Articole

Sf. Apostol Andrei: „Am aflat pe Mesia, Care se tălmăceşte Hristos” (Ioan 1, 41)

Fiul al Galileei şi frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat. Iar de la mormântul tău din Patras chemi popoarele la Dumnezeu şi acum ne-ai umplut de bucurie că în România iarăşi ai venit, unde pe Hristos Domnul l-ai propovăduit.
Iubiţi credincioşi,
Astăzi  prăznuim cu multă bucurie pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Apostolul care a vestit Evanghelia lui Hristos pe pământul ţării noastre acum aproape 2000 de ani, în Dobrogea şi la Gurile Dunării.

Continuare …

Duhovnicul şi ucenicul: „Sã te depãşeşti şi sã te dãruieşti”

Pãrinte Teofil, ce este duhovnicul şi cine poate sã fie duhovnic?
Domnul nostru Iisus Hristos a dat puterea legãrii şi dezlegãrii pãcatelor dupã Sfânta Sa Înviere, chiar în ziua Învierii Sale, zicând cãtre ucenicii sãi: „Luaţi Duh Sfânt! Cãrora veţi ierta pãcatele, vor fi iertate, şi cãrora le veţi ţine, vor fi ţinute” (În. 20, 22-23). Prin aceasta a împlinit Domnul Hristos o făgăduinţă pe care a dat-o mai întâi Sfântului Apostol Petru, când i-a zis: „Şi-ţi voi da cheile împărăţiei cerurilor, şi oricâte vei lega pe pãmânt vor fi legate şi în cer şi oricâte vei dezlega pe pãmânt vor fi dezlegate şi în cer” (Mt. 16, 19).

Continuare …

Creştinul – călător şi luptător prin muntele suferinţei, prin pădurea cu fiare sălbatice a ispitelor şi prin mlaştina deznădejdii

“… Şi atunci: Binecuvântat fie Dumnezeu, Cel ce a dat omului prilejul suferinţei pe acest pământ. Nu este alt remediu pentru a te scula din boala inconştienţei, a nepăsării şi a prostiei, decât suferinţa. O, dacă Dumnezeu nu ne-ar fi dat acest trup material în care să primim şi să ispăşim prin suferinţă greşelile sufletului, am fi fost alături de satana în veşnicie.
Muntele suferinţei ne iese în cale nu ca un muşuroi pe maidan, pe care să-l putem trecem întărind niţel genunchii şi gleznele.

Continuare …

Să ne educăm să devenim dependenţi de Sfânta Euharistie, de Trupul şi Sângele lui Hristos

Trăim într-o lume a dependenţelor de tot felul. Gândim, simţim şi chiar visăm în funcţie de ceea ce suntem dependenţi. Cât priveşte voinţa omului, în cazul dependenţei, aceasta suferă cel mai mult, până la ascundere de sine. Omul dependent nu mai e stăpân pe propria voinţă. Se înscrie de bunăvoie în cercul neîntrerupt al acţiunilor îndeplinite automat şi fără discernământ.
Societatea nostră se caracterizează prin dependenţă. Dar nu dependenţa naturală, ci de dependenţe artificiale create cu scopul de a manipula. Dependenţele fireşti ale omului: de aer, de apă, de hrană etc, au fost exploatate vicios şi au devenit chinuitoare pentru trai.

Continuare …

Adversarii Domnului au fost învinşi, birocraţia a pierdut partida!

“În vremea aceea Iisus învăţa, într-o zi de sâmbătă, în sinagogă. Şi iată era acolo o femeie care avea, de optsprezece ani, un duh de slăbiciune, şi care era gârbovă de nu putea să se ridice în sus nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi şi-a pus mâinile peste dânsa şi îndată s-a îndreptat şi a început să slăvească pe Dumnezeu. Atunci mai marele sinagogii, mâniindu-se, pentru că Iisus o vindecase sâmbăta, a luat cuvântul şi a grăit poporului: şase zile sunt în care trebuie să se lucreze omul; deci veniţi în aceste zile şi vă vindecaţi, şi nu în ziua sâmbetei.

