Iubirea îţi arată pe aproapele aşa cum te arată pe tine, şi te învaţă să te bucuri pentru binele aceluia, aşa cum te bucuri pentru cele bune ale tale, şi să-i accepţi defectele, precum le accepţi pe ale tale.
Dacă iubirea este înrădăcinată puternic, răsare roadă tuturor bunătăţilor. Fiindcă „să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb” (Ieşirea 20, 13-16) şi oricare altă poruncă fac parte din acest capitol referitor la o singură porunca: „Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Leviticul 19, 18; Galateni 5, 14) (din „Cuvântul la «Despre iubirea desăvârşită»”).
Aşa cum iubirea acoperă o mulţime de păcate, aşa şi duşmănia produce păcate acolo unde există (din „Omilia a 20-a la Andrianzi”).
Sfântul Ioan Gură de Aur, Texte alese, volumul I, Editura Bunavestire, Bacău, 2012, p. 44