Postirea este darul cel mai de preţ al lui Dumnezeu, porunca cea mai veche, care s-a păstrat ca moştenire părintească şi a ajuns până în zilele noastre. Aşadar primiţi-o cu bucurie, cei săraci ca pe tovarăşul vostru, cei care slujiţi ca pe odihna voastră, cei bogaţi ca pe cea care vă salvează de la primejdia îndestulării, şi dă gust tuturor celor pe care defătarea continuă le lipseşte de gust.
Cei bolnavi primiţi pe maica sănătăţii, cei săraci pe cea care asigură buna dispoziţie. Întrebaţi-i pe medici şi vă vor spune că nimic nu este atât de îndoielnic şi de nesigur ca sănătatea. De aceea, cei înţelepţi se străduiesc prin postire să-şi păstreze sănătatea lor şi să scape de povara strivitoare a greutăţii trupului.
Nu susţine că nu poţi să posteşti aducând ca pretext boala sau neputinţa trupească, de vreme ce pe de altă parte în toată viaţa ta îţi chinui trupul cu multă mâncare. Ştiu foarte bine că medicii recomandă bolnavilor mai ales hrană uşoară şi postire, decât bogăţie şi varietate de mâncăruri.
De altfel, ce este mai uşor pentru trup: să-şi petreacă noaptea cu o cină uşoară sau să cadă greu la pat, din pricina multei mâncări? Poate să se odihnească astfel sau se va întoarce când pe-o parte când pe alta, încărcat şi chinuit? Ce corabie poate un căpitan de vas să stăpânească mai uşor şi s-o salveze dintr-o furtună: pe cea încărcată peste măsură sau pe cea cu o încărcătură obişnuită? Cea prea încărcată oare nu se va scufunda la cea mai mică furtună? La fel şi trupurile, când sunt chinuite cu multă mâncare cu uşurinţă cad în boli, în timp ce când sunt hrănite uşor îşi păstrează sănătatea.
Sfântul Vasile cel Mare
Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere de Pr. Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, p. 114-115