Să-L aşezăm pe Hristos, Domnul nostru, ca pe un soare sus pe cerul sufletului nostru, şi atunci El ne va lumina şi ne va încălzi întreg pământul vieţii noastre, care nu va întârzia să-şi aducă roadele sale. Atunci, soarele omului vechi „se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina sa, iar stelele vor cădea din cer” (Matei 24, 29). Aşa a fost Sfântul Antonie cel Mare, care, deşi neînvăţat, îi întrecea cu mult în înţelepciune pe filozofii care îşi luminau mintea numai cu „lampa” şi „soarele” ştiinţei veacului acestuia.
Omul e mereu bolnav și cu trupul, și cu sufletul. După căderea lui Adam, în sufletele noastre au intrat microbii păcatelor, care au atras după sine moartea. Cu rare excepții, cancerul patimilor se dezvoltă nestingherit în sufletele noastre, avându-și rădăcinile adânc implantate în egoismul nostru.
Ca să rămânem ucenicii Mântuitorului, credincioșii Cuvântului Său, ca să cunoaștem adevărul, ca să devenim liberi și să scăpăm pentru totdeauna din robia păcatului, e neapărată nevoie de conlucrarea noastră.
Ca și primii oameni, în microcosmosul nostru lăuntric săvârșim și noi același păcat. Același fruct oprit stă ispititor în fața noastră, același șarpe ne înșală și noi călcăm aceeași poruncă. Dar imediat după judecata lui Dumnezeu, conștiința începe să ne tortureze.
Dacă ne vom gândi la prăbușirea lui Lucifer și la căderea primului om, vom vedea că ceea ce l-a prăbușit pe satana și l-a izgonit pe Adam din Rai a fost voia lor proprie, neascultarea lor de Dumnezeu. Și atunci, pentru a ne urca acolo de unde au căzut îngerii răzvrătiți și, după ei, primii oameni, trebuie să renunțăm cu desăvârșire la voia noastră dezordonată și păcătoasă. Noi zicem în rugăciune: „Facă-se voia Ta, precum în Cer, așa și pe pământ”.
Dacă ne vom gândi la prăbușirea lui Lucifer și la căderea primului om, vom vedea că ceea ce l-a prăbușit pe satana și l-a izgonit pe Adam din Rai a fost voia lor proprie, neascultarea lor de Dumnezeu. Și atunci, pentru a ne urca acolo de unde au căzut îngerii răzvrătiți și, după ei, primii oameni, trebuie să renunțăm cu desăvârșire la voia noastră dezordonată și păcătoasă. Noi zicem în rugăciune: „Facă-se voia Ta, precum în Cer, așa și pe pământ”.
Dumnezeu zice: „Iată, stau la ușă și bat”, dar din partea noastră se cere bunăvoința de a-I deschide ușa; marele Apostol Pavel zice: „O, copiii mei, pentru care trăiesc din nou durerile de mamă, până ce Hristos va prinde chip în voi” (Galateni 4, 19), dar din partea noastră se cere să ne războim cu diavolul și cu patimile pentru ca Hristos să prindă chip în noi; același Apostol mai spune:
Ascultarea curat sufletească o fac numai oamenii extraordinari și în împrejurări excepționale. Viețile Sfinților ne arată că acești oameni s-au născut cu o inimă atât de curată și cu o minte atât de nepătimașă, încât ei erau conduși de Duhul Sfânt așa cum e condusă o corabie cu pânze de un vânt pricinic. Ei erau sensibili la cea mai mică adiere a Sfântului Duh și executau întocmai cele ce primeau în momentele lor de inspirație divină.
Păsărelele, animalele, oamenii stau în întuneric, iar eu, dacă mă fac lumină, iată că îi scot din întuneric facându-i să nu mai orbecăiască, să nu se mai lovească, să nu mai cadă în gropi. Iar dacă nu mă fac lumină, ci rămân mai departe în întuneric și fiindcă vina o port eu, iată că trebuie să cer iertare și păsărelelor.
Când călătorim prin noaptea vieții pământești, pe noi nu ne luminează soarele, și totuși primim, prin reflexie, lumina lui din lună. Pe muntele Sinai, dintre toți cei 600.000 de israiliteni, numai Moise a primit lumina lui Dumnezeu, dar el, mai târziu, a răsfrânt-o asupra întregului popor. Și atunci, iată că cei ce, din cauza stării lor pătimașe și păcătoase, nu pot fi conduși numai de Dumnezeu, în chip nemijlocit, au nevoie de un povățuitor, de un păstor.
Cu alte cuvinte, noi trebuie să ne tăiem vlăstarele netrebnice şi vătămătoare ale voilor noastre dezordonate şi păgubitoare şi să altoim pe ramurile omului nostru lăuntric voia lui Dumnezeu, prin care circulă seva Duhului Sfânt şi care aduce roadele Duhului: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea.
Numai oamenii trecuţi prin filiera necazurilor şi ispitelor şi încercaţi ca aurul în cuptorul smereniei pot deveni mai ascultători. Înlăturându-le zgura minciunii, sădită de tatăl minciunii, sufletul lor devine ca o ceară moale pe care se imprimă cu uşurinţă Adevărul întrupat. Iar cel ce purcede din Adevăr, din Adevărul întrupat, va căuta să nu mai aibă niciun amestec cu minciuna.