Din punct de vedere spiritual, sănătatea, potrivit multor Părinţi, face parte dintre lucrurile „de mijloc”, adică cele care în sine nu sunt nici bune, nici rele, ci, „după dispoziţia celui care se foloseşte de ele, pot fi întrebuinţate şi spre bine, şi spre rău” (Sfântul Ioan Casian).
Sănătatea fizică, este adevărat, corespunde stării originare şi normale a naturii umane, cea a condiţiei sale paradisiace, şi poate fi socotită, din această pricină, un bine în sine, arată Sfântul Maxim Mărturisitorul, însă, pe de altă parte, ea nu slujeşte la nimic omului şi nu constituie pentru el un bun adevărat dacă nu este bine folosită, adică dacă nu este pusă în slujba binelui, prin împlinirea poruncilor lui Hristos şi spre slava lui Dumnezeu. În această perspectivă, Sfântul Vasile cel Mare scrie: „Sănătatea, ca una care, în sine, nu-i face buni pe cei care au parte de ea, nu se numără printre lucrurile bune prin însăşi natura lor”. Ba chiar ea poate fi un rău dacă-i slujeşte omului ca să păcătuiască sau ca să se dedea patimilor celor rele.
În aceeaşi ordine de idei, Părinţii socotesc boala un rău, ea fiind o urmare a păcatului lui Adam şi a lucrării diavoleşti în lumea supusă păcatului, şi deci opusă ordinii voite de Dumnezeu atunci când a creat lumea şi pe om. însă ea nu este un rău decât pe planul naturii fizice, al trupului. Dacă omul nu se dedă păcatului la vremea bolii şi nu se depărtează de Dumnezeu din pricina ei, atunci, din punct de vedere spiritual, ea nu poate fi socotită un rău pentru el. „Dacă sufletul este sănătos, boala trupească nu-i poate pricinui omului nici o pagubă”, scrie Sfântul Ioan Gură de Aur. Ea nu este deci un rău – spune el împreună cu alţi Părinţi – decât în aparenţă; ea poate fi chiar un bine pentru om, în măsura în care, folosindu-se cu înţelepciune de ea, poate să dobândească foloase duhovniceşti, schimbând într-un instrument de mântuire ceea ce, iniţial, a fost semnul pierzării sale. De aceea, Sfântul Grigorie de Nazianz îndeamnă: „Să nu lăudăm orice fel de sănătate, nici să nu urâm orice boală!”
În anumite cazuri, privită din perspectiva a ceea ce este bine din punct de vedere spiritual, boala poate fi considerată, paradoxal, drept un bine mai mare decât sănătatea şi vrednică de dorit, după cum spune fără nici o ezitare Sfântul Varsanufie. Sfântul Grigorie de Nazianz, în ceea ce-l priveşte, spune că scopul tratamentului medical „este însănătoşirea şi starea bună a trupului; iar, odată aflate, păstrarea lor”. „Insă nu este limpede, adaugă el, dacă dobândirea acestora este întotdeauna de folos. Pentru că adesea stările potrivnice le aduc mai mult câştig celor ce le îndură.”
Jean-Claude Larchet, Creştinul în faţa bolii, Editura Sophia