Spovedirea pornirilor către un anumit păcat, încă nesăvârșit, este cel puțin ciudată, cât timp nu credem în puterea și realitatea gândurilor. Este nevoie de smerenie pentru a putea să ne asumăm și ceea ce încă nu am săvârșit, cu fapta, dar suntem în stare să facem, având toata dispoziția interioară spre aceasta.
Zilnic, să-I spunem lui Dumnezeu păcatele spre care înclinăm și pe care credem că le vom săvârși, căci nimic nu se întâmplă fără voia Sa, nici măcar păcatele. Măsura păcatelor lumii este îngăduită de Dumnezeu. Nu în sensul că El și le dorește, ci în sensul ca El le îngăduie, în virtutea libertății noastre și, adesea, pentru ridicarea noastră ulterioară, prin pocăință.
Cei mai mulți oameni, atunci când păcătuiesc, nu vor să audă de Dumnezeu, prezența Acestuia fiind una incomodă și de nedorit într-un asemenea moment. Pentru creștini, însă, prezența lui Dumnezeu este o binecuvântare, ea trebuind să fie conștientizată în toată vremea, atât înainte de săvârșirea păcatului, cât și după aceea. Astfel, putem vorbi de o părere de rău înca dinainte de a săvârși un anumit păcat, părere de rău ce echivalează cu un fel de Spovedanie, făcută direct către Dumnezeu.
Această anunțare a lui Dumnezeu asupra unui păcat iminent, făcută printr-o părere de rău anterioară săvârșirii păcatului, poate schimba cursul lucrurilor, căci El are puterea de a rândui lucrurile în așa fel încât păcatul să nu mai poată avea loc. Pentru aceasta, o mărturisire smerită, de genul „Doamne, voi păcătui, nu pot rezista, ajuta-mă să nu cad!”, este tot ce așteaptă Dumnezeu de la noi, în momentul în care ne cuprinde ispita.
Dumnezeu este aproape de noi tot timpul, pentru a ne oferi ajutorul Său. Pentru aceasta, mai ales înainte de ispitele puternice, nu trebuie să uităm că „cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu” (Luca 18, 27). De multe ori, soluțiile alese de El sunt care mai de care mai inedite, mai uimitoare și mai minunate.
Ceea ce ține de noi, în pragul săvârșirii unui păcat, este să-L anunțăm imediat pe Dumnezeu asupra celor pe care urmează să le facem, cu smerenie, cu părere de rău și cu nădejdea izbăvirii de păcat. Dacă vom birui ispita, vom avea parte de bucuria de a fi scăpat de împlinirea gândului pătimaș, spre slava lui Dumnezeu. Dacă nu vom rezista ispitei, aceasta se va datora slăbănogirii noastre sufletești, pentru a ne fi prilej de smerenie și de pocăință.
http://www.crestinortodox.ro/