Am devenit atât de obișnuiți cu Crucea – o considerăm chiar a fi un simplu ornament – încât trecem cu vederea sau uităm prea ușor două aspecte fundamentale în privința ei. Primul, crucea este un scandal: a fost un instrument de tortură, cea mai brutală, groaznică și crudă formă de execuție din Antichitate. Al doilea, datorită acestui scandal, anomalia reprezentată de modul în care o preaslăvim în cântările de la Duminica cinstitei și de viață-făcătoarei Cruci și de la Praznicul Înălțării Crucii – printre cele mai frumoase cântări ale anului liturgic, cu adevărat un delicios praznic de poezie.
Și tu, fratele meu, acolo unde stai, plin de lipsuri, zdrobit, acolo unde spui că ești necredincios, că nu există Dumnezeu, numai puțin dacă îți amintești de El, se poate să-I auzi glasul! Acel „Eu” al lui Dumnezeu înseamnă că nu ești singur: „Aici sunt și Eu, Dumnezeul tău!”. Trebuie să fim foarte învârtoșați la inimă ca să nu putem pricepe asta!
Căsătoria este năzuinţa spre o relaţie sufletească reciprocă. Este ca şi cum unul dintre soţi îl împlineşte pe celălalt. Căsătoria este o căldură emoţională, care încălzeşte sufletele oamenilor. Doar credinţa creştinească şi viaţa bisericească pot reanima, pot renaşte sufletul omenesc, pot insufla în el dragoste.
Unii spun că viața noastră este destul de scurtă. Credem, însă, că noi înșine ne scurtăm timpul vieții prin lipsa de măsură, prin reaua întrebuințare a lucrurilor și prin pervertirea obiceiurilor.
Căci voia noastră, netăiată de noi de bunăvoie, obişnuieşte să se mânie pe cei care încearcă să o taie fără să vrem.
Care ar fi remediul împotriva tristeţii, singurătăţii, lipsei de sens? Este cazul unor persoane care trăiesc aceste stări, deşi frecventează Bserica.
O inimă de piatră nu poate fi cultivată și nu poate să-l cunoască pe Dumnezeu. Adeseori spunem „eu iubesc pe toată lumea”, dar nu ne iubim soția sau copilul pentru că nu se comportă cu noi așa cum vrem noi. Nu iubim necondiționat, ci din calcul și cu gânduri ascunse. Punem destule condiții iubirii noastre.
A conștientiză păcatul este prezenta harului. Fără har omul nu își conștientizează păcatul. Si, poate ați și observat că noi, în călătoria noastră, în devenirea noastră, nu ne dădeam seama că ceva era păcătos și poate că acuma nu mai putem face lucrul acela, după ani de împărtășanie, de spovedanie, și ceva s-a subțiat în noi, și ne gândim: „Doamne, dar cum puteam face asta?!
Vorbim adesea de şapte taine. În această privinţă, o „taină” este semnul prezenţei mistice a unei persoane sau a unei întâmplări adevărate. O icoană, de pildă, este o taină.
Mintea omenească funcţionează neîntrerupt! Acesta este, probabil, caracteristica ei de bază. Uneori este posibil, e adevărat, să nu funcţioneze corect. Cum s-ar spune, are iluziile şi fantasmele în sânge. Jocul inevitabil de oglinzi al existenţei, însă, îi tulbură câmpul de vedere şi o înşeală, nu rareori, fără vindecare. Cu toate acestea, mintea funcţionează!