Continuare …

Ceea ce propovăduiesc Apostolii, nu are nimic comun cu înţelepciunea lumii

Trăsătura fundamentală a Evangheliei şi a conţinutului propovăduirii sale, pe care Sfântul Apostol Pavel o pune în evidenţă în fragmentul de care ne ocupăm, este caracterul ei de taină, de lucru necunoscut şi neaccesibil oamenilor: Şi eu, fraţilor, când am venit la voi…, v-am vestit taina lui Dumnezeu (2,1). (Noi) propovăduim înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci, spre slava noastră (2, 7).

Continuare …

Doamne, dăruiește-mi amintirea morții

Scrii pentru că ești tulburată și e drept să fie așa. Te asemeni trestiei mișcate de vânt: au fost suficiente câteva vești și te-ai neliniștit. Iată motivele: neatenția, lipsa de concentrare față de viața ta spirituală, lipsa lăsării în voia lui Dumnezeu. Țara ta a fost lăudată și iată-te pregătită să pleci. Să știi totuși că, oriunde vei merge, vei duce dezordinea interioară cu tine. Și acolo vei întâlni oameni și nu îngeri. Împărăția Cerurilor nu este în exterior, ci în noi. Dacă ne vom îngriji de „unicul necesar”, restul ni se va da pe deasupra – însuși Dumnezeu a spus-o.

Continuare …

Astăzi, nu putem coopera nici măcar în familia noastră, vom putea coopera, oare, în grupuri sociale mai largi?

Gândul acesta să fie în voi, care era şi în Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce. Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume; Că întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. Şi să mărturisească toată limba ca Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl. (Filipeni 2, 5-11)

Continuare …

Mântuirea omului este cu neputinţă fară conlucrarea lui

Nimeni nu cunoaşte pe Fiul afară numai de Tatăl, nici pe Tatăl nu Îl cunoaşte nimeni decât numai Fiul şi cel căruia Fiul voieşte să îi descopere. (Mt. 11:27)
Aşa cum iubirea dumnezeiască de oameni este nesfârşită şi harul îmbelşugat pentru mântuirea omului, la fel, nu mai puţin, mântuirea omului este cu neputinţă fară dispoziţia şi conlucrarea lui.

Continuare …

Boala și durerea este medicamentul ,,special” al proniei lui Dumnezeu pentru a-l aduce pe om aproape de El și a-i spori virtuțile

Tristețea nu este un lucru bun. Dar, în spatele tristeții, în spatele durerii, în spatele mâhnirii, în spatele încercării se ascunde binecuvântarea lui Dumnezeu, renașterea noastră spirituală, plămădirea din nou a omului, a familiei. Cred că fiecare dintre noi își datorează întoarcerea către Dumnezeu unei încercări. Credem că toate merg ca pe roate? Dumnezeu ne ia un copil. Plângem, ne tânguim mult. Dar Dumnezeu își trimite mai apoi harul său iar oamenii se liniștesc. Se liniștesc și se apropie de Biserică, de spovedanie, de împărtășanie, de preotul duhovnic. Datorită pierderii copilului încep oamenii să meargă la biserică. Durerea îi face să caute, să se roage pentru odihna sufletului copilului și să facă pomenirile rânduite de Biserică.

Continuare …

Fericirea are un singur Nume: Iisus Hristos

Fericirea are un singur Nume: Iisus Hristos. Poate necunoscut sau neînţeles de către prea mulţi dintre noi. Un Nume pe care sfinţii l-au catalogat a fi… drag, scump, dulce etc. Este fericirea în sine, aşa cum nu a fost şi nu va mai putea fi vreodată. Este tot ceea ce îşi poate dori omul. Mai mult nimeni nu poate cere şi absolut nimeni nu poate primi. Este tot! Dacă inima omenească este însetată de veşnicie, atunci El este veşnicia.

Continuare …

Oare, ne-am fi întristat noi dacă acele cuvinte pe care le spunem despre alţii s-ar fi spus şi despre noi?

