1. Trupul şi duhul
„Căci cei ce sunt după trup, cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului. Căci dorinţa cărnii este moarte dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace; fiindcă dorinţa cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune legii lui Dumnezeu, pentru că nici nu poate. Iar cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu” (Romani 8, 5-8).
„Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui” (Romani 8, 9).
„Drept aceea, fraţilor, nu suntem datori trupului, ca să vieţuim după trup. Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Duhul, faptele trupului, veţi fi vii” (Romani 8, 12-13).
„Căci câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu” (Romani 8, 14).
„…grijă de trup să nu o faceţi spre pofte” (Romani 13, 14).
„În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi” (Galateni 5, 16-17).
„Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia” (Galateni 5, 22-23).
„Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţă veşnică” (Galateni 6, 8).
2. Cugetări despre trup şi duh
În omul care a primit credinţa creştină, există două legi: legea cărnii şi legea duhului, sau legea trupească şi legea minţii, precum a arătat Sfântul Apostol Pavel, zicând: „Dar văd în mădularele mele (trupeşti) o altă lege, luptându-se împotriva legii minţii mele” (Romani 7, 23). Sau, precum acelaşi apostol spune, se împotrivesc în om trupul şi duhul: „Trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia” (Galateni 5, 17).
3. Deosebirea dintre legea trupului şi legea duhului
Între aceste legi este o luptă neîntreruptă: ceea ce voieşte unul, dispreţuieşte celălalt – ceea ce voieşte trupul, nu voieşte duhul.
Trupul voieşte să se mândrească, să se preamărească, să se înalţe, iar duhul voieşte să se smerească şi să cugete smerit.
Trupul voieşte a fi în slavă şi cinste, iar duhul pe toate voiește a le vedea gunoaie (Filipeni 3, 8).
Trupul voieşte să se odihnească, iar duhul să vegheze, să se ostenească.
Trupul voieşte să trândăvească, să bea, să se veselească, iar duhul să se înfrâneze, să postească şi să plângă pentru păcate.
Trupul voieşte să se răzbune pe vrăjmaşii săi, iar duhul să-i iubească pe vrăjmaşi şi să facă bine celor ce-l urăsc.
Trupul voieşte să răpească avutul altuia, iar duhul să dea şi ceea ce este al său celor nevoiaşi.
Trupul voieşte să satisfacă iubirea sa de plăceri, iar duhul să fie curat.
Trupul voieşte să împlinească în toate voia sa, iar duhul să împlinească în toate voia lui Dumnezeu.
Tot aşa şi în privinţa celorlalte lucruri, trupul şi duhul se împotrivesc unul altuia.
4. Deosebirea dintre cugetul trupesc şi cel duhovnicesc
Din aceste două legi contradictorii iau naştere două cugete opuse, total diferite: cugetul trupesc şi cugetul duhovnicesc.
Cugetul trupesc se manifestă atunci când se face ceea ce voieşte trupul, iar cugetul duhovnicesc atunci când se face ceea ce voieşte duhul.
Cugetul trupesc înseamnă mândrie, îngâmfare, iubire de plăceri, neînfrânare, desfrâu, necurăţie, iubire de argint, hoţie, cârtire, vorbire de rău, vrăjmăşie, certuri, ţinere de minte a răului, răzbunare şi celelalte, care se opun legii lui Dumnezeu.
Cugetul duhovnicesc înseamnă smerenie, înfrânare, curăţie, feciorie, răbdare, pace, blândeţe, neţinere de minte a răului şi celelalte, pe care le voieşte legea lui Dumnezeu.
Datorită acestor două cugete opuse, omul este de două feluri: trupesc şi duhovnicesc. Fiecare, după cum cugetă, aşa şi este numit. Cine ascultă de trup şi cugetă cele ale trupului este numit om trupesc; iar cine urmează duhului şi îşi supune trupul duhului este numit om duhovnicesc.
5. Trăsăturile omului trupesc şi ale celui duhovnicesc
Omul trupesc îşi are toată mintea şi intenţiile sale îndreptate numai spre dobândirea celor vremelnice, iar cel duhovnicesc tinde întotdeauna spre cele veşnice.
Omul trupesc îşi săvârşeşte profesia numai pentru câştigul său vremelnic, iar cel duhovnicesc se osteneşte spre slava lui Dumnezeu şi pentru folosul aproapelui.
Omul trupesc, de face ceva vrednic de laudă, îşi caută răsplata în veacul acesta; iar cel duhovnicesc aşteaptă răsplata pentru virtute de la Dumnezeu în veacul viitor.
Omul trupesc, chiar de face ceva lăudabil, face aceasta pentru slavă deşartă şi dobândirea slavei deşarte, iar cel duhovnicesc toată intenţia şi-o îndreaptă spre slava lui Dumnezeu şi în nădejdea vieţii veşnice.
