Articole

Boala trupului este mai presus decât postul

Zis-a un bătrân oarecare: „Fiilor şi fraţilor, să înţelegeţi şi să ştiţi toţi aceasta: că nici una dintre faptele cele bune nu este aşa de iubită şi de plăcută lui Dumnezeu, ca atunci când mulţumeşte omul întru scârbe.
Şi nu se bucură Dumnezeu de alta mai tare, decât atunci când cineva rabdă bucuros orice fel de scârbe i s-ar întâmpla lui (cum este de pildă boala, clevetirea pe nedrept sau prigonirea şi alte necazuri).De asemenea, şi de la cel care este bolnav cu trupul său, nu cere Dumnezeu post şi înfrânare de mâncare şi băutură sau altă osteneală şi nevoinţă a trupului.

Continuare …

Când omul frecventează mereu biserica, el se găseşte sub protecţia deosebită a lui Dumnezeu

Ce putem face în legătură cu vecinii care fac vrăji, ne doresc răul şi adeseori ne aruncă în grădină lucruri vrăjite? Cu ei nu poţi trăi în pace. Cum să te rogi când eşti urât fără vreun motiv şi necăjit fără nici o vină? Când un om merge la sanatoriu (centru balneoclimateric) pentru a-şi îmbunătăţi sănătatea, el urmează toate metodele de tratament indicate de medic, inclusiv băile de nămol. El chiar plăteşte pentru aceasta şi-i mulţumeşte medicului, fiind uns din cap până-n picioare cu nămol negru. Nu ştiu de ce noi nu le mulţumim celor care ne împroaşcă cu noroi pe gratis. Bârfa, vorbirea de rău, cuvintele de ură sunt nămolul care vindecