Marele Dascăl a toată lumea, Sfântul Ioan Gură de Aur, învață cu cuvântul și cu fapta să ne rugăm pentru cei ce au trecut în lumea cealaltă, în lumea veșnică. (…)
”Nu numai că nu trebuie să plângem, nici să ne întristăm de moartea celor ce ne sunt scumpi, ci, dimpotrivă, trebuie să ne bucurăm.
Dacă cel ce a murit era un om virtuos, un bun creștin, noi nu trebuie să-l plângem, ci să ne bucurăm de moartea sa, căci el a purtat cu răbdare povara vieții pământești și se odihnește acum întru Hristos, pentru Care mai mult sau mai puțin a suferit, păzind și apărând adevărul. Dacă însă repausatul era un păcătos, nici atunci nu trebuie a-l plânge, ci a ne bucura că răul la care era înclinat repausatul nu va mai crește. Nu trebuie să plângem moartea sa, ci să plângem păcatele săvârșite de el. Plângem pentru păcatele repausatului, însă în același timp, credem cu tărie că Cel ce a ridicat păcatele a toată lumea și prin urmare și pe cele ale repausatului nostru.
Rugăciunea, milostenia, Jertfa cea fără de sânge pot mult pentru soarta păcătosului în lumea de dincolo de mormânt. Fiindcă dacă rugăciunile și jertfele lui Iov pentru fiii săi îi curăța pe aceștia din urmă, ce poate împiedica pe Dumnezeu de a curăți prin rugăciunile și jertfele noastre pe cei repausați? Căci Domnul dăruiește pe unii pentru rugăciunea celorlalți. De aceea ni s-a poruncit să ne rugăm unul pentru altul, pentru ca unii să se vindece prin mijlocirea altora. O mână spală pe alta și amândouă devin albe.
Astfel rugăciunile pentru cei repausați mântuiesc și pe unii și pe alții. Pentru ce dar să ne întristăm în zadar, dacă cei vii pot găsi har înaintea lui Dumnezeu pentru repausați?” (Tâlcuire la Epistola întâia către Corinteni; Tâlcuire la Faptele Apostolilor, cap. 9, Lecția 21)
Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 152-153