– Consider că nu sunt bună să-mi construiesc o familie, nici să merg la mănăstire, nu-mi găsesc locul. Ce pot face?
Era în după amiaza zilei de 2 iunie 1979. Stareţul abia îşi adusese lucrurile la Coliba „Panaguda”, dar nu apucase să le pună în ordine. Se pregătea pentru Vecernie şi a întrebat pe monahul care îl ajuta care Sfânt se prăznuieşte a doua zi, dar acela nu-şi amintea. I-a răspuns că a doua zi, când va veni, îi va spune şi a plecat grăbit pentru că se înnopta.
Mai întâi, ridică ochii tăi şi vezi, socotind nemărginita mărime şi înălţime a Stăpânului. Fiindcă în acest fel al Pâinii şi al Vinului se află după Fiinţă, şi este cu adevărat aceeaşi dumnezeiască Mărire care a făcut toată lumea, înaintea căreia tremură cerurile şi toate zidirile, de la care soarele îşi primeşte strălucirea, şi toate stelele şi sfinţii îngeri stau cu frică, lăudându-L şi slăvindu-L neîncetat.
Pe timpul războiului, în 1940, părintele Teodor a plecat împreună cu diaconul său, Lavrentie, ţinând cu evlavie Sfintele Daruri, să împărtăşească doi muribunzi din sat. Unul dintre ei era un om bogat, arogant şi lipsit de pocăinţă. Au încercat să-l determine să se mărturisească, să conştientizeze că i se apropie sfârşitul, dar acela spunea că va mai trăi.
„In iad nu este pocăință, nici schimbare. Ceea ce va rodi cineva în acest stadion al vieții de aici, aceea îl va însoți veșnic! Ne referim aici la aceasta iarăși ca la o poziție importantă care ne preocupă în mod real. In afara trupului nostru ele ne apasă la învinuirea chinuitoare în fața paznicilor veșnici ai iadului, dar și pe dinlăuntru ne chinuiesc nebunia și iuțimea patimilor sălbatice pe care le-am câștigat ca o pradă rușinoasă prin viața trândavă și fără luare aminte!” (Pr.Iosif Vatopedinul)
Părintele Gavriil cel nebun pentru Hristos avea mare milă și dragoste pentru cei umili, neștiuţi, neajutoraţi, necăjiţi, puţini la minte, nesocotiţi, uitaţi și alungaţi de lume.
O monahie, căreia i-a murit tatăl, a început să-l pomenească 40 de zile pe metanier. Dar diavolul i-a adus aminte călugăriței: „Nu scrie oare în Biblie că în iad nu există pocăință?” „Așa e cu adevărat. Unde avea să meargă cu adevărat, a mers. Dacă avea să meargă în Rai, a mers. Dacă era să meargă în iad, a mers.” Însă la puțin timp s-a întâmplat ceva cutremurător….
Or, lumea spirituală, chiar așa cum este ea, deși nu are aceeași pregnanță, deși pare mult mai… delicată și se receptează mult mai slab, pe de altă parte este infinit mai puternică și mai stabilă, pentru că tot ce ține de lumea duhovnicească nu se schimbă, nu se poate corupe.
Ce înseamnă rugăciunea? Înseamnă a recunoaște că nu e suficientă credința mea, că nu e suficient entuziasmul meu, că nu e suficientă poziția pe care o ocup, cultura pe care o stăpânesc, educația în consecință, că nu e suficientă puterea pe care o am, că nu e suficientă nici măcar dragostea pe care o am și, în cele din urmă, că nu e suficientă lucrarea pe care încerc să o săvârșesc și că am nevoie de ajutor.
De ce te împodobești cu darul lui Dumnezeu, ca și cum l-ai fi câștigat de aiurea? Să cunoști pe cel Preaînalt și să nu te înalți peste fire; zidire a lui Dumnezeu fiind, să nu te lepezi de Cel ce te-a zidit. Ajutor primind de la Dumnezeu, nu întoarce spatele Dătătorului cel Bun. La înălțime de viață te-ai suit, dar El ți-a dat-o. Ai săvârșit vreo faptă bună, dar El ți-a ajutat, lucrând cu tine împreună. Mărturisește pe Cel ce te-a ridicat pe tine. Om ești, să nu-ți treci marginea firii.
O, Maică Prealăudată, Cerească Împarateasă şi Stăpână, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, Ceea Ce ai născut pe Cuvântul mai Sfânt decât toţi Sfinţii!