Încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Cuviosul Serafim de Sarov se regăsește între cei mai cunoscuţi şi îndrăgiţi sfinţi în Rusia pravoslavnică, iar mai apoi în Ortodoxia de pretutindeni. Şi aceasta pentru minunile săvârşite de el încă din viaţa pământească. Vindecările de boli sufletești și trupești, potolirea epidemiilor, descoperirile dumnezeiești de care s-a învrednicit, poveţele date celor care-l vizitau, darul înainte-vederii, toate l-au făcut de neuitat pe sfântul din Sarov în sufletele evlavioase.
Sfântul Ştefan grăieşte: „Cel Preaînalt nu locuieşte în temple făcute de mâini… Ce casă îmi veţi zidi Mie, zice Domnul, sau ce loc pentru odihna Mea?”. Numai templul nezidit de mână al inimii îl poate încăpea pe Dumnezeu, precum a grăit Domnul: „De Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi; şi vom veni la el, şi locaş la el vom face” (Ioan 14, 23). Felul în care se săvârşeşte acest lucru e pentru noi de nepătruns; dar este lucru adevărat, căci este limpede că atunci „Dumnezeu lucrează în noi şi ca să voim, şi ca să săvârşim, după a Lui bunăvoire” (Filip 2, 13).
Sunteţi supărată că Dumnezeu nu vă ascultă rugăciunile? Nu vă supăraţi pe Cel de la care avem şi fiinţa, şi viaţa, şi suflarea, şi înţelegerea, şi totul. Vă rog: nu vă plângeţi de Cel ce are de mii de ori mai multă dreptate decât să se plângă de noi înaintea îngerilor şi sfinţilor Săi. Chiar dacă Domnul nu împlineşte întocmai rugăciunile noastre, ele tot aduc roadă în sufletele noastre, făcându-le mai bogate şi mai mature. Aceasta e o taină de care şi-au dat seama cei ce s-au cercetat pe sine duhovniceşte.
Cât de multe comentarii se fac despre post, cum se ridică oamenii împotriva lui, spunând: „De ce ne trebuie postul, şi încă unul aşa sever, de vreme ce Însuşi Domnul zice că nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din inimă (vezi Matei 15, 11), iar Apostolul ne învaţă: cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă (Romani 14, 3) şi Ioan Gură de Aur, în ziua Sfintelor Paşti, îi cheamă la veselie pe toţi, şi pe cei ce au postit, şi pe cei ce nu au postit?”
Când omul nu înfruntă duhovnicește suferința poate să se sălbăticească. Când o înfruntă însă duhovnicește, se liniștește și se mângâie dumnezeiește. Și după aceea boala devine praznic, pentru că se bucură, căci va fi socotit împreună cu mărturisitorii și mucenicii. Sfinții Mucenici uitau de suferință pentru că iubirea lor față de Hristos era mai mare decât suferința, și o pierdea pe aceasta.
Cât de multe comentarii se fac despre post, cum se ridică oamenii împotriva lui, spunând: „De ce ne trebuie postul, şi încă unul aşa sever, de vreme ce Însuşi Domnul zice că nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din inimă (vezi Matei 15, 11), iar Apostolul ne învaţă: cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă (Romani 14, 3) şi Ioan Gură de Aur, în ziua Sfintelor Paşti, îi cheamă la veselie pe toţi, şi pe cei ce au postit, şi pe cei ce nu au postit?”
Când eşti rănit sufleteşte, din căderea în păcat prin neputinţă ori răutate, nu te împuţina cu duhul şi nu te tulbura, ci întoarce-te la Dumnezeu şi zi: „Iată, Doamne, ce am făcut ca om ce sunt; nu era posibil a aştepta altceva de la mine cel cu o voie atât de slabă şi neputincioasă. Nu era de aşteptat decât cădere şi prăbuşire”.
