Maica Domnului dă definitiv sacralitate vieţii şi menirii feminine. Nimeni nu mai poate să nască a doua oară pe Domnul Iisus Hristos, dar orice femeie poate să-şi împodobească sufletul cu aceleaşi virtuţi care fac să strălucească chipul Sfintei Maici.
Fecioara Maria a schimbat sensul înrobitor al patimilor sub care era privită femeia ca urmaşă a Evei. Primele care au înţeles mesajul au fost apropiatele Maicii Domnului şi cele care l-au însoţit pe Iisus Hristos în călătoria Sa pe pământ.
Spovedirea pornirilor către un anumit păcat, încă nesăvârșit, este cel puțin ciudată, cât timp nu credem în puterea și realitatea gândurilor. Este nevoie de smerenie pentru a putea să ne asumăm și ceea ce încă nu am săvârșit, cu fapta, dar suntem în stare să facem, având toata dispoziția interioară spre aceasta.
Mitropolit Bartolomeu Anania – Predica la Evanghelia samarineanului milostiv.
Predica rostită de către ÎPS Mitropolit Bartolomeu (Anania) la vârsta de 79 de ani în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Postul Crăciunului a fost rânduit de Biserică pentru pregătirea credincioşilor în vederea întâmpinării Marelui Praznic al Naşterii Domnului.
Postul Crăciunului aminteşte de postul îndelungat al patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament, în aşteptarea venirii lui Mesia – Izbăvitorul. După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Legea Decalogului (cele 10 porunci), scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.
Începe Postul Naşterii Domnului. Ca în fiecare an, la mijlocul lunii noiembrie, pe data de 14/27, este lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului, care începe la 15/28 noiembrie și se termină la 25 decembrie/7 ianuarie. Să postim în pace și cu bucurie duhovnicească!
Postul Naşterii Domnului, precum şi celelalte posturi rânduite în Biserică, oferă creştinilor posibilitatea curăţirii duhovniceşti.
Arhiepiscop Justinian Chira – născut în anul 1921, monah din 1942 și episcop din 1973, Înaltpreasfințitul Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului, bucură de decenii întregi văzduhul Ortodoxiei cu limpezimea și tăria chipului său de Părinte, care își iubește copiii și, pentru aceasta, îi învață adevărul.
Cuvintele sale către obștea Putnei alcătuiesc al doilea volum din colecția „Crinii țarinii”, intitulat „Trăiți frumos și-n bucurie”, publicat în 2014.
Intrarea asta în Europa e o chestiune care poate fi şi periculoasă, şi foarte bună; depinde cum o poţi înţelege. Dar veţi ajunge la un standard european de viaţă economică. Însă viaţa spirituală este cu totul alta: trebuie să te cunoşti pe tine însuţi. Sunt oameni în America, oameni care au funcţii importante, executivi de companii; ăştia sunt cei mai importanţi; nu există compania lui Vasile sau a lui Gheorghe, aşa ceva nu există; dar există „board of directors”, adică mai mulţi directori şi ăia conduc, sunt oameni acolo care sunt foarte religioşi, religioşi nu în sensul că sunt informaţi sau se duc la biserică, dar sunt mistici-religioşi.
Mitropolit Bartolomeu Anania – Despre Sensul morții. Predică la Duminica Învierii fiicei lui Iair.
Fragment din predica rostită de către ÎPS Mitropolit Bartolomeu (Anania) la vârsta de 88 de ani în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
În vremea aceea a venit la Iisus un om cu numele Iair, care era mai-marele sinagogii; şi acesta căzând la picioarele lui Iisus, îl ruga să intre în casa lui, fiindcă avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi aceasta era pe moarte.
Dumnezeu poate să facă o minune cu cine crede El, cu cine vrea El. Credeți în minunea lui Dumnezeu, iubiții mei!
Să nu vă părăsească nici-o clipă speranța și optimismul, pentru că răul este agresiv, dar binele întotdeauna învinge. Prin biserica lui Iisus Hristos despre care Întemeietorul ei a spus că: „porțile iadului nu o vor birui”, porțile iadului, însemnând, tot ce ați luat, ce-avea răul mai agresiv și mai veninos. Fiți încredințați de puterea lui Dumnezeu. Învățați bine tot ceea ce trebuie să învățați. Spuneți-le și altora ceea ce ați învățat bine și ziditor de suflet. Rămâneți optimiști, încrezători în voi înșivă, în tăria și puternicia, și veșnicia neamului nostru.
