În întreaga istorie a Bisericii nu au existat niciodată persecuţii realizate la o scară aşa de mare şi într-un mod atât de diversificat, aşa cum s-a întâmplat în Uniunea Sovietică, în secolul al XX-lea. Persecuţiile au avut loc pe întreg teritoriul vastului spaţiu rusesc, au vizat toate clasele sociale ale societăţii ruse, au afectat oameni de toate vârstele, de la copii mici până la bătrâni. Unii cercetători consideră că numărul celor care au suferit persecuţii, epurări, au fost discriminaţi, şi-au pierdut locul de muncă ori chiar viaţa, pe durata acestor 70 de ani (1917-1987), se ridică la o sută de milioane. În studiul de faţă vom face o scurtă prezentare a celei mai sângeroase perioade a persecuţiilor, cea cuprinsă între anii 1918-1940.
La 23 ianuarie 1918, Sovietul Comisarilor Poporului (SOVNARKOM) al guvernului bolşevic, a făcut public „Decretul privind separarea Statului şi a Educaţiei de Biserică”. Prin acest decret i se restrângea Bisericii, în mod drastic, domeniul de activitate. Din acel moment, ea pierdea dreptul de persoană juridică. Nu mai avea, deasemenea, nicio posibilitate de a se întreţine din punct de vedere economic.
