Dumnezeu nu a făcut creația în mod necesar, sau fiind forțat și obligat. Ci, din toată iubirea Sa i-a făcut pe oameni buni, sănătoși, luminoși și drepți, și i-a așezat pe pământ ca să se bucure. Noi am pervertit totul! Am stricat tot planul dumnezeiesc, căci Dumnezeu nu ne-a creat să fim nefericiți, blestemați și vrednici de milă. Noi am făcut acest lucru!
Așadar, ce mărturisesc toate acestea? Faptul că fiecare poate să facă orice dorește și creația ar fi fără stăpân? Nici măcar diavolul nu face ce vrea! Absolut nimeni! Îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu, care îngăduie până în ziua de astăzi pervertirea în care ne aflăm, nu este slăbiciune sau indiferență, ci este în planul dumnezeiesc al iubirii Lui nemăsurate. Ne mai dă timp, poate-poate ne vom trezi! Pentru că omul nu este un animal, ci este o ființă rațională.
Avem atâtea pilde de urmat! Însă, omul contemporan și-a închis ochii sufletești cu totul. Acestea sunt semnele vremurilor, și vă rog să vă gândiți: până unde va merge această situație? Poate Dumnezeu să să ne lase fără răspuns?! Pentru noi a venit după cădere, și ne-a răscumpărat cu Sfânt Sângele Său.
Starețul Iosif Vatopedinul