Fericitul Augustin spune că omul trebuie să facă ceea ce poate şi să ceară de la Dumnezeu ceea ce nu poate; „să faci ce poţi şi să ceri ceea ce nu poţi”.
Este important deci să învăţăm şi să cunoaştem destul de multe asemenea rugăciuni, pentru ca în momentul respectiv să poţi rosti rugăciunea potrivită. Se pune aşadar problema învăţării pe de rost a unui număr minim de rugăciuni, fie din psalmi, fie din rugăciunile sfinţilor.
Pentru ce însă ne iubeşte atât de mult Domnul? Toţi suntem păcătoşi, iar „lumea întreagă în rău zace”, cum spune Ioan Teologul. Domnul Însuşi este numai iubire. Aşa cum soarele încălzeşte tot pământul, aşa şi harul Duhului Sfânt încălzeşte sufletul să iubească pe Domnul, iar el tânjeşte după El şi-L caută cu lacrimi.
Din păcate, foarte greu! Dacă acum aș fi tânără, cred că m-aș face psihiatru. Vom avea din ce în ce mai mulți oameni depresivi și bolnavi de deprimare, pentru că nu mai ținem poruncile lui Dumnezeu. Dar Domnul este milostiv și este cu noi până la sfârșitul vremii, după cum ne-a făgăduit. Și văzând că omul preferă iadul mândriei și al voii proprii, intră acolo și ne învață prin Sfântul Siluan: „Ține mintea în iad și nu deznădăjdui!”. Greu cuvântul acesta și nu sunt eu capabilă să-l înțeleg și să vorbesc despre el, dar mi-a dat Dumnezeu puterea să fac, pur și simplu, ce zice el.
Pe vremea când eram student am văzut un film care se numea „Adio, Africa!”. Acest film prezenta condiţiile grele în care trăiau locuitorii Africii. Mi-a rămas în minte o scenă în care, în aparenţă, nu se vedea nimic impresionant. Era o frunză a unui cactus, iar o mână o lovea încet, încet. Frunza era ca o sabie. M-am întrebat ce vrea să însemne asta. Tot lovind cactusul se vedea cum în vârful frunzei avea câteva picături de rouă.
Să vedem cum vorbește Sfântul Grigorie Palama despre rădăcina patimilor şi curățire în Filocalie (pag. 105): „Dacă patimile există la copii din fire, înainte să devină cugetul lor împătimit, totuși ei nu-şi aduc prin faptă contribuţia la aceasta, ci doar prin îndemnul naturii lor.
Rugăciunea să fie spusă întruna, zi și noapte, din gură, din minte, din suflet. Să nu lăsăm mintea fără ocupație, ci să lucreze la rugăciune sau la contemplare, pentru că altfel vine semănătorul cel rău și seamănă tulburare în suflet.
Lumea noastră este incredibil de verbală, iar noi suntem permanent inundați de cuvinte care și-au pierdut sensul și, deci, puterea. Creștinismul descoperă sacralitatea cuvântului – un adevărat dar dumnezeiesc pentru om. Din această cauză, cuvintele noastre sunt înzestrate cu puteri uriașe, fie pozitive, fie negative. Din această cauză, vom fi judecați și după cuvintele noastre: „Vă spun că pentru orice cuvânt deșert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua Judecății. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept și din cuvintele tale vei fi osândit” (Matei, 12, 36-37).
Începând din 1935, Coca Cola a înlocuit pe Moş Nicolae sau pe Moş Crăciun, aşa cum era el, cu un tip îmbrăcat cu roşu şi cu alb… Şi acum, de sărbători, ce se întâmplă în magazine…!
“Să ne depărtăm de lucrurile pământeşti, că şi magii, atâta vreme cât erau în Persia, vedeau numai steaua; dar când s-au depărtat de Persia, au văzut pe Soarele dreptăţii!
De ce nu văd nici o schimbare în viața mea, deși mă străduiesc și mă rog?
Hristos Se naşte într-o iesle săracă din Betleemul Iudeii, pentru că în casă de om „nu mai era loc de găzduire” (Luca 2, 7). Adam şi Eva nu au fost alungaţi din rai, până nu au alungat ei raiul din inima lor. Adică s-au lepădat de cuvântul lui Dumnezeu şi au primit minciuna diavolului, care aduce iad, întotdeauna. Dumnezeu nu a renunţat însă la a (re)veni în inima omului.
Leapădă amintirea zilei de ieri şi grija zilei de maine. Trăieşte zi de zi. Incepe-ţi ziua neprivind în urmă şi negândind la ce va fi; ia-o de proaspătă şi nouă; crede că viaţa ta începe azi, şi azi se va sfârşi.
