
Când stăruim în rugăciune, simțim pe Iubitorul de oameni plin de dragoste lângă noi




Mitr. Atanasie de Limassol: Dacă Hristos va fi prezent, nu o să mai ai nevoie de nimeni altcineva. Dacă Hristos nu este prezent, atunci oricâți oameni ai avea în jurul tău, numai oboseală și greutate îți vor aduce…

Tovărășiile și societatea au o mare înrâurire asupra omului. Tovărășia și apropierea unui învățat aduce multă știință, a unui poet multe gânduri și simțiri înalte, a unui călător multe cunoștințe despre țările străine, despre obiceiurile și datinile altor popoare. E limpede: tovărășia și apropierea sfinților aduc sfințenie. „Cu cel cuvios, cuvios vei fi, și cu bărbatul nevinovat, nevinovat vei fi, și cu cel ales, ales vei fi“ (Ps. XVII, 26, 27).

Acum, gândiţi-vă cât de vinovaţi sunt cei care uneltesc blestemul pentru toată nimica. Mulţi au cuvintele: „arde-l-ar focul” sau „mânca-l-ar moartea” ca şi cum ar zice: „bună ziua”. Obişnuinţa îi face să nu se mai sfiască de greutatea blestemului.

Atunci când ceva nu este duhovnicesc, curat, nu poate exista în inimă adevărata bucurie și pace.
Bucuria ce o simte un om duhovnicesc nu este bucuria lumească pe care mulți o caută astăzi. Să nu încurcăm lucrurile. Sfinții aveau o astfel de bucurie pe care o cerem noi? Maica Domnului a avut o astfel de bucurie? Hristos a râs? Care Sfânt a trecut fără durere prin această viață?

Să nu vorbești mult. Să nu accepți controversele, cearta, vorbăria și tot ceea ce iese dintr-o limbă fără atenție. Alungă gândurile rele și nălucirile murdare din minte de îndată ce apar.



— Ce putem face pentru ca mersul la biserică să nu devină o rutină, o formalitate?

Pr. Varnava Iankos: Omul e epuizat din cauza gândurilor sale. Se chinuie lăuntric, suferă și nu are putere să gestioneze lucruri simple. Este obosit, se enervează ușor, pentru că în interior este deja terminat… De cele mai multe ori, rugăciunea noastră nu este auzită pentru că se face cu o stare de neliniște, sub o stare de presiune legate de grijile noastre…

Intrebare:
Există o legătură duhovnicească, pe linia paternităţii duhovniceşti, în a transmite tânjirea după pocăinţă de la avva la ucenic? Altfel spus, care este rolul duhovnicului, al părintelui duhovnicesc în a transmite înclinaţia spre pocăinţă, spre lacrimi?

Frica de Dumnezeu dă putere. Ea nu slăbănogește. Cu cât e mai mare frica de Dumnezeu în cineva, cu atât e mai prezent El în acela cu puterea Lui, care se răspândește din El. De aceea, cel plin de frica lui Dumnezeu e plin de puterea Lui. Căci în frica aceasta este trăirea prezenței covârșitoare a lui Dumnezeu.

De fiecare dată când mergea la Sfântul Pavel, trecea pe lângă grădina mănăstirii, iar grădinarul îl încărca cu diferite legume şi zarzavaturi pentru bătrânii de la Katunakia. Egumenul, părintele Serafim, îi atrăgea mereu atenţia: „Fiul meu, cu părintele Benedict, grădinarul, să nu ai prea multe legături, pentru că «este un om puţin dificil»”.

Cine nu se roagă cu duhul înfrânt și smerit este ca și cum ar încerca să fixeze boabe de fasole pe un zid de piatră.


Dumnezeu cere la măsura fiecăruia. Adică aceştia puteau mai puţin, n-aveau avuţiile celorlalţi, n-aveau posibilitatea să se pregătească de nuntă ca ceilalţi, aveau mult mai puţin, hainele lor de nuntă cu siguranţă erau mult mai sărăcăcioase, mai urâte, dar Dumnezeu nu-i dă afară şi nu-i socoteşte nevrednici de nuntă, că ei s-au pregătit la măsura lor. Dumnezeu cere la măsura noastră.

De multe ori simțim că nu reușim în nimic. Că iarăși alunecăm în aceleași patimi, în aceleași greșeli, în cele care ne fac să ne simțim neputincioși, vinovați și neîndreptați. Și totuși am făcut o făgăduință lui Dumnezeu și nouă înșine. Am exclamat hotărâți: Nu voi mai face asta niciodată! Am îngenuncheat rugându-ne pentru acest lucru, cu inima plină de durere şi nădejde că nu se va mai repeta.