Aflarea voii dumnezeieşti este una din problemele cele mai delicate şi mai complicate ale vieţii noastre, mai ales pentru cei ce încearcă s-o cunoască prin rugăciune.
De dai vreodată ceva cuiva, de i-o ierți, imiți firea lui Iisus. Se referă la trei feluri de legături cu oamenii, folosind exemplul simplu al dării și al luării. Într-o bună zi, cineva îți cere bani. Dacă îi dai și trece termenul, trebuie să ți-i dea înapoi. Dar nu ţi-i dă. Dacă tu nu-i vei cere, atunci imiți firea lui Iisus, Care spune că dacă cineva îți cere haina, dă-i și cămașa (Mt. 5, 40). De i-o ceri, imiți firea lui Adam, care încă nu a cunoscut harul desăvârșit pe care l-a adus cel de-al doilea Adam, adică Iisus. De ceri şi dobândă, te arăți mai jos și de firea lui Adam.
În fiecare zi cerem la biserică mijlocirile sfinților. Aceste mijlociri sunt o întreagă putere, o întreagă lume care izvorăște din sfinți și din energia nezidită a lui Dumnezeu. Dar sfinții nu mijlocesc pur și simplu.
– Maică, mă cert des cu mama mea şi de multe ori, fără să vreau, vorbesc urât. Îmi pare foarte rău şi ce pot face ca să-mi pot stăpâni nervii şi să nu mai vorbesc urât pentru că ştiu că nu e bine?
Să vedem acum în ce constă, mai exact, lupta pe care toți credincioșii sunt chemați să o ducă în frunte cu preoții. Este un fapt evident că noi toți începem de la o viață care nu este creștinească.
Facă-se Voia Ta, precum în cer, aşa şi pre pământ (Matei 6:10).
Să nu se laude cel îngâmfat cu slava sa, nici cel vânjos cu sănătatea sa, nici cel frumos cu frumusețea sa, nici cel tânăr cu tinerețile lui, pe scurt, cu nimic din toate câte sunt de laudă în lumea aceasta și provoacă mândrie.
Viața noastră e ca o mare – știm cu toții acest lucru. Cei mai în vârstă știu asta mult mai bine. Cu cât înaintează omul în vârstă, pricepe, primește lovituri, este dezamăgit, este rănit, este presat. 1002 lucruri, de la cele mai tragice, la cele care nu ne-am imaginat vreodată. Trecem prin atât de multe greutăți, iar viața noastră e cu adevărat o mare de întristări.
Odată vorbeam de smerenie. Un oarecare din boierii Gazei, auzindu-ne vorbind despre aceasta, că omul cu cât se apropie de Dumnezeu, cu atât se socoteşte mai păcătos, se mira şi zicea: „Cum este cu putinţă aceasta?”, şi neştiind, voia să afle. Eu i-am zis: „Boierule, cum eşti socotit în cetatea ta?”.
Iubirea creştină este „imposibilitatea posibilă” de a-L vedea pe Hristos în celălalt, oricine ar fi, şi pe care Dumnezeu, în iconomia Sa veşnică şi tainică, a hotărât să-L aducă în viaţa mea, fie chiar şi numai pentru câteva momente, nu ca pe un prilej de a face o „faptă bună” sau ca pe un exerciţiu de caritate, ci ca începutul unei veşnice însoţiri în Dumnezeu Însuşi.
Harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte numai în omul smerit şi blând. Doar acolo se odihneşte Duhul lui Dumnezeu. Ai văzut ce spune Proorocul Isaia? „Spre cine voi căuta, fără numai spre cel smerit şi blând?” (Isaia 66, 2).
Poate omul să oprească soarele pentru o zi întreagă? Și poate un om neștiutor de carte să învețe în pustie pe de rost Sfânta Scriptură fără cărți și învățător?
Zis-a avva Antonie: „Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci Îl iubesc. Căci dragostea scoate afară frica”.
Același a zis: „Totdeauna să ai înaintea ochilor frica de Dumnezeu. Să-ți aduci aminte de cel ce omoară și face viu (I Regi 2, 6). Să urâți lumea și cele ce sunt într-însa. Să urâți toată odihna trupească (această odihnă trupească sau viață ușoară este opusul liniștirii isihaste adevărate).
Astăzi cei mai mulţi oameni nu au gustat bucuria jertfirii şi nu iubesc osteneala. Au intrat în ei trândăvia, interesul personal şi multul confort. Lipseşte mărimea de suflet, jertfirea de sine. Consideră izbândă atunci când reuşesc ceva fără osteneală, când se aranjează materialiceşte, şi nu se bucură atunci când nu pot face aceasta. În timp ce, de ar fi înfruntat lucrurile duhovniceşte, ar fi trebuit atunci să se bucure, pentru că li se dă prilej de nevoință.
Oricât de bună ar fi şoseaua, şoferul tot mereu trebuie să regleze mersul automobilului: să schimbe viteza, să modifice puţin direcţia sau să se întoarcă ş.a.m.d. Aşa şi cu viaţa noastră: deşi înaintea noastră drumul ne este însemnat de Părinţi, de Apostoli şi de însuşi Hristos, totuşi mereu suntem nevoiţi să ne ţinem maşina pe acea linie care trebuie ţinută, pentru a nimeri ţelul nostru de pe urmă.