Omul trupesc se mândreşte şi se făleşte înaintea tuturor, nu are egal, se pune deasupra tuturor şi pe toţi îi dispreţuieşte, iar cel duhovnicesc se smereşte înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Omul trupesc nu suferă să fie dispreţuit, iar cel duhovnicesc primeşte aceasta cu toată inima.
Omul trupesc huleşte pe cel ce îl huleşte, mustră pe cel ce îl mustră, cleveteşte pe cel ce îl cleveteşte şi urăşte pe cel ce îl urăşte, iar cel duhovnicesc se mângâie când este hulit, rabdă când este prigonit, binecuvântează pe cel ce îl blesteamă şi face bine celui ce îl urăşte.
Omul trupesc nu îl iubeşte nici pe cel apropiat, iar cel duhovnicesc nici pe vrăjmaşi nu îi lipseşte de dragostea sa.
Omul trupesc ţine minte răul şi caută răzbunare chiar şi pentru cea mai mică jignire, iar cel duhovnicesc se roagă şi pentru cei ce îi iau viaţa, zicând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!” (Faptele Apostolilor 7, 60)
Omul trupesc se poartă cu viclenie şi este linguşitor faţă de oricine, iar cel duhovnicesc este sincer cu toți.
Omul trupesc fură şi răpeşte avutul altuia, iar cel duhovnicesc şi din ceea ce este al său dă celor nevoiaşi.
Omul trupesc este neîmpăcat, iar cel duhovnicesc şi cu cei ce urăsc pacea este în pace.
Omul trupesc îşi urmează înclinaţiile şi poftele necurate, iar cel duhovnicesc se sârguieşte spre curăţie şi feciorie.
Omul trupesc îşi foloseşte totdeauna raţiunea sa pentru câştigul său sau pentru nimicirea aproapelui, iar cel duhovnicesc depune toată strădania pentru zidirea sufletească a fraţilor săi. Şi, de aceea, omul trupesc este dăunător societăţii, iar cel duhovnicesc este folositor.
Omul trupesc socoteşte orice păcat a fi nimic, iar cel duhovnicesc fuge, ca de şarpe, de orice păcat, chiar şi de cel mai mic.
Omul trupesc îşi pune nădejdea în onoruri, în bogăţie, în puterea sa şi în protectorii săi, iar cel duhovnicesc îşi pune nădejdea în ajutorul Celui Preaînalt şi în Pronia cea milostivă a Ziditorului său.
Omul trupesc se teme cel mai mult să nu piardă onorurile, bogăţia şi să nu fie surghiunit, iar cel duhovnicesc se arată gata de toate acestea cu plăcere sau cu toată inima.
Omul trupesc nu voieşte să se despartă de această lume, iar cel duhovnicesc cu bucurie îşi doreşte să se dezlege de legăturile trupului.
6. Sfârşitul omului trupesc şi al celui duhovnicesc
Pentru omul trupesc, moartea este cumplită: „Moartea păcătoşilor este cumplită” – spune Psalmistul (Psalmi 33, 20), iar pentru cel duhovnicesc este paşnică.
Cel trupesc, murind vremelnic, moare şi veşnic: „Căci dorinţa cărnii este moarte” – spune Apostolul. Dar cel duhovnicesc prin această moarte ajunge la viaţa veşnică, pentru că „dorinţa Duhului este viaţă şi pace” – spune acelaşi Apostol.
Ajutoarele întru nevoinţă împotriva legii trupeşti sau împotriva trupului sunt următoarele:
Cel dintâi este harul lui Dumnezeu fără de care nu putem face binele. „Fără Mine nu puteţi face nimic” – le-a spus Hristos Apostolilor. Harul lui Dumnezeu se cere prin rugăciune fierbinte, deasă şi smerită. „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide” – spune Hristos (Matei 7, 7).
Al doilea este să ne sârguim a sta împotriva răutăţii fireşti şi a ne sili spre bine, căci „Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea” – spune Hristos (Matei 11, 12).
Al treilea este bună educaţie primită în copilărie. Căci de educaţie depinde toată viaţa.
Al patrulea este să cugetăm că pentru încălcarea legii lui Dumnezeu ni se trimite şi o pedeapsă vremelnică.
Al cincilea este să cugetăm şi să ştim bine că pentru cel ce doreşte şi se sârguieşte nimic nu este greu, căci Dumnezeu cel atotputernic îi ajută pe cei ce doresc şi se sârguiesc.
Al şaselea este fie să luptăm împotriva păcatului şi să avem parte cu Hristos şi aici şi în veacul viitor în Împărăţia Lui, fie să ne supunem păcatului şi să fim osândiţi cu diavolul în vecii vecilor: una din două va fi neapărat. (Iar despre aceasta mai poţi vedea în cugetările despre păcat).
Sfântul Tihon din Zadonsk, Lupta între carne și duh, Editura Cartea Ortodoxă / Editura Egumenița, 2011, pp. 9-15