Monahismul, potrivit învățăturii Părintelui Sofronie Saharov, nu este o născocire omenească. El constituie un imperativ categoric al duhului pentru cel care se atinge de focul iubirii lui Hristos, iubire care se jertfește pe sine pentru ca ceilalți să trăiască și își primește moartea ei. Monahismul este plin de recunoștința omului la jertfa lui Hristos și în esență nu este altceva decât împlinirea cuvântului Mântuitorului: „Dacă vine cineva la Mine și nu urăște pe tată, și pe mamă, și pe femeie, și pe fiu, și pe fiică, și pe frați, și pe surori, până și viața sa, nu poate fi ucenic al Meu” (Luc.14, 26), iar ,,cel ce-și pierde viața pentru Mine, acela o va mântui” (Luc. 9, 24).
Pentru a trăi un mod de viaţă ortodox este important să ne începem ziua în pace. Nu poţi avea o zi liniştită dacă îţi începi ziua în grabă, mănânci în grabă, te enervezi la semafor. Dimineaţa poate fi foarte încărcată, mai ales dacă aveţi copii mici pe care îi pregătiţi pentru şcoală şi grădiniţă, dar este foarte important să vă programaţi timpul astfel încât să includeţi şi rugăciunea de dimineaţă.
Intransigența contemporanilor Mântuitorului Hristos – ca și a oamenilor din toate timpurile – se arată în aspecte ale legii pe care ei le împlinesc, nu numai pentru a arăta cu degetul pe cei care încalcă legea, ci, mai ales, pentru a se scoate în evidență pe ei ca împlinitori ai legii. Dramatic este că acest proces de promovare a sinelui, a imaginii proprii, nu este conștientizat uneori, nici de cei ce-l pun în act.
Viaţa noastră pământească este adeseori închisă ca sub o boltă întunecată. Privim în sus, privim în jos, la stânga, la dreapta şi nu vedem parcă nici o spărtură prin care să întrezărim ceva din lumea de dincolo. Navele cosmice care au străbătut acest univers fizic nu au văzut decât materie. Aristotel definea şi el cerul ca pe un uriaş cristal care închide universul nostru aici, aşa încât nu putem şti ce este dincolo. Aşa credeau cei vechi.
Marele Dascăl a toată lumea, Sfântul Ioan Gură de Aur, învață cu cuvântul și cu fapta să ne rugăm pentru cei ce au trecut în lumea cealaltă, în lumea veșnică. (…)
”Nu numai că nu trebuie să plângem, nici să ne întristăm de moartea celor ce ne sunt scumpi, ci, dimpotrivă, trebuie să ne bucurăm.
În vremea aceea, Iisus „S-a dus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime. Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate era cu ea. Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! Şi apropiindu-se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te. Şi s-a ridicat cel mort şi a început să vorbească, şi l-a dat mamei lui. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său”.
Încă de mici părinții ne învață să iertăm pe cei care ne greșesc. Chiar și conștiința ne zice că nu trebuie să ne culcăm până nu ne rezolvăm disputele de peste zi, și cum spune și vorba bătrânească, să nu apună soarele peste supărarea voastră. Atunci când trăim în familie, și ne împărțim bunurile pe care le folosim zilnic, vor apărea inevitabil și conflicte. Însă dacă ne vom angaja să rezolvăm aceste conflicte înainte de a merge la somn, chiar dacă asta implică faptul că ne vom culca mai tărziu decât de obicei, vom observa că a doua zi o vom începe mai bucuroși și împăcați cu noi înșine, iar tensiunile și frustrările dintre noi vor fi eliminate.
Creştinul adevărat aşază înaintea lucrurilor materiale pe cele spirituale, valorile care dau consistenţă vieţii. Scopul existenţei este perfecta armonizare a gândului cu fapta, susţinut fiind de puterea lui Hristos, întru Care s-a botezat şi s-a unit, în mod liber, potrivit răspunsului: Mă unesc cu Hristos, pe care l-a dat atunci când a devenit membru al Bisericii. Pentru creştinii primelor secole, acest răspuns nu era o formalitate, ci mărturisirea convingătoare şi adesea chiar confirmată prin sânge a unirii cu Hristos.