Pe lumea cealaltă fiecare va primi răsplata pentru faptele sale. Acest adevăr este vestit de Evanghelie, este primit de rațiunea mea și întărit de conștiință.
Dumnezeu mă va judeca și mă va pedepsi după dreptatea Lui. El m-a făcut cu puțin mai mic decât pe îngeri, însă eu m-am făcut asemenea dobitoacelor necuvântătoare. El mi-a dat tot ceea ce este necesar pentru luminarea și sfințirea mea: rațiunea și conștiința, legea și harul, pe Mântuitorul și Biserica, conducători spirituali și exemple de viață sfântă. Dar eu am disprețuit toate acestea și, iubind păcatul, am săvârșit fărădelegi și am devenit întunecat la minte, ca îngerul căzut. Drept este Dumnezeu și drept mă va judeca, iar eu nu voi fi nicidecum nedreptățit de El, Cel ce este dătătorul tuturor lucrurilor bune. Dar eu, nemulțumitorul și îndrăznețul, L-am mâniat.
Când va începe Judecata cea înfricoșătoare și nemitarnică, nimeni nu-L va mai putea îmbuna pe Dumnezeu pentru mine; nici cei care I-au bineplăcut, nici îngerii, nici Mijlocitoarea cea sârguincioasă, deoarece nu se va găsi faptă pentru care să merit să fiu miluit, eu, cel care nu sunt vrednic să locuiesc cu sfinții în Rai, ci capabil să păcătuiesc veșnic, chiar și în iad. Nici Dreptul Judecător nu mai este înclinat să ierte atunci când trebuie să judece.
În lumea aceasta, cât timp Dumnezeu mai rabdă păcatele noastre și cât timp, ca un părinte, este gata să-l ierte și să-l primească pe oricare fiu risipitor, mai pot preveni judecata Lui viitoare și să mă pregătesc de mântuirea veșnică.
Așadar, mă voi spovedi. O, Doamne, milostiv fii mie, păcătosului, și primește pocăința mea cea din urmă curată și-mi iartă păcatele mele cele grele.
Porfirie Uspenski, Spovedania unui păcătos, Editura Sophia

One comment on “La Judecata cea înfricoșătoare nimeni nu-L va mai putea îmbuna pe Dumnezeu

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.