De multe ori într-o conversaţie cu cunoscuţii noştri se întâmplă să vorbim despre o persoană anume. După ce putem cunoaşte că ceea ce spunem în discuţia respectivă se consideră judecare sau este ceva neutru, ceva ce nu poate fi socotit păcat? Ca să înţelegem dacă în acele momente vorbim cu patimă sau nu împotriva cuiva, ar trebui să avem în vedere două lucruri:

Continuare …

Sf. Macarie Egipteanul: “Dumnezeu educă pe om prin experienţa binelui şi a răului”

Întrebare: De ce oare în acelaşi spaţiu, când harul lucrează, lucrează şi păcatul?
Răspuns: Pentru că, în chipul acesta, sufletul să cunoască prin experienţă dulceaţa binelui. Sufletul aceluia care a gustat din har răsuflă şi se odihneşte printr-o trăire străină acestui veac. Şi iarăşi, dacă mintea se lăsă puţin abătută fie la discuţi (cu cineva), fie să facă altceva, ea este iarăşi umplută de păcat, ca împovărarea să-l înveţe prin experienţă amărăciunea (păcatului). Prin urmare, această (amărăciune) urmăreşte să-l facă să se despovăreze cât mai grabnic de păcat, căutându-şi mângâierea şi odihna aceea de negrăit.

Continuare …

Preotul şi muribundul

Astăzi este aproape imposibil să mărturiseşti pe cel aflat pe patul de moarte. În afară de aceasta, preotul începe să fie chemat la cel muribund destul de rar. De obicei este chemat să împărtăşească pe cei bolnavi, nu pe cei muribunzi.
În ciuda tuturor acestor lucruri, preotului i se impune să meargă regulat la cei bolnavi şi la cei foarte grav bolnavi. Se întâmplă ca cel ce se află pe patul de moarte să fie foarte tânăr şi să devină pentru câteva zile fiu duhovnicesc al preotului. Şi, în acest ultim segment al vieţii lui, preotul îl aduce la Dumnezeu.

Continuare …

Iubirea nu este o iubire de schimb, dacă eu te iubesc, tu mă iubești

Iubirea nu este o iubire de schimb. Dacă eu te iubesc, tu mă iubești. Păcătoșii același lucru îl fac. Pentru a dobândi adevărata iubire, arunci, dai afară „eul” tău. Negi „eul” tău ca prin această negare să dobândești, să simți și să trăiești omul adevărat. Te eliberezi astfel și te echilibrezi.

Continuare …

Când judeci fapta cuiva, nu trebuie s-o judeci despărţită de motivul care a determinat-o

Mântuitorul Iisus Hristos a dat cele mai elocvente exemple de nonconformism, de libertate faţă de literă, de eliberare a spiritului şi a vieţii sufleteşti din constrângerile mecanice ale Regulelor, aplicate fără discernământ, automat. „Aţi auzit că s-a zis celor de demult… Eu însă vă zic”. Deci nu tot ceea ce „s-a zis” e literă de lege, chiar dacă e scris în Scriptură. Cele scrise nu se aplică mecanic, pentru că nu se potrivesc în toate cazurile. Unora li se potrivesc, altora nu, pentru că, spre exemplu, nu toţi pornesc în actele, în faptele lor, de la aceleaşi motive, ca să poată fi judecaţi exact la fel.

Continuare …

Dacă omul nu şi-ar fi aţintit privirea spre pom, nu ar fi fost biruit de diavol

Dar de ce a fost înşelat cel dintâi om? Pentru ce în cea dintâi punere la încercare a libertăţii lui morale a fost biruit? Oare nu era destul de puternic ca să stea împotrivă, ca să rabde încercarea? Nu, fiindcă niciodată Dumnezeu nu îngăduie ca peste putere să fie is pitit omul. Dreptatea Lui nu îngăduie o astfel de încercare, încercarea era pe măsura puterii lui şi a capacităţii de a se împotrivi. Dar atunci pentru ce a fost biruit? Pricina înfrângerii lui se află în omul însuşi, fiindcă, deşi puterea împotrivirii era în el însuşi, totuşi nu s-a folosit de ea.

Continuare …