Care ar fi remediul împotriva tristeţii, singurătăţii, lipsei de sens? Este cazul unor persoane care trăiesc aceste stări, deşi frecventează Bserica.
Tristeţea, singurătatea? Aceste maladii ale vieţii noastre! Răspunsul la această frământare l-am găsit într-un text sfâşietor de adevărat al unui nevoitor din Sfântul Munte. Textul acesta este, dacă vreţi, ca o lampă de control pentru propria tristeţe şi singurătate:
“Când iubeşti pe cineva, îl simţi viu înaintea ta. Singurătate simte numai cel care nu iubeşte, iar singurătatea se face şi mai mare atunci când vreau să fiu iubit de ceilalţi. Oricare om, fie împărat, fie cerşetor, veţi vedea că, de îndată ce vrea să-l iubească alţii, va simţi singurătate” (arhim. Emilianos Simonopetritul).
Deriva în care ne putem situa este indiciul că în noi nu este dragoste, putere de a ne “inspecta” pe noi înşine, de a depista care sunt motivele declanşării tristeţii, a singurătăţii şi a lipsei de sens, care înseamnă să ai luminile sufletului stinse. Eu cred că se impune la modul imperios să avem puterea de a vorbi despre propriile noastre singurătăţi sau tristeţi cu Hristos, Care este bucuria şi dragostea veşnică. Şi să-I spunem aşa: “Doamne, acesta sunt eu. Aceasta este singurătatea şi aceasta tristeţea mea. Ajută-mă să le înţeleg noima, ca în felul acesta să recapăt sensul vieţii”. Numai în momentul în care ştim care este noima singurătăţii şi a tristeţii, mijeşte în noi sensul de viaţă, ne trezim cu busola în mâini.
Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor