni. Este o atitudine normală, naturală.
Nu putem face nimic mai bun şi mai de seamă pentru morţi decât să ne rugăm pentru ei, făcându-le pomenirea la Liturghie
Toţi cei care dorim să ne arătăm dragostea faţă de cei morţi şi să le dăm un ajutor real, putem să o facem cel mai bine prin rugăciuni pentru ei, şi mai ales prin pomenirea lor la Liturghie, când părticelele care sunt scoase pentru vii şi pentru morţi sunt amestecate în Sfântul Potir cu cuvintele: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici cu Sfânt Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi.” Nu putem face nimic mai bun şi mai de seamă pentru morţi decât să ne rugăm pentru ei, făcându-le pomenirea la Liturghie. Au mereu nevoie de aceasta, şi mai ales de-a lungul celor patruzeci de zile, când sufletul răposatului porneşte pe calea sălaşurilor veşnice.
Acatist către Dumnezeu Tatăl pentru cei adormiţi
Rugăciunile începătoare:
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate plinești, vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos
Preadulce Iisuse, Te-ai dăruit nouă păcătoșilor, ai vărsat Preasfânt Tău Sânge, ne-ai spălat rănile și ne-ai albit haina sufletului cu moartea Ta! Omoară patimile noastre. Omoară și pe diavolul, care ne urmărește zi și noapte, neîncetat.
Preascump Fiu al lui Dumnezeu, trimite-ne ajutorul Tău din Cer și de la Tronul slavei, pe care Te odihnești după biruința asupra diavolului.
Când inima noastră nu este întinată nici trupul nu este bolnav
Dacă nu putem să facem asceză trupească, fiindcă suntem neputincioși, cel puțin să facem asceză cu mintea și cu limba. Mintea să nu cugete în chip viclean și limba să nu vorbească cuvinte păcătoase, ca să aflăm mântuirea. Limba noastră să o strunim, ca să nu spunem lucruri necuviincioase, ci doar ceea ce este folositor și ziditor. Tot ce ne vatămă pe noi și pe aproapele să nu iasă din gura noastră. „Tot cuvântul putred din gura voastră să nu iasă”[2].
Este rușine care aduce păcat și este rușine care aduce slavă și har…
Spovedania este mărturisirea de voie și sinceră a păcatelor săvârșite, fără rușine și reținere, și cu osândire de sine, cu zdrobire, în fața unei persoane rânduite de Biserică pentru iertarea păcatelor.
Cel mai bun medicament este deasa împărtăşire cu Prea Curatele Taine ale lui Hristos
După astfel de nevoinţe îndelungate era de aşteptat ca el să se istovească, dar să se și sfinţească. Deşi îl durea tot trupul şi mai ales picioarele din pricina statului îndelungat la rugăciune şi genunchii din pricina îngenuncherilor.
Nimeni nu poate fi vindecat cu sila
Îndreptarea aproapelui, mai ales când e vorba de preoție, este plină de greutăți și primejdii. Căci nimeni nu poate fi vindecat cu sila și împotriva voii lui. De aceea, preotul trebuie să aibă un suflet mare și curajos, ca să nu se deznădăjduiască de mântuirea celor rătăciți, gândind necontenit: „Poate că le va da lor Dumnezeu pocăință spre cunoașterea adevărului și să scape de cursa diavolului.”