Spuneți-mi ceva despre blândețea și smerenia Domnului.
Cei blânzi și smeriți cu inima au mai puține ispite
Sfaturi duhovniceşti
„Rugați-vă unii pentru alții” e poruncă expresă a Sfintei Scripturi
Toată lumea se bucura de întoarcerea lui Iisus în Capernaum, dar unul din mulțime se bucura mai mult decât toți, pentru că în inimă îi încolțise o speranță. Era chiar mai-marele sinagogii din localitate. Îl chema Iair. Iată că i-a rămas numele în istorie și e pomenit din generație în generație, deși nu era decât un obscur, cum am zice noi, rabin de sinagogă de provincie.
Iair și-a făcut loc, a ajuns în fața lui Iisus, i-a căzut la picioare și i-a spus, ca și cum l-ar fi așteptat în mod deosebit:
Lumea întreagă e o lungă pildă, alcătuită dintr-un șir fără număr de pilde
Lumea întreagă e o lungă pildă, alcătuită dintr-un șir fără număr de pilde. Lumea aceasta cu toate dintr-însa e trecătoare ca o poveste pe care o auzi și se termină. Dar sâmburele de duh ascuns în tâlcul fiecărei pilde e nepieritor. Cei care-și hrănesc numai ochii și urechile cu pildele acestea rămân flămânzi duhovnicește, pentru că duhul se hrănește cu miezul lor, la care ei nu pot ajunge. Omul trupesc ia frunzele verzi a multe pilde și nu se satură cu ele, iar foamea nu-i dă odihnă. Iar omul duhovnicesc caută miezul mulțimii de pilde și, hrănindu-se cu miez, e odihnit și are pace.
Numai trezvia poate să-l ridice pe om din păcatul cel dintru început
Trezvia nu este doar o simplă atenție, ci este întotdeauna însoțită fie de chemarea Numelui Domnului, fie de aducerea-aminte de Dumnezeu sau de nădăjduirea bunătăților făgăduite nouă. Pentru noi, creștinii, preocuparea cea dintâi este cum să trăim fără de păcat în această lume atunci când suntem bombardați neîncetat cu imagini și impresii necurate. Aceasta este cu putință având pilda lui Lot, care, trăind în Sodoma, nu a fost totuși vătămat de murdăria viețuirii de acolo.
Cum să deosebim gândurile ce vin din afară de cele ce se nasc în inima noastră?
În pustie, Hristos pune împotriva ispitelor diavolului o lepădare imediată, dând chiar şi temeiurile teologice ale răspunsului Său. Este o dăscălie pentru noi. Ori de câte ori ne vine vreun gând rău, trebuie să-l lepădăm îndată, să nu ne îngăduim a intra în dialog cu el. Aceasta însă nu se poate însuşi decât printr-o îndelungată nevoinţă şi prin lucrarea harului în noi.
Învață-te să fii măsurat cu cugetul
Mai întâi a zis simplu că „a făcut Dumnezeu pe om” (Facere 1, 27), iar acum adaugă şi cum l-a făcut: „luând ţărână din pământ”. Deci, când auzi de ţărână, învață-te să fii măsurat cu cugetul, să nu socoteşti lucruri mari despre tine. Când te asaltează gândurile, înălţându-ţi inima şi umflând obiceiul aprinderii spre slavă deşartă sau simplu, din întâmplare sau şi din nişte întâietăţi şi isprăvi, să se aducă împotriva ta îndată aducerea aminte a plăsmuirii tale şi să pricepi că ai fost zidit şi că eşti în întregime ţărână şi naşterea ta este din pământul călcat de tine.
„Eu nu sunt ca ceilalţi”
Ţi-ai alcătuit un întreg panegiric: vicleană, nerecunoascătoare, mândră, supărăcioasă, neînstare a te ruga lui Dumnezeu. E foarte bun! Trebuie adăugat: bună de nimic şi vrednică de nimic. Repetă-le cât mai des, dar în aşa fel încât sufletul să vorbească, iar nu mintea să le recite pe de rost. Căci putem avea şi avem o preţuire de sine adânc ascunsă în firea noastră.
Pocăinţa este o atitudine activă, pozitivă, care constă în a te îndrepta în direcţia potrivită
Pocăinţa nu trebuie confundată cu remuşcarea, nu înseamnă să-ţi pară foarte rău de ceea ce nu a mers bine în trecut. Pocăinţa este o atitudine activă, pozitivă, care constă în a te îndrepta în direcţia potrivită.
