
Vi s-a întâmplat, cumva, mergând pe stradă, să auziţi pe cineva că blasfemiază şi v-aţi întristat? Simţiţi ceva apăsător în suflet atunci când vedeţi pe cineva că înjură de cele sfinte?


Vi s-a întâmplat, cumva, mergând pe stradă, să auziţi pe cineva că blasfemiază şi v-aţi întristat? Simţiţi ceva apăsător în suflet atunci când vedeţi pe cineva că înjură de cele sfinte?

Desigur, pe lângă gânduri rele, există în noi şi gânduri bune, care ne vin de la Dumnezeu. Cum le putem deosebi pe unele de celelalte? Începătorii vieţii duhovniceşti trebuie să-i întrebe pe părinţii duhovniceşti cu experienţă, îndeosebi pe cei care au dobândit darul deosebirii gândurilor.

– Nu toată lumea are parte în viață această de iubiri extraordinare. E vină noastră? Ține de noi să trăim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?

Sfântul Isaac Sirul spune: „Pentru păcat şi mândrie se depărtează de om îngerul păzitor, care mai înainte îl îndemna la dreptate. Şi se apropie de el duhul întunericului şi din acel moment omul nu se mai îngrijeşte de dreptate. Dar, când se apropie Sfinţii îngeri, ispititorii pleacă şi se face linişte”.

Părinte, Dumnezeu, Care ştie mai înainte de naştere cine se mântuieşte, de ce nu sileşte pe om să meargă pe calea mântuirii?

Rugăciunea este însăşi înfăţişarea (prezenţa) raţiunii (minţii) mele înaintea Lui Dumnezeu, fiindcă, chiar dacă trupul meu este prezent, adevărata mea existenţă este reprezentată de mintea-raţiunea mea. Ea trebuie să se înfăţişeze înaintea Lui Dumnezeu, de vreme ce El este Cel care mă însufleţeşte. Marea problemă este dacă va putea să se smerească şi să se înfăţişeze înaintea Lui Dumnezeu.



Pe pământ ne este dat ca prin pace și liniște să biruim tot răul. Putem fi pașnici și liniștiți într-un mediu pașnic și liniștit, dar această pace nu este atât de trainică și statornică precum aceea care se dobândește într-un mediu plin de tulburare.

In excelentul Everghetinos se povestește cazul unui tânăr care se pocăia și care își ura deplin patimile lui. Făcuse multe păcate și cultivase patimi înfricoșătoare. Odată l-a mustrat conștiința, s-a pocăit și s-a dus la un mormânt și acolo își plângea păcatele lui.

Nepăsarea este un duşman viclean şi înfricoşător al vieţii noastre. De multe ori am fost îndreptăţit să consider nepăsarea drept vrăjmaşul cel mai neînduplecat al nostru. Grija Stareţului de a ne feri de ea şi profunda lui experienţă în ce priveşte vicleniile şi modurile încâlcite prin care ea zăpăceşte şi îşi încurcă victimele, ne impune să spunem ceva şi despre acest duşman al nostru.
În limbajul Părinţilor, ea se numeşte acedie, dar şi nepăsare şi trândăvie, care toate înseamnă acelaşi lucru, adică moarte sufletească.

Nici invidie, nici vorbire de rău nu există acolo unde există iubire curată. Fiindcă nu numai că nu-i judecăm pe prieteni, dar închidem gura şi celor care-i condamnă. Toate sunt liniştite, suntem blânzi, nu există nici o urmă de luptă şi invidie; toate sunt pline de pace. „Fiindcă împlinirea legii este iubirea” (Romani 13, 10). Nimic dezgustător nu există în aceasta. Cum? Pentru că toate aceste păcate, avaria, furtişagul, invidia, vorbirea de rău, mândria, jurământul, minciuna, toate acestea se dizolvă, atunci când există iubire.

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”. Când rostim această rugăciune, stabilim cu Hristos o relație personală care scapă rațiunii noastre. Viața lui Hristos pătrunde treptat în noi.

Dar cum să ne dăruiască Domnul odihnă de la toate suferinţele şi necazurile noastre, dacă noi nu ne smerim? O, dacă noi am înţelege adevărata şi cea mai înaltă filosofie a Crucii Domnului, şi anume smerenia lui Hristos! Nu degeaba marele Sfânt părinte al Bisericii, Macarie Egipteanul, spune că smerenia este esenţa întregii creştinătăţi.

Unui ucenic apropiat i-a spus Părintele Paisie aceste scurte sfaturi:

Părintele Sofronie nu avea nici putere fizică, nici timp suficient, ar fi vrut să-i citească pe Sfinții Părinți. Spunea „Mă doare că nu am nici timp, nici forță, să mă adâncesc în teologia asta”.

Dacă aţi fi fost întotdeauna sănătos, mulţumit de toate, liniştit şi bucuros, atunci, cine ştie, poate că şi voi, ca şi alţi oameni, v-aţi fi abătut spre o trăire împrăştiată şi aţi fi dus o viaţă după gustul acestui veac.