Şterge-mi, o, Doamne, toate amintirile în afară de una. Căci amintirile mă îmbătrânesc şi mă slăbesc. Amintirile distrug ziua de azi. Ele apasă asupra zilei de azi cu trecutul şi îmi slăbesc nădejdea mea în viitor, fiindcă toate îmi şoptesc la ureche: Va fi doar ceea ce a fost deja.
Dar eu nu doresc să fie doar ceea ce a fost.
O tradiţie spune că, în drum spre Egipt, Sfânta Familie a întâlnit un tâlhar, dar acesta nu le-a făcut nici un rău, ci, văzând Pruncul, a spus că dacă Dumnezeu S-ar întrupa, n-ar fi mai frumos decât pruncul acesta; şi i-a lăsat să meargă în pace.
Lucru uimitor: un tâlhar, care de obicei ca o fiară nu cruţă pe nimeni, nu a necăjit, nici nu a supărat Sfânta Familie. La vederea Pruncului şi a blândei Sale Maici, sufletul tâlharului s-a înmuiat şi a fost atins de harul lui Dumnezeu.
L-am cunoscut pe Stareţul Siluan în această perioadă a vieţii sale. Anii îndelungaţi de uriaşă luptă cu patimile trecuseră. În acea vreme, în duh, el era cu adevărat mare. Învăţat întru tainele lui Dumnezeu, povăţuit de sus în lupta duhovnicească, se înălţa de acum cu paşi siguri către nepătimire.
De ce ești întristat și mâhnit în timp ce mergi pe calea lui Dumnezeu? Să se întristeze cei care L-au uitat pe Dumnezeu, care nu au nici o nădejde în izvorul cel pururea-curgător și viu al lui Dumnezeu. Noi cei care credem în Dumnezeu cel viu și nădejdea noastră în El o avem trebuie să ne bucurăm că avem un astfel de Părinte în Ceruri Care ne iubește mai mult decât orice tată și mamă și are o nesfârșită purtare de grijă, ca să ne facă vrednici de El.
Referindu-se la metodele şi mijloacele pe care părinţii ar trebui să le folosească în educarea propriilor copii, Părintele Porfirie, ca un pedagog înţelept ce era, spunea:
Se întâmplă de multe ori ca cineva să simtă un necaz peste măsură din pricina stării acestei lumi. Să sufere văzând că voia lui Dumnezeu nu se împlineşte astăzi de către oameni, şi nici de către el însuşi. Să-l doară cu durerea trupească şi sufletească a celorlalţi. Această sensibilitate este un dar de la Dumnezeu. La femei o întâlnim mai des.
Întrebare: Pricina invidiei este mândria?
– Maică, cum să depăşim îndoiala în credinţă sau neîncrederea în ajutorul lui Dumnezeu?
Nenumărate perechi tinere se căsătoresc având multe aşteptări nerealiste. Ele cred că legătura conjugală va presupune un romantism nesfârşit, plin de pasiune. Mulţi soţi se aşteaptă ca legătura lor să le satisfacă toate dorinţele. Au nevoie de un sentiment de siguranţă şi caută pe cineva care să îi îngrijească şi să le ofere fără întârziere siguranţă financiară, cultivare intelectuală, extaz erotic. Caută relaţia desăvârşită într-un mod magic.
Într-o rugăciune au importanţă formulele fixe (acatiste, paraclise)?
Cel care a primit o harismă de la Dumnezeu este dator s-o cultive, s-o înmulţească, ca să nu fie osândit ca cel care a ascuns talantul. Si cel care fuge în pustie are o harismă, un talant fiind şi e dator să-l înmulţească.
Zis-a avva Antonie cel Mare: ”Am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: Oare cine poate să le treacă pe acestea? Şi-am auzit glas zicându-mi: smerenia!”. Astfel de curse semănate pe pământ, pe care le-a văzut Sfântul Antonie cel Mare, sunt şi astăzi mereu întinse de vrăjmaşul diavol împotriva oamenilor ca să-i încurce în calea lor către Dumnezeu, către mântuire.
Nimeni nu va tăgădui că cea mai însemnată zi din viaţa unui om, după naştere şi botez, este cea a nunţii. De aceea, nu este surprinzător faptul că mişcările contemporane lumeşti şi instituţionale au ca scop anume nimicirea preacinstitei şi sfintei Taine a Cununiei. Pentru mulţi, căsătoria este doar un prilej de plăceri şi distracţii. Viaţa, însă, este un lucru serios. E o luptă duhovnicească, un urcuş înspre un ţel – cerul. Punctul cel mai crucial şi mijlocul cel mai însemnat al acestui urcuş este căsătoria. Nimănui nu îi este îngăduit să se ferească de legătura căsătoriei, fie că va face o nuntă de taină (mistică), dăruindu-se pe sine lui Dumnezeu [în monahism], fie că va face o nuntă de sfinţire (sacramentală) cu un partener de viaţă.
Am stat multă vreme la Jilava, care este o închisoare subterană, şi am trăit acest fenomen. Celulele comunică cu şanţul care face legătura cu partea de deasupra şi, vara, ferestrele sunt deschise. De ani de zile vin rândunelele şi-şi fac cuib în celule. Există un bec care arde ziua şi noaptea, pentru că acolo nu ai voie să stai pe întuneric, unul dintre dorurile mari fiind să ajungi odată să dormi cu lumina stinsă, pentru că trebuie să fii tot timpul sub supraveghere.
Copiii foarte mici când plâng – mă uit la mame că se reped la ei şi-i zgâlţâie, şi-i leagănă până-i ameţesc şi le bagă suzete şi tot felul de „minciunele” în gură, ca să tacă. Dar omuleţul ăla are un necaz. Dumneavoastră când sunteţi necăjiţi nu vreţi să plângeţi?
„Cartea Psalmilor este o vistierie obștească de învățături bune, dând fiecăruia, după sârguința lui, ce i se potrivește. Tămăduiește rănile vechi ale sufletelor și aduce grabnică însănătoșire celui de curând rănit; îngrijește pe cel bolnav și păstrează sănătos pe cel care nu-i atins de boală; într-un cuvânt, îndepărtează, pe cât e cu putință, patimile care se încuibaseră în felurite chipuri în viața oamenilor; și face aceasta cu seducție măsurată și cu dulceață, sădind în suflet gând plin de înțelepciune.
Fraţilor şi surorilor, care vă îndoiţi de mântuire, să vă întăriţi bine în minte că: De-ar face omul toate bunătăţile şi chiar de s-ar da şi la moarte pentru apărarea dreptăţii, însă fară darul cel sfânt al Domnului nu este mântuire. „A Domnului este mântuirea şi peste norodul Său binecuvântarea Sa” (cum zice Prorocul David în Psalmi).