Bucuria monahului este să pătrundă în iubirea lui Dumnezeu
Viața monahală este o viață dăruită. Monahul trebuie să se îndulcească de rugăciune, să fie atras de iubirea dumnezeiască. Nu poate rămâne în monahism dacă nu se îndulcește de rugăciune. Dacă asta nu se întâmplă, gata, nu poate sta în mănăstire.
Dar ceea ce îl ține în mănăstire, împreună cu rugăciunea, este și rucodelia. Munca nu împiedică rugăciunea, ci dimpotrivă, o întărește și o face mai bună.
Diferența dintre smerita-cugetare și complexul de inferioritate
Părintele Porfirie vorbea despre diferența dintre smerita-cugetare și complexul de inferioritate. „Omul smerit, spunea, nu este o personalitate bolnavă. Are conștiința stării sale, nu și-a pierdut centrul personalității. Cunoaște păcătoșenia lui, micimea lui, și acceptă observațiile duhovnicului său, ale fraților săi. Îi pare rău dar nu deznădăjduiește. Se întristează, însă nu se istovește și nu se mânie.
Fără harul lui Dumnezeu, suntem asemenea pământului neroditor
Nu te îndeletnici cu părerea de sine şi gânduri înalte, crezând că poţi face vreun bine de la tine sau de sine stătător. Fără ajutorul lui Dumnezeu, nimic bun nu poate să vină de la tine, afară de rău și de tot păcatul. Căci în păcate ai fost zămislit şi în păcate te-a născut maica ta (Psalm 50, 6).
Rugăciunea desăvârșită cuprinde întreaga lume
Părinte, deşi mă văd în ce hal sunt, fac mai multă rugăciune pentru alţii. Nu cumva este mai bine să nu mă rog pentru alţii, ci să mă rog numai pentru mine?
Starețul Iosif Vatopedinul: Dumnezeu nu ne-a creat să fim nefericiți, blestemați și vrednici de milă. Noi am făcut acest lucru!
Dumnezeu nu a făcut creația în mod necesar, sau fiind forțat și obligat. Ci, din toată iubirea Sa i-a făcut pe oameni buni, sănătoși, luminoși și drepți, și i-a așezat pe pământ ca să se bucure. Noi am pervertit totul! Am stricat tot planul dumnezeiesc, căci Dumnezeu nu ne-a creat să fim nefericiți, blestemați și vrednici de milă. Noi am făcut acest lucru!
Cel mai bine îl birui pe diavol prin răbdare
Cât putem, pe persoanele care ne supără, să nu ne răzbunăm. Să nu avem pomenire de rău asupra nimănui, iar dacă cineva ne-a tulburat, să ne rugăm pentru dânsul:„Doamne, iartă-l pe cel care m-a tulburat!” Cel mai bine îl birui pe diavol prin răbdare. Pe cât răbdăm și nu ne răzbunăm, duhul păcii ne liniștește.
Ce altă viață poate fi mai fericită sau mai înaltă decât aceasta?
Oare nu ne împărtășim în toate zilele din preacuratul Său Trup și Sânge? Și ce altceva poate fi mai dulce decât Sfânta Împărtășire, care dăruiește viața veșnică celor ce se împărtășesc cu conștiința curată? Oare nu vorbim în toate zilele și nopțile împreună cu dumnezeiescul David și cu ceilalți Sfinți Părinți și luminători ai Sfintei noastre Biserici? Ce altă mângâiere a sufletului, mai mare decât aceasta, este? Oare nu ne-am despărțit și am ieșit din prieteșugul lumii celei mincinoase, pentru Domnul? Ce altă viață poate fi mai fericită sau mai înaltă decât aceasta?
„Fiţi voi sfinţi, fiţi buni, şi apoi, chiar fără predici, copiii vor ajunge şi ei buni”
Părintele Porfirie a spus unor părinţi care se plângeau de copiii lor că au probleme: „Fiţi voi sfinţi, fiţi buni, şi apoi, chiar fără predici, fără sfaturi, vor ajunge şi ei buni”. Cred că de multe ori noi suntem cauza purtării celei rele a copiilor noştri. Nu respectă regulile pentru că mai întâi noi le-am încălcat.
Ce este Liturghia? Adunarea sfinților
Ce este Liturghia? Adunarea sfinților. „Acolo sunt sfinții, Hristos. Uite, Cel pe care-L cauți, închină-I-te!” Ce imagine minunată! Asta este Liturghia! Lucrul după care însetează un suflet, pentru care ne-am botezat, pentru care ne-am miruns, pentru care am fost chemați în Biserica Ortodoxă, îl găsim la Liturghie. Ceea ce citești în cărțile noastre, în Sfânta Scriptură, ai acum la Liturghie înaintea ta.