Către o limbă tăcută și o minte contemplativă, Tu Te apropii, o, AtotSfinte Duhule, mirele sufletului meu. Tu eviți o limbă vorbăreață așa precum lebăda evită un lac bântuit de furtună. Ca o lebădă tu înoți peste liniștea inimii mele și o faci rodnică.
Rugăciunea îl face pe om să se lepede încetul cu încetul de lume și de sine însuși. Căci, așa cum arată Sfântul Isaac Sirul, „rugăciunea este omorârea gândurilor voinței după viața trupului. Cel care se roagă este întru totul deopotrivă cu cel ce a murit lumii”.
Citim în Sfânta Scriptură că Iuda s-a căit: „Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, văzând că a fost osândit, s-a căit şi a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cei 30 de arginţi, zicând: Am greşit vânzând sânge nevinovat. Ei i-au zis: Ce ne priveşte pe noi? Tu vei vedea. Şi el, aruncând arginţii în templu, a plecat şi ducându-se s-a spânzurat” (Matei 27, 3-5). Nu s-a pocăit. Și exact pentru acest motiv a ajuns la sinucidere.
Dragi elevi, stimați părinți și onorați profesori,
În pragul unui nou an școlar, adresez cele mai calde felicitări tuturor celor care, prin strădania și devotamentul lor, contribuie la educația și formarea generațiilor în creștere. În această perioadă plină de emoție și speranță, ne rugăm cu toții ca procesul de învățământ să se desfășoare în beneficiul copiilor noștri, fiind întemeiat pe valorile morale și creștine ce trebuie să rămână în centrul formării lor.
Să ne încăpățânăm să respectăm duhul Sfintei Scripturi. Să ne încăpățânăm să ne ținem de Dumnezeu. Orice s-ar întâmpla în jur: Doamne, noi suntem ai tăi! Nu suntem vrednici, căci nu ne luăm crucea în fiecare zi. Suntem cei cu credință puțină, cu râvnă puțină, cu rugăciune puțină, dar cu toate acestea ne ținem de tine, Doamne! (PS Damaschin Dorneanu)
Mărimea răului din lume şi din om nu s-ar putea explica numai din libertatea umană. Dacă vrem o explicaţie, care ţine seama de mărimea răului, dar nu-l vede ca pe un atribut al realităţii, care copleşeşte orice speranţă a omului de a scăpa de el prin libertate, trebuie să admitem ca origine suplimentară a răului libertatea unor spirite mai puternice decât spiritul uman, capabile de un rău cu mult mai mare; dar, totuşi, nu o origine a răului în libertatea spiritului divin atotputernic, căci aceasta n-ar mai face posibilă mântuirea lumii de rău şi Dumnezeu nu ar mai fi Dumnezeu.
– Aţi vorbit despre oamenii din ziua de azi, doritori de plăceri şi confort. Aşadar, care este locul sentimentelor în viaţa noastră?
Va cădea vălul de pe ochii noştri, de pe minte şi mai ales de pe inima noastră şi vom înţelege desăvârşit ceea ce ar fi trebuit să facem sau mai ales ceea ce ar fi trebuit să fim. Va fi o judecată fiinţială, ontologică. Să ne închipuim dezamăgirea, ruşinea, tristeţea, frica ce ne vor cuprinde constatând amăgirea, rătăcirea, în care am trăit.
Două sunt de preţ la rugăciune, cum spun Părinţii, luarea-aminte şi trezvia. Prima ţine duhul la Dumnezeu, a doua îl păzeşte de toate celelalte gânduri. Avem a ne feri nu doar de cugetele rele, ci de tot gândul care ne fură de la rugăciune.
Discernământul separă ceea ce este drept, alege ceea ce este folositor, judecă ceea ce este mai bun, evită extremele, merge pe calea de mijloc. Caută rezolvarea cuvenită, răspunsul cel mai bun la o întrebare pusă. Discernământul este absolut obligatoriu pentru toți, mai ales pentru cei care învață, care povățuiesc și sfătuiesc.
Noi vorbim cu gura, dar cu mintea suntem departe… Şi ne mustră Iisus Hristos, spunea contemporanilor Săi acest lucru care ne doare şi acum când îl auzim: „Poporul acesta Mă cinsteşte numai cu buzele, iar cu inima este departe de Mine” (Isaia 29, 13; Matei 15, 8). Şi atunci, dacă e departe, aşteaptă… Noi însă suferim…
Mitropolitul Atanasie de Limassol: Un Sfânt al Bisericii noastre zice undeva: „Sfinții se desfătează întru singurătate”. Sfinții ajung să se desfăteze, să se bucure chiar și în singurătate, fiindcă, de fapt, ei nu sunt singuri.
Să intrăm puţin în rânduiala propriu-zisă a acestei Taine, să vedem ritmul liturgic pe care ea îl imprimă.