Intransigența contemporanilor Mântuitorului Hristos – ca și a oamenilor din toate timpurile – se arată în aspecte ale legii pe care ei le împlinesc, nu numai pentru a arăta cu degetul pe cei care încalcă legea, ci, mai ales, pentru a se scoate în evidență pe ei ca împlinitori ai legii. Dramatic este că acest proces de promovare a sinelui, a imaginii proprii, nu este conștientizat uneori, nici de cei ce-l pun în act.
Este un mod de viață foarte egocentric. Omul – și atunci ca și acum – este exigent cu celălalt și foarte indulgent cu sine. Când se întâmplă ca celălalt să cadă, nu-i caută nici un fel de circumstanțe atenuante. Când cade el, însă, va găsi rapid o mie și una de explicații, și pentru conștiința lui și pentru percepția celorlalți. De aceea, îndreptățirea de sine este știința cea mai avansată și cea mai răspândită între oameni. Ea este divulgată de Evanghelie ca fiind sora geamănă a ipocriziei.
Omul găsește pentru sine în orice situație o justificare, dar când este vorba de celălalt nu o găsește. Și nu o găsește pentru că nu o caută. Este o foarte mare ipocrizie, născută și crescută pe egoism. Ipocrizia crește când ești foarte concentrat pe tine însuți. Când totul în viața ta se învârte în funcție de tine, atunci toate sunt strâmb înțelese. Pentru că existența noastră – așa ne-a făcut pe noi Dumnezeu – nu este făcută să se învârtă în jurul nostru, ci să se realizeze în relație cu celălalt. Dacă mai marele sinagogii s-ar fi gândit la femeia gârbovă și s-ar fi bucurat pentru vindecarea ei, ar fi gândit el o justificare pentru faptul că aceasta s-a întâmplat în zi de sâmbătă. Dar nu-i păsa de femeia bolnavă. Pe de altă parte era potrivnicia la adresa Mântuitorului Hristos, Căruia Îi căutau motive cu orice prilej. Apoi, culmea egoismului este să nu te bucure îndreptarea cuiva, vindecarea cuiva, pentru că dispare o mărturie a faptului că tu ești sănătos, ești bine.
Pr. Constantin Coman, Dreptatea lui Dumnezeu și dreptatea oamenilor, Editura Bizantina, București, 2010
