Tu mereu te judeci și te crezi cea mai neputincioasă și cea mai rea, însă acestea sunt doar vorbe, că tu nu te simți astfel. Dacă ar fi fost după cum spui, nu i-ai mai fi judecat pe ceilalți și nu te-ai fi supărat din cauza faptului că am numit-o pe maica Platonida mai deșteaptă decât tine. Să mori de râs, nu alta! Cât de prostuță poți fi! Și-mi mai scrii „să-L rog pe Dumnezeu să te înzestreze cu bunătate”. Iată ce rugăminte necutezată! Ea va trăi după cum o duce capul, dar starețul trebuie să se roage pentru ea ca să fie mai bună! După regulile duhovnicești așa ceva este imposibil: nici Dumnezeu, nici eu nu-ți voi ajuta, atât timp cât nu te vei osteni tu însăți în cucernicie (au spus-o Sfinții Părinți).
Aseară a venit la mine un călugăr și-mi spune: „Am săvârșit un păcat foarte greu și nu știu dacă mă va ierta Dumnezeu”. Și eu l-am întrebat: „Care-i păcatul?” Iar el mi-a răspuns: „L-am hulit pe Dumnezeu și Sfintele Taine”. Atunci eu i-am spus: „Acesta nu este considerat păcat, căci a venit de la diavol și se numește ispită, iar ele sunt fără de păcat și nici să nu le atragi atenția, iar mintea îndreaptă-ți-o asupra Sfintei Scripturi”. Am mai vorbit încă cu el pe această temă și apoi i l-am dat pe Sfântul Ioan Scărarul ca să citească referitor la gândurile de hulă.
Astăzi, 4 ianuarie, Sfânta Biserică îi serbează pe Sfinții 70 de Apostoli. Iar din numărul lor cinci apostoli au căzut: Iuda, Nicolae, care a fost episcop, Teghell (Hegell), tot fost episcop, Ermogene, de asemenea fost episcop, și Dimas, fost eretic și slujitor al idolilor. Cu ceva timp în urmă eram destul de preocupat de asemenea idei: de ce Dumnezeu i-a ales pe aceștia drept ucenici pentru a propovădui? El doar știa că ei vor cădea. Însă în timpul slujbei am început să văd mai limpede și am înțeles că Dumnezeu, prin marea Sa bunătate, ne cheamă la Sine pe toți, dar libera noastră voință nicidecum n-o încalcă. Și, atunci când cineva se abate de la săvârșirea faptelor bune și ajunge de bunăvoie la o viață vicioasă, este singur vinovat de toate acestea, că nu s-a trudit prin proprie voință să facă voia Domnului. Unul din ei a fost iubitor de arginți, iar altul, al acestei vieți trecătoare, ca și ceilalți căzuți. Oamenii trebuie să se trudească prin voință proprie pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu și atunci harul Lui ne va susține, însă dacă noi nu vom depune niciun efort, atunci harul lui Dumnezeu nu ne va ajuta, pentru că truda noastră și harul divin doar împreună pot lucra.
Cuviosul Ioan de la Valaam, Raiul văzut din chilie, Editura Sophia, 2007