
O creştină s-a dus la duhovnicul ei să se spovedească. Acolo, la biserică, părintele a întrebat-o cu blândeţe:


O creştină s-a dus la duhovnicul ei să se spovedească. Acolo, la biserică, părintele a întrebat-o cu blândeţe:

În preajma anului 1930 un bătrân din preajma sfintei mănăstiri Lainici, cunoscut de părinți sub numele de „Moșul Vasile”, făcea var la mănăstire. Într-o zi vine însă trist la starețul mănăstirii, Protosinghelul Visarion Toia.

Sfinţilor mucenici, care bine v‑aţi nevoit şi v‑aţi încununat, rugaţi‑vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre”, așa auzim cântându-se în cea mai fastuoasă slujbă a Sfintei Biserici – Taina Sfintei Cununii. Ne întrebăm, de ce oare dumnezeiștii părinți și imnografi, alcătuitori ai rânduielii Tainei Sfintei Cununii, au ales ca într-unul dintre cele mai importante momente din viața familiei creștine să se vorbească mirilor despre mucenicie? De ce se cântă despre sânge vărsat, despre renunțare la lume, renunțare la propriul „eu”, atunci când toți se bucură pentru noua familie ce s-a format în marea familie – Biserica?

Cuvântul Domnului este simplu şi luminează modul în care putem să trăim harul lui Dumnezeu, sau pentru care motiv nu-l trăim.

Dragostea iartă celui păcătos. Şi acuma vă spun că iertarea nu este un procedeu. Iertarea este o parte integrantă a iubirii. Dacă de câteva ori m-am dus la duhovnicul meu când am făcut vreo boroboaţă şi am cerut iertare, mi-a spus: “Părinte Rafail, eşti iertat înainte să ceri, dar dacă eşti aşa, noi cum putem să trăim cu tine?”

Şezând la un ceai împreună cu Alexandra Petrovna Silina şi Alexandru Stepanovici Kedrov, în apartamentul lui Leapardavo, am întrebat din politeţe, fără un interes sincer cum se mai simte Ana Petrovna Lamanova. Şi mi s-a răspuns că e bine, sănătoasă.

Mă împrietenesc foarte repede cu omul, prin felul de a vorbi! Vorbeam cu un colonel odată. Eram la dentist. Şi ăsta venea la el, şi mă avea la evlavie.

Când ne cercetează gânduri rele despre oricine ar fi, luptați-vă cu acel gând urât față de fratele sau sora voastră!

Gheronda Gheórghios: Voi întreba eu primul, voi pune eu prima întrebare. Cu harul Lui Dumnezeu, ducem lupta cea duhovnicească şi aici, la această mănăstire, şi, poate, mai puţin decât la alte mănăstiri. Un lucru care se observă este că începem viaţa duhovnicească cu mult entuziasm, cu ,,poftă”, primii ani sunt ani de luptă duhovnicească dusă cu multă bucurie şi dăruire, însă, după un timp, ne apucă un fel de plictiseală, acedia, lenea, nepăsarea.


Dumnezeul meu, cred întru Tine şi mă rog Ţie, întăreşte-mi credinţa! Te iubesc, dar sporeşte-mi dragostea! Mă pocăiesc, dar fă-mi căinţa să prisosească! Te slăvesc ca pe întâiul meu Început! Te doresc ca pe cea mai înaltă dorinţă a mea! Îţi mulţumesc, ca Binefăcătorului meu celui veşnic! Te chem ca pe puternicul meu Apărător. Dumnezeul meu, binevoieşte şi povăţuieşte-mă cu înţelepciunea Ta, călăuzeşte-mă cu dreptatea Ta, mângâie-mă cu milostivirea Ta, apără-mă cu puterea Ta.

Şi fiindcă rugăciunea îl uneşte pe om cu Hristos, satana şi demonii lui, de-a lungul veacurilor, şi înainte de Hristos, şi după Hristos, au războit în mod nebuneşte rugăciunea cum nu au războit nimic altceva din lumea aceasta.

Moartea este viața fără Dumnezeu. Moartea este o realitate a sufletului, când sufletul nu este lipit, hrănit, infuzat, de Dumnezeu, de viața lui Dumnezeu, de harul, de energia necreată a Lui Dumnezeu. El este mort, muribund, somnambul.

Ne spunea mereu să facem milostenie. Zicea: „Dă cât poţi, dar dă! Că milostenia e mare înaintea lui Dumnezeu, şterge multe păcate!”. Iar alteori ne spunea: „Măi omule, milostenia te ridică la cer şi Dumnezeu îţi ascultă rugăciunea.”

Țelul căsătoriei este iubirea dezinteresată. Prin căsătorie noi suntem învățați iubirea dezinteresată, care este chip al Iubirii lui Dumnezeu. Să nu ne pese de noi înșine, ci de celălalt – aceasta este dragostea dezinteresată.

Era ajunul Bobotezei anului 2000, când se face Agheasma Mare. În Piliuri, un sat din Epirul de Nord (Albania), preotul coboară din maşina care îl transporta şi se pregăteşte să sfinţească casele. O oră şi un sfert au mers cu maşina pentru a ajunge acolo. Acest sat este ascuns pe nişte munţi frumoşi, însă drumul până acolo este abrupt şi primejdios. Maşina se chinuia să iasă din noroiul făcut de ploaie.

Întreabă pe cineva: „Vrei să mergi în rai, în Împărăția cerurilor?” Imediat îți va răspunde: „Sigur că vreau”. Dacă îi spui, însă, mai apoi: „Ca să mergi acolo, trebuie să faci asta și asta”, o să-l vezi cum amorțește.