Omul mic, stricăcios și pământesc, în lupta sa personală și responsabilă pentru dobândirea sfințeniei, se înduhovnicește și intră în tainele necunoscute ale Duhului. Duhul Sfânt pe care l-a primit la început omul prin dumnezeieștile taine ale botezului și mirungerii Îl redobândește prin viața lui sfântă, sfințirea și sfințenia.
Îndrăzniți, cei ce ați păcătuit! Este și pentru noi izbăvire! Iisus Hristos, care a purtat pe umerii săi păcatele întregii lumi și care a plătit cu moartea sa pe Cruce datoriile noastre față de Dumnezeu, poate duce pe umerii Săi și păcatele noastre.
Fiecare Liturghie pe care noi o săvârșim își are originea, momentul de instituire, în seara Cinei de Taină. Masa aceasta este numită «de Taină», pentru că Hristos le-a încredințat ucenicilor Săi, pe de o parte, învățăturile adânci despre jertfa Sa, despre răstignirea Sa, despre dragostea Sa pentru lume, iar pe de altă parte, despre Învierea Sa, despre faptul că întreaga umanitate va fi mântuită, îndumnezeită, prin biruința asupra morții, prin risipirea întunericului și prin sfărmarea porților iadului.
Este firesc să fim atraşi către Binele suprem, dar sporirea noastră începe printr-o pogorâre în adâncurile iadului. După ce s-a pocăit de trecutul său, Apostolul Pavel spune despre Hristos: S-a suit – ce înseamnă decât că S-a pogorât în părţile cele mai de jos ale pământului?
ÎPS Athanasie de Limassol: De ce macini gânduri non-stop ca la moară? Oprește-te puțin. Bine, ai făcut ce ai făcut. Ai spus, ce ai spus, ai gândit, ce ai gândit. E nevoie să te întorci permanent la acestea? Orice lucru care creează neliniște nu poate fi de la Dumnezeu…
Ia aminte la două gânduri şi teme-te de ele. Unul îţi spune: „Eşti un sfânt”, altul: „Nu te vei mântui”. Aceste două gânduri vin de la vrăjmaşul şi nu este adevăr în ele. Tu însă cugetă: „Sunt un mare păcătos, dar Domnul e milostiv, EL iubeşte mult pe oameni şi-mi va ierta păcatele mele”. Crede aceasta şi-ţi va fi aşa: Domnul te va ierta. Dar nu-ţi pune nădejdea în nevoinţele tale, chiar dacă te-ai nevoi mult.
Puțin câte puțin, experiența elementară a viețuirii într-o lume interioară, a frumuseții acestei „interiorități” pur și simplu dispare din cultura noastră modernă; dacă nu este televiziune este muzică. Muzica a încetat să mai fie ceva pe care să o asculți; ea devine rapid un fel de „fundal sonor” pentru conversație, lectură, scris etc.
Am spus că suntem suflare a lui Dumnezeu. Pentru că avem această rudenie cu Dumnezeu și Dumnezeu este prezent pretutindeni, suntem și noi mereu aproape de El. Suntem fiii Lui. Și văzând vrednicia cu care ne-a învrednicit, fiind suflarea Sa, trebuie să ne îngrijim să nu-L întristăm.
Și pentru că am întinat mintea noastră și inima noastră și trupul nostru cu cuvântul, cu fapta, cu cugetul, acum nu mai avem îndrăzneală. Nu avem haină de nuntă.
-Părinte, în Vechiul Testament, în Cartea a IV-a a Macabeilor se spune: „Gândul evlavios nu este distrugător al patimilor; ci potrivnic”. Ce înseamnă aceasta?
– Mulți dintre noi am citit scrierile Sfântului Siluan Athonitul și știm din ele acea descoperire pe care a avut-o de la Dumnezeu: „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”. Ne puteți spune cum trebuie să înțelegem aceste cuvinte?
Dacă avem un vas plin cu apă şi vrem să mai turnăm ceva bun, nu mai încape. Tot aşa şi inima noastră, fiind plină de fapte rele, Bunul Dumnezeu, dacă ar vrea să ne dea puţin har, nu mai are unde să mai pună, căci inima noastră este plină cu cele rele. Mântuitorul vine la noi cu lumină, smerenie, blândeţe şi răbdare, dar dacă nu găseşte loc pentru a sădi în noi aceste nespuse daruri, pleacă, întrucât inima noastră este plină de toate putregaiurile: de ură, minciună, de poftele trupului, de lăcomia pântecelui şi multe altele.