Ascultarea curat sufletească o fac numai oamenii extraordinari și în împrejurări excepționale. Viețile Sfinților ne arată că acești oameni s-au născut cu o inimă atât de curată și cu o minte atât de nepătimașă, încât ei erau conduși de Duhul Sfânt așa cum e condusă o corabie cu pânze de un vânt pricinic. Ei erau sensibili la cea mai mică adiere a Sfântului Duh și executau întocmai cele ce primeau în momentele lor de inspirație divină.
Și apoi, această inspirație și această ascultare se săvârșea în cazuri excepționale – de pildă, când Sfânta Maria Egipteanca, în pustia de dincolo de Iordan, nu găsea nicio ființă omenească și cu atât mai puțin un duhovnic iscusit. Și așa cum un pustnic, în lipsă de duhovnic, s-a spovedit în fața unui mărăcine – deși într-o viață de obște n-ar fi putut face acest lucru –, tot astfel, Sfânta Maria Egipteanca n-ar fi avut dreptul să rămână fară un duhovnic dacă s-ar fi nevoit într-o mănăstire. Căci în caz contrar, ne-ar paște în primul rând primejdia asupra căreia ne previne Sfântul Apostol Petru când ne zice: „Mai înainte de toate trebuie să știți că nicio prorocire a Scripturii nu se tâlcuiește după cum îl taie capul pe fiecare, pentru că niciodată prorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu au grăit, purtați fiind de Duhul Sfânt” și, în al doilea rând, ne-ar urmări primejdia asupra căreia ne previne Sfântul Antonie cel Mare, care spune că „răul cel mai mare este a te împotrivi voii lui Dumnezeu și a-ți satisface poftele tale”. Prima primejdie ne duce la erezie, iar a doua, la răzvrătire.
.
Arhimandritul Paulin Lecca, Adevăr și Pace, Tratat teologic, Editura Bizantină, București, 2003, pp. 97-98