Dacă avem un vas plin cu apă şi vrem să mai turnăm ceva bun, nu mai încape. Tot aşa şi inima noastră, fiind plină de fapte rele, Bunul Dumnezeu, dacă ar vrea să ne dea puţin har, nu mai are unde să mai pună, căci inima noastră este plină cu cele rele. Mântuitorul vine la noi cu lumină, smerenie, blândeţe şi răbdare, dar dacă nu găseşte loc pentru a sădi în noi aceste nespuse daruri, pleacă, întrucât inima noastră este plină de toate putregaiurile: de ură, minciună, de poftele trupului, de lăcomia pântecelui şi multe altele.
În acest fel, săraca inimă abia mai respiră, fiindcă bietul om tot timpul se străduieşte ca să intre în iad, căci nu-i place nimic din ceea ce este bun pentru suflet. Nu se străduieşte pentru hrana sufletului, care este încătuşat de mii şi mii de păcate.
Ce vom face la înfricoşata Judecată? Abia atunci ne vom da seama ce am lucrat pe pământ! Trebuie ca acum, cât trăim pe pământ, să ne curăţim, să ne spălăm de păcate, căci Prea Milostivul Dumnezeu este aşa de bun şi îndurat şi ne va ierta, dar numai dacă noi ne căim de ceea ce am făcut, dacă ne pare rău din suflet că am supărat pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru.
Şi chiar dacă iarăşi cădem în vreun păcat, nu avem voie să deznădăjduim, ci să avem credinţă puternică şi să cerem mila lui Dumnezeu, să ne ridicăm din nou şi să pornim la drum spre lupta cu păcatul. Să nu ne descurajăm, să nu zicem: „Acum tot am păcătuit, nu mai am ce face, merg aşa înainte, căci Dumnezeu nu mă mai iartă!”. Nu, nu trebuie să gândim aşa, ci să ne sculăm, să ne trezim şi să punem început bun, cu nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. Dacă şi păianjenul nădăjduieşte şi îşi urzeşte mereu pânza, vrând să urce sus şi pânza se rupe şi el iarăşi o reface, o ţese, şi aşa de mii de ori el tot face pânza, cade şi iarăşi se ridică şi nu se lasă până nu-şi face casa sus, tot aşa şi noi să nu ne lăsăm duşi de satana, ci să ne străduim ca păianjenul să ne facem o locuinţă sus în cer, zidită cu fapte bune, cu milostenie, cu bunătate, cu răbdare în rugăciune. Cu lacrimile noastre să spălăm totodată puţina inimă care miroase atât de urât, scoţând dinăuntrul nostru puterea satanei.
Dacă-ţi intră un hoţ în casă, oare îl laşi să-ţi jefuiască tot? Oare nu te lupţi să-l scoţi afară din casă?! Atunci, cu satana de ce nu te lupţi ca să-l scoţi afară din inima ta şi să nu-i dai voie să-şi facă cuib în ea? Înfrânează-te de la rău şi biruieşte pe satana prin post, rugăciune şi milostenie. Acestea trei sunt armele cele mai puternice ale creştinului, prin care poate moşteni Împărăţia Cerurilor.
Un mare mărturisitor creștin. Preotul Constantin Sârbu, Lucrare îngrijită de obștea mănăstirii Diaconești, Ediția a III-a, Editura Bonifaciu, Bacău, p. 18-39