Cei care au fost înrobiţi de această patimă înfricoşătoare nu vor vedea adevărata libertate! Pentru ca dacă vrei s-o îndepărtezi de la tine, să nu-i alungi pe cei care se găsesc lângă tine, ci să alungi mândria, şi nu prin slujitor, ci prin tine, şi nu prin bici, ci prin duhovnic.
Dacă alungi însă mândria prin smerenie, de vreme ce cobori de pe cal, vei urca mai sus, şi te vei bucura de cinste mai mare, în timp ce nu ai deloc nevoie de slujitor pentru acest lucru. Pentru că stai în trăsura smereniei care te înalţă până la cer atunci când mergi pe jos, arătând modestie. Dacă însă, căzând de-acolo, te urci în trăsura mândriei, nu te găseşti într-o stare mai bună decât târâtoarele, ci mult mai josnic şi mai rău decât ele. Pentru că pe târâtoare neputinţa lor trupească le sileşte să se târască astfel, în timp ce pe tine boala trufiei. Căci şi Scriptura învaţă: „Cel care se smereşte pe sine se va înălţa” (Matei 23,12) (Comentariu la Epistola 1 Corinteni, 40, E.P.E. 18A, 668, P.G. 61, 354).
De ce te mândreşti, tu care eşti pământ şi cenuşă? Un înţelept a grăit: „De ce te mândreşti, tu, care eşti pământ şi cenuşă?” (Sirah 10,9). Să nu-mi vorbeşti despre frumuseţea feţei, nici despre grumazul întins, nici de veşminte, animale sau slujitori, ci gândeşte-te cum se încheie toate acestea şi atunci slobozeşte cuvântul! Şi dacă tu îmi vorbeşti despre cele stricăcioase şi schimbătoare, îţi voi vorbi şi eu despre lucrurile pe care le aminteşte Scriptura, care sunt mult mai strălucitoare decât ele. Deci, aşa cum nu ne minunăm de cele materiale şi schimbătoare, văzând că în realitate toate sunt tină, la fel nu ne minunăm nici de cele omeneşti, pentru că şi ele sunt tină, chiar înainte să se risipească si să devină praf. Arată-mi-l pe cel cu gâtul întins când are fierbinţeală şi este gata de moarte, şi atunci voi vorbi cu tine şi îţi voi spune ce s-a întâmplat cu multele podoabe, unde s-au dus acei mulţi linguşitori, unde simt îngrijirile robilor, prisosul banilor şi al moşiilor, ce vânt le-a risipit pe toate acestea! Îmi vei spune însă că şi întins pe năsălie, cel înstărit poartă cu el semnele bogăţiei şi ale luxului, că patul este acoperit cu mătăsuri scumpe, că pe mort îl însoţesc şi săracii şi bogaţii, că mulţimile ridică glasuri în cinstea mortului. Insă şi acestea sunt de asemenea vrednice de tot râsul.
În afară de aceasta însă, este vădit că şi ele pleacă şi pier ca şi ierburile. Pentru că atunci când trecem pragul porţilor cetăţii şi ne întoarcem după ce lăsăm trupul mâncare viermilor, te voi întreba iarăşi, unde s-au dus toate acele mulţimi? Ce s-a făcut cu strigătele şi tulburarea? Unde sunt făcliile, unde sunt multele femei?
Oare nu simt vis? Ce s-a făcut cu glasurile, unde sunt acele multe guri care strigau şi încercau să-i dea curaj, zicându-i că nu există moarte? Nu trebuia să le spunem pe acestea acum când acela nu aude, ci când se îmbogăţea în lucruri neduhovniceşti, când dorea ca toate să fie ale lui. Atunci trebuia să i le spunem, făcând unele schimbări: „Nu trebuia să-ţi pui nădejdea în acestea, pentru că nimeni nu este nemuritor. Înfrânează-ţi nesăbuinţele, stinge-ţi poftele, sprijină-i pe cei nedreptăţiţi!”. Pentru că, a le spune acum, înseamnă sau să tânguieşti, sau să râzi de el. Pentru că nu mai poate sa nădăjduiască, ci doar să se teamă şi să se cutremure. Iar dacă acestea nu-i folosesc celui care a plecat din viaţa să le asculte cel puţin cei bogaţi, care au aceeaşi gândire bolnavă şi care-l urmează în mormânt.
Adică, de vreme ce n-au înţeles mai devreme nimic din acestea, pentru că simt îmbătaţi de bogăţiile lor, să se înţelepţească şi să primească învăţătură în acest ceas, în care priveliştea mortului dă mărturie despre cuvintele noastre, şi să se gândească că peste puţin timp şi pe ei îi vor lua cei care-i conduc pe oameni la acele înfricoşătoare locuri unde vor da răspuns, acolo unde vor fi judecaţi pentru câte au răpit fără măsură, pentru câte au arătat lăcomie (Comentariu la Epistola 2 Corinteni, 23, E.P.E. 19, 602-604, P.G. 61, 560-561).
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte de aur. Smerenia, mândria, îngâmfarea, slava deşartă și lauda. Vol. 2, Editura Egumeniţa