În viaţă, inclusiv în viaţa de familie, oamenii pot fi împărţiţi în două categorii. Una dintre acestea seamănă cu musca. Musca are însuşirea următoare: întotdeauna, zburând pe lângă florile parfumate, se aşază pe tot ce este murdar. Şi uite aşa, categoria oamenilor care seamănă cu muştele s-a învăţat să gândească şi să caute numai răul, fără să ştie şi fără să caute vreodată binele.
– Vă mai amintiţi vreun sfat pe care vi l-a dat în acea perioadă Părintele?
Noi, călugării, avem o armă: komboskini (metanierul). Învățați și voi să lucrați cu komboskini. Komboskini vă va conduce acolo unde voi nu cunoașteți; komboskini vă va conduce la măsuri mai înalte.
Dar oare este Pace în sufletul omului de astăzi? Toată lumea ştie că nu este! Omul de astăzi este neurastenizat, chinuit, tulburat, nu are pace lăuntrică.
O caută pretutindenea şi nu o găseşte. Turismul, sportul, drogul ş.a., ce sunt dacă nu o expresie a acestei zadarnice căutări? Şi nu o găseşte pentru că o caută unde nu este. O caută în goana după bani, în plăceri, în onoruri.
Inima omului este laboratorul în care energiile create, sub puterea și cu lucrarea harului sunt transformate în energii divino-umane. Dar noi nu suntem lămuriți: care sunt aceste energii create? Tot ce „mișcă” în mine, tot ce simt, gândesc, spun, fac! Dar „carnea” acestei transformări este simțirea.
În mod personal ne plângem păcatele, dar patimile noastre sunt tot aceleaşi care stăpânesc lumea. Astfel, ceea ce trăim nu este diferit de viaţa cosmică. Puţin câte puţin, în mod natural, începem să trăim starea noastră ca o oglindire a stării umanităţii întregi.
Acesta-i fundamentul tuturor virtuţilor, Dumnezeu ne-a făcut din nimic şi acum, fiindcă suntem ceea ce suntem prin Dânsul, voieşte a întemeia toată fiinţa noastră duhovnicească pe această cunoştinţă că de la noi înşine nu suntem nimic. Cu cât ne vom adânci mai mult în această observare, cu atât vom vedea mai clar neajunsurile şi ticăloşiile noastre, iar Dumnezeu va pune pietre mai tari ca să se ridice duhovniceasca noastră zidire.
Deschide-ţi inima Domnului, strigă rugându-te cu putere, grăieşte cu glas mare, preamărindu-L pe Dumnezeu. Astfel, se uşurează şi suferinţa ta, deoarece mulţumind, diavolul pleacă departe, iar ajutorul lui Dumnezeu vine lângă tine şi te ocroteşte.
Iubite frate! Îmi spui că adeseori cazi, în pofida strădaniilor tale de a trăi cu bună rânduială şi de a nu-L jigni pe Domnul cu păcatele de voie şi fără voie, şi că tu, simţind în tine un noian al răului, te deznădăjduieşti de mântuirea ta, de miluirea ta la Înfricoşătoarea Judecată dumnezeiască.
Este o rugăciune plină de putere – care vine de la Mântuitorul nostru și de la Sfinții Apostoli – și este cuprinsă în aceste cuvinte: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Această rugăciune este scurtă și de aceea poate fi spusă oriunde și oricând, stând sau mergând. Chipul nefăcut de mână al Mântuitorului.
Ceea ce m-a frapat mai mult decât o dată, atunci când citeam sau predicam despre anumite pasaje din Evanghelie, este faptul că noi propovăduim Judecata ca fiind Vestea cea bună.