Primul seminar monahal deschis de Patriarhul Justinian a fost cel de la Mănăstirea Plumbuita. Iniţial, noua şcoală monahală trebuia să funcţioneze în cadrul Mănăstirii Bistriţa olteană, care prin hotărârea sinodală din 24 mai 1948 fusese transformată în chinovie de maici şi în stavropighie patriarhală.
Probabil că autorităţile statului au fost cele care s-au opus acestui demers, deoarece, în urma unor discuţii, Patriarhul Justinian obţinuse o hotărâre a Sfântului Sinod în acest sens.
Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? (Mt. 18, 33)
Predică rostită de ÎPS Mitropolit Bartolomeu Anania în catedrala arhiepiscopală din Cluj-Napoca în anul 2009.
Mitropolit Bartolomeu Anania – Despre încredere și speranță.
Învierea fiului văduvei din Nain (Predică rostită în catedrala arhiepiscopală din Cluj-Napoca în anul 2006)
Cea mai importantă şcoală de formare a călugărilor şi călugăriţelor a fost seminarul monahal, instituţie care a suferit modificări şi constante vexaţiuni din partea autorităţilor comuniste. Întâi de toate, în 1948 toate seminarele au fost desfiinţate. Totuşi, la insistenţele Patriarhului Justinian, Ministerul Cultelor a aprobat înfiinţarea de cinci seminare, cu o şcolarizare de patru ani.
Candidaţii la înscrierea în seminar trebuia să aibă vârsta de până la 30 ani şi să fie monahi, fii de preoţi, diaconi sau cântăreţi. Însă, în presa bisericească din 1949 se arăta că, „din motive practice, s-au înfiinţat deocamdată 3 seminarii monahale“.
Părinţilor, fraţilor şi iubiţi credincioşi,
Sfânta şi dumnezeiasca Evanghelie a duminicii de astăzi este una din cele mai scurte Evanghelii de peste an. Are numai patru paragrafe, adică patru versete, dar această dumnezeiască Evanghelie, deşi e atât de scurtă, cu atât este mai înaltă şi aduce Bisericii lui Hristos cea mai înaltă şi mai desăvârşită învăţătură pentru mântuirea sufletelor omeneşti.
Alături de inepuizabila bibliografie a localităţilor şi monumentelor realizată de istoricul Nicolae Stoicescu în anii 70 ai secolului trecut şi demersurile bibliografice pe diferite reviste bisericeşti (Biserica Ortodoxă Română, Glasul Bisericii, Ortodoxia, Studii Teologice sau Mitropolia Moldovei şi Sucevei/Teologie şi Viaţă), în acest sens dorim să semnalăm volumul „Pagini din istoria monahismului ortodox în revistele bisericeşti din România. Aşezămintele monahale“ publicat la editurile Bibliotecii Naţionale a României şi „Mitropolit Iacov Putneanu“ în 2011 şi realizat de ieromonahul Marcu Petcu, Nicolae Lihăceanu, Adrian Pintilie şi Ramona-Anca Creţu, ajutaţi de o serie de colaboratori din biblioteci şi instituţii de învăţământ.
(Predica de pe munte – Iubirea vrăjmaşilor) (Luca 6, 31-36)
Iubirea desăvârşită este aceea care este în stare să meargă până la moarte şi să treacă prin ea pentru cei iubiţi. Astfel, iubirea adevărată este bărbăţie, este eroism, şi nu simplă moliciune şi petrecere în stări de satisfacţie egoistă. Iar eroismul din iubire este mult superior oricărui alt fel de eroism, cum ar fi de pildă cel din dorinţa de slavă deşartă, din disperare sau din alte motive.
După absolvirea ciclului primar de învăţământ, monahii urmau studiile de profesionalizare în aşa-numitele şcoli monahale de 3 ani. Şcolile monahale trebuia frecventate de toţi fraţii, rasoforii şi rasofoarele cu vârsta de până la 40 de ani (art. 11 din Regulamentul vieţii monahale). Potrivit noilor legiuiri bisericeşti, numai absolvenţii celor două cicluri elementare şi ai unei şcoli monahale cu o calificare într-o meserie puteau fi tunşi în monahism, excepţie făcând cei cu studiile seminariale sau universitare.
Cuvîntul Crucii, pentru cei pieritori, nebunie este. Iar nouă celor ce ne mîntuim, puterea lui Dumnezeu este (I Corinteni 1, 18)
Iubiţi credincioşi,
Mîntuitorul nostru Iisus Hristos zice în Sfînta Evanghelie: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Matei 16, 24). Astăzi vom vorbi despre deosebirea crucilor prin care ne putem mîntui pe pămînt. Vă amintim că noi creştinii cinstim îndoit Crucea lui Hristos: crucea materială, văzută, pe care o cinstim, o sărutăm şi o purtăm şi crucea spirituală care este suferinţa pentru fapta bună.
Mitropolitul Bartolomeu Anania – Despre purtarea crucii
Predică la Înălțarea Sfintei Cruci, anul 2003, parohia Sfântul Ilie, cartierul Mărăști, or. Cluj-Napoca.
Sufletul omului este ca un burete, asimilează și păstrează, fie bune, fie rele în conștient, subconștient, inconștient și de aceea adesea apar probleme comportamentale. Iată că uneori chiar doar de la un simplu cuvânt de mustrare primit de la un semen, poate să ne dea peste cap întreaga zi sau chiar mai mult deoarece sensibilitatea e-ului nostru este foarte mare.
Sfinții Părinți datorită simplității lor, legăturii cu Dumnezeu prin rugăciune și prin iubirea de semeni, trec aceste evenimente în planuri secundare, nu se frustează, nu asimiliează, nu se tulbură și nu se învârtoșează și asta îi face fericiți lucrători ai celor dumnezeiești.
Într-un sondaj de opinie realizat de Institute of Public Policy Research (IPPR) în rândul adolescenţilor de 18 ani din Marea Britanie se arată că marea majoritate, atât a băieţilor cât şi a fetelor, consideră că accesul ușor la pornografia online pune presiune asupra lor pentru a imita ceea ce prezintă pornografia.
De asemenea, ei s-au plâns și de faptul că adesea educaţia sexuală prezintă promiscuitatea ca fiind normală, punând o presiune suplimentară asupra lor ca să devină activi sexual mai devreme decât ar face-o în mod obișnuit.
1. Mai întâi încerc să identific adevărata problemă a celui care vine să ceară ajutorul, și abia apoi mergem mai departe la cele duhovnicești. Mulți dintre cei care au venit aici au renunțat la calmante. A venit o femeie, iar eu i-am spus ceva nebunesc: ,,Ca să te faci bine, trebuie să-ți aranjezi părul”. Ea mi-a spus: ,,Maică, ești nebună?”. În cele din urmă, s-a dovedit că nu fusesem chiar atât de nebună. Într-adevăr, de îndată ce a început să se îngrijească mai mult, ajungând să-și aranjeze și părul, i-a crescut moralul și a renunțat la medicamentele pe care le lua.
Pe 16 iulie Curtea Europeana a Drepturilor Omului (“CEDO”) a refuzat sa recunoască un drept la căsătorii homosexuale în Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Convenție), informează Justice Journal. cu referință la o decizie a Marii Camere a Curții.
Cazul a început în Finlanda în iulie 2007 cînd un bărbat, căsătorit cu o femeie din 1996, dar care se identifica ca femeie, a solicitat autorităților finlandeze să-i acorde noi acte de identitate care să-l identifice ca fiind femeie.
Puterea rugăciunii nu trebuie să fie subapreciată. Adesea ne gândim la rugăciune ca la o activitate individuală. Dar pentru creştinii ortodocşi rugăciunea implică întreaga comunitate. Acest lucru ar trebui să se aplice şi în viaţa de familie. O familie trebuie să se roage împreună. Dacă aveţi o familie de 2 persoane este uşor să vă rugaţi împreună. Asta e situaţia mea şi a soţiei mele, care ne rugăm împreună atât dimineaţă cât şi seara. Dar când ai o familie de 4 persoane cu vârste diferite este un pic mai greu să vă rugaţi împreună.
As vrea sã mai iasã o turã din cartea aceea a lui Homiakov („Biserica este una”), de care m-am bucurat foarte mult, cã acum doi ani a iesit aici, la „Reîntregirea”. Homiakov zice: „Omul din Bisericã nu poate judeca în afara Bisericii. Tot ce lucreazã Dumnezeu în afara Bisericii este subiect de iconomie dumnezeiascã”. Ce putem judeca noi, la o adicã, dacã putem judeca, sunt cele dinlãuntrul Bisericii. Dacã sunt moaste si sfinti în afara Bisericii? Am întâlnit multi oameni „vii”, si am citit câteva vieti ale celor din trecut, care mã uimesc prin apropierea lor de cele pe care le pot judeca, în mãsura în care pot, în Bisericã. Dar nu m-as aventura sã mã pronunt cã sunt sfinti si moaste, si nu m-as aventura sã spun nici cã nu sunt. Sunt de competenta Unuia, Dumnezeu.
S-a suit în munte, ca să Se roage deosebi. Şi făcîndu-se seară, era acolo singur (Matei 14, 23)
Iubiţi credincioşi,
Întrucît în Sfînta Evanghelie de astăzi se vorbeşte de patru ori despre rugăciune, vom vorbi acum despre sfînta rugăciune, care este numită de dumnezeieştii părinţi “maica tuturor faptelor bune”. Că precum nu putem trăi fără fără hrană şi apă, aşa nu putem trăi şi nu ne putem mîntui fără rugăciune. Ce este rugăciunea? Rugăciunea este vorbirea noastră directă cu Dumnezeu. Rugăciunea este viaţa noastră în Hristos şi a întregii lumii văzute şi nevăzute. Credinţa în Dumnezeu este izvorul rugăciunii, iar iubirea de Dumnezeu este sufletul ei.