Cuviosul Antonie avea marele dar de a-i alina pe cei bolnavi. El însuşi, suferind cu răbdare toată viaţa multe boli, îi înţelegea pe alţii, şi dacă cineva era trist sau chiar deznădăjduit, el îl încuraja, arătându-i rostul suferinţelor trimise de Dumnezeu. Şi bineînţeles, se rugă cu sârguinţă pentru aceştia, mijlocind înaintea lui Dumnezeu pentru alinarea şi vindecarea lor. Acestora el le scria mult şi uneori îi vizita. Rugăciunea şi cuvintele lui încurajatoare aveau un efect binefăcător asupra celui suferind, precum are rouă dătătoare de viaţă asupra plantelor ofilite de arşiţă. Aceasta era o manifestare a dragostei faţă de aproapele, respectarea poruncii dumnezeieşti.
