Pentru a te ruga „în Numele Său” e oare necesar să înţelegem semnificaţia lui, atributele lui, natura lui? Da. Nu numai că este necesar, dar este chiar esenţial, dacă e ca bucuria noastră să fie deplină. Asimilarea adâncurilor inepuizabile ale vieţii în Hristos cere toată tăria noastră, efortul necontenit de o viaţă.
Tristeţea urmează după bucurie şi bucuria după tristeţe, aşa precum noaptea urmează zilei. Aceasta este calea pe care Părintele luminilor a aşternut-o dinaintea celor ce se vor mântui. Să ai doar răbdare şi nădejde.
Ci să știi, iubitule, că nu are trebuință Satana a ispiti pe cei de sine ispitiți și pururea la cele de jos trași prin lucrurile cele lumești. Și cunoaște și aceasta, că celor ispitiți cinstite și cununile se păzesc, iar nu celor ce nu se grijesc pentru Dumnezeu, nici mirenilor celor ce zac cu fața în sus și horcăiesc. Ci eu, zici tu, foarte mă ispitesc și șalele mele s-au umplut de ocărit precum grăiește Prorocul (Psalmul 37, 7).
Numai cei care s-au apropiat de focul ceresc cu frică şi cu cutremur ajung să cunoască darurile cele mai înalte ale lui Dumnezeu; cei care-şi păstrează statornic în inimile lor o părere smerită despre ei înşişi; care îşi păstrează o conştiinţă curată nu numai faţă de Dumnezeu, dar şi faţă de semenii lor, faţă de animale – chiar şi faţă de lucrurile materiale produse de munca oamenilor, îngrijindu-se de întreaga creaţie.
Stareţul avea un gând al său aparte, şi anume că nu putea căuta pe Dumnezeu decât cel ce L-a cunoscut, şi apoi L-a pierdut. Socotea că toată căutarea de Dumnezeu fusese preîntâmpinată cumva de o pregustare a lui Dumnezeu.
Din gânduri izvorăsc toate, şi bine şi rău. La fel se împlinesc şi gândurile noastre. Şi astăzi vedem, cum tot ceea ce este creat aici pe pământ şi în cosmos, este gândul lui Dumnezeu înfăptuit în timp şi în spaţiu. Şi noi suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu. Mare dar a primit neamul omenesc, iar noi nu înţelegem aceasta. În noi este energie dumnezeiască, viaţă dumnezeiască şi noi nu înţelegem asta. Şi nu înţelegem că prin gândurile noastre îi influenţăm pe ceilalţi. Poate fi un bine mare sau un rău mare: totul depinde de gândurile şi de dorinţele noastre.
„Cereţi şi vi se va da”, „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi și Eu vă voi odihni pe voi”. Cu aceste cuvinte îi cheamă Hristos pe toţi cei care se află sub povara păcatelor. Şi adaugă în Apocalipsă: „Cel însetat să vină… Eu celor însetaţi le voi da să bea din izvorul vieţii”. Alergaţi toţi cei însetaţi, strigă Domnul, la izvorul veşnic şi de viaţă făcător.
Şi taţii şi mamele sunt răsplătiţi deopotrivă. Ascultă ce spune Scriptura şi unora şi altora, căci nu le vorbeşte mai puţin femeilor decât bărbaţilor. Sfântul Apostol Pavel spune: „…femeia, amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă” dar adaugă: „dar ea se va mântui prin naştere de fii…” (I Timotei 2, 14-15).
În firea minţii omeneşti este sădită necesitatea unui garant al lumii, al adevărului, al realului şi al omului însuşi. Dar dacă (mintea) nu-L primeşte pe Care este, altul nu găseşte: şi îndată nu mai este nimeni care să garanteze nici veşnicia ta.
“Toate Îmi sunt date Mie de Tatăl”, în garanţie, în sprijinire şi în desăvârşire.
Rosteşte cuvintele acestea atât la singular cât şi la plural. Strigă ca orbul Bartimeu: Doamne, miluieşte-mă! Dar strigă şi ca cei zece leproşi: Doamne, miluieşte-ne! Roagă-te pentru tine, roagă-te şi pentru toţi oamenii.
Lumea care ne înconjoară trăiește astăzi mai dinamic decât înainte. Dar cu cât mai multă este forfota în lume, cu atât mai grea devine păstrarea unui cuget creștinesc. De pretutindeni năvălesc asupra noastră tot felul de idei care tulbură viața noastră. În vifornițele vremii noastre este de folos totdeauna a fi treaz. Este primul lucru pe care vi-l cer: ascultați cuvântul Evangheliei, fiți treji și încetați de a mai fi copii.
Când vezi cum un bețiv devine postitor sau un obraznic psalmodiază cântări sfinte, să te minunezi de îndelunga răbdare a Domnului, să preamărești pocăința și să rostești împreună cu psalmistul: „Această schimbare e a dreptei Celui-Preaînalt” (Psalmi 76, 11). Adică, această minunată schimbare a fost făcută de mâna dreaptă a lui Dumnezeu, de intervenția puternică și lucrarea Sa.
Adevărul nu stă în fețe, înfățișări și cuvinte, nici nu se odihnește Dumnezeu în acestea, ci în inimi înfrânte, în duh de smerenie și în suflete luminate de cunoștința lui Dumnezeu.
Știinţa contemporană confirmă treptat lucrul în care Biserica crede de la început. În momentul când se zămisleşte o fiinţă omeneasca vie, în ea este deja toată deplinătatea umanităţii. Ea este deja om. Se poate spune că întruparea s-a săvârşit în acea clipă când Arhanghelul Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria întruparea lui Hristos, şi ea i-a răspuns: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău” (Luca 1, 38). Atunci a fost deja realizată toată deplinătatea întrupării Domnului.
Dacă încetăm să mâncăm hrana cea materială, organismul nostru va începe să slăbească, să piardă din puteri și să se prăbușească, va deveni un teren fertil pentru microbi și boală. Omul, care nu primește regulat Hrana cea Sfântă din Potir, va ajunge la prăbușirea sufletească, la întărirea microbilor păcatului, care amenință sănătatea sufletului.
Dacă există nemurire, atunci trebuie să existe şi o dreptate. Toate nedreptăţile care se fac şi pe care le suferim aici, în măsura în care nu le putem îndrepta – fiindcă trebuie să facem totul spre a le îndrepta -, dar în măsura în care nu le putem îndrepta, bolile incurabile, răutăţile altora, ale celor cărora nu le putem dovedi că suntem nevinovaţi, toate nedreptăţile care se fac şi pentru care plângem, să ştim că vor fi compensate.