Ne aflăm în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Hristos, poate cea mai intensă perioadă liturgică din an. La finele ei, întunericul se va transforma în lumină, tristețea, în bucurie, spaima, în curaj, disperarea, în necurmată nădejde.
Gheronda, ne-ați vorbit mai înainte despre nedesăvârșirea Apostolului Petru dinainte de Cincizecime. Din pricina nedesăvârșirii sale s-a lepădat de Domnul nostru?
Trupul şi Sângele lui Hristos, răspândindu-se în trupul şi sufletul celui care le primeşte prin Sfânta Împărtăşanie şi amestecându-se cu ele, lucrează cu putere tămăduitoare în întreaga fiinţă a omului. Ele curăţă sufletul şi trupul de toată întinăciunea păcatului, îl vindecă pe om de bolile patimilor care s-au abătut peste el din pricina negrijii sale de a vieţui potrivit darurilor primite la Botez.
Moartea unui ascet, iubiții mei frați, nu are nimic din îndolierea zguduitoare a morților de rând. Este doar sfârșitul liniștit al unei vieți frumoase și pline de credință și începutul unui mers sigur spre veșnicia cea neînserată. Pentru ascet, moartea este punctul orientării lui zilnice, spre care privește cu o tainică nostalgie. Însă, pentru frații și prietenii din jur, plecarea unui om sfânt constituie o pierdere cu adevărat incalculabilă, cel puțin din punct de vedere al realității sensibile.
«Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri și pe noi pe pământ ne învrednicește cu inimă curată să Te slăvim!»
Trecând de vârsta când omul pierde încrederea în tot cuvântul ce vine spre el, acesta învață, mai ales în zilele noastre că duplicitatea este la ea acasă în societate, că minciuna este o cutumă a societății, că există minciuni elegante și necesare, că uneori a ascunde adevărul poate fi chiar salvator pentru cineva, iar în mediul în care îmi desfășor activitatea remarc adesea o obișnuință a medicului sau a familiei de a ascunde gravitatea bolii acelui ce zilele îi sunt numărate, chipurile pentru a nu-l demoraliza.
Rugăciunea plină de durere a lui Hristos în Grădina Ghetsimani continuă neîntrerupt până în zilele noastre, o continuă Biserica noastră și Sfinții ei. Sfântul Porfirie iubea mult această rugăciune, trăia cu ea și ne-a lăsat-o ca prețioasă moștenire spre mântuirea întregii lumi.
Întrebare: Dacă viața pământească fără iubirea lui Hristos este lipsită de tot binele, cu cât mai mult este adevărat acest lucru în lumea cealaltă? Viețuirea fără această iubire va fi „scrâșnirea dinților” (Mat. 8:12), „viermele cel neadormit” (Marc. 9:44).
Despre Sfânta Lumină: Este cu adevărat autentică? O aprindem cu brichetele? Fiți atenți la acest detaliu. Din păcate, nu vedem întotdeauna ceea ce se întâmplă chiar sub nasul nostru, înaintea ochilor noștri. De ce? Pentru că ne-am obișnuit să percepem lucrurile așa cum ne place nouă.
Iubiţii mei, nu ştiu ce v-aţi fi aşteptat să auziţi în acest ceas, ce ar fi mai bine să spunem. Doar Dumnezeu ştie. Dar pentru că, prin slujba de după amiază a Ceasului al IX-lea, se încheie sărbătoarea Sfântului Lazăr şi, odată cu Vecernia, începe Sărbătoarea Floriilor, iar de mâine după amiază intrăm în Săptămâna Mare, poate că ar fi bine să începem cu ceea urmează. Sunt lucruri potrivite nouă, celor atât de preocupaţi, de grăbiţi spre multe, este prilej să trăim şi sărbătorim aşa cum se cade Săptămâna Mare. Cei mai mulţi, în fugă, îşi vor aminti că este Săptămîna Mare şi vor trece, cât de puţin, pe la biserică. Chiar şi cei care îşi consacră timp pentru biserică, pentru slujbe, de fapt nu sunt sloboziţi de cele în care sunt prinşi, nu sunt dezlegaţi din cele cu care sunt legaţi.
Inima în Marele Post – Săptămâna a VII-a
În această săptămână urmează paşii Domnului Hristos şi fii mereu alături Lui, spre deosebire de judecătorii şi chinuitorii Lui. Şi iubeşte-L cu toată inima ta.
Mută-te duhovniceşte în acele zile şi în acele întâmplări, şi sărută-I poala şi mânecile veşmintelor, nu îndepărta inima ta de la El. Când îi auzi pe prigonitorii Lui cum şoptesc: „Vinovat e!” tu strigă-le în urechi: „Drept e!” Iubeşte-l pe Cel ce te iubeşte, cu toată inima ta!
Hristos a venit către oameni așa cum vine mirele la nuntă, adică plin de dragoste și de smerenie, nu ca un stăpânitor. De altfel, dragostea nu poate fi legată de stăpânire și de tiranie. Hristos este Împaratul noului Israel al harului lui Dumnezeu. Însă Împărăția Sa nu are legătură cu gândirea și cu slava lumească, pentru că este o împărăție a iubirii și a smereniei. (IPS Hierotheos Vlachos)
„Litera omoară, iar duhul dă viaţă”.
Acum prăznuim unul dintre cele mai mari evenimente din viaţa pământească a Domnului nostru Iisus Hristos: intrarea Lui sărbătorească în Ierusalim. În zilele acelea, cetatea era plină cu oameni veniţi de pretutindeni la marea sărbătoare a Paştilor. Ea răsuna de zvonurile privitoare la Marele Proroc şi Făcător de minuni din Nazaret, Ce tocmai săvârşise cea mai mare dintre nenumăratele Sale minuni – învierea lui Lazăr, care zăcuse patru zile în mormânt şi aştepta sosirea Lui şi se pregătea să îl întâmpine sărbătoreşte.
De ce tristețe? Pentru că unul din evangheliști, amintind despre bucuria cetății sfinte la intrarea Domnului în Ierusalim spune: „Și Iisus era trist”. Cetatea se bucura, copiii strigă „Osana celui dintru înălțime”, Hristos este aclamat cu ramuri de finic și de măsline, semne ale bucuriei, iar El este trist. De ce este trist?
Un drum pe care se află toate
Astăzi este Sâmbăta lui Lazăr, iar pericopa evanghelică de astăzi am auzit-o încă de mici, apoi am citit-o de multe ori. Am auzit-o și astăzi. Este caracteristic acest fragment din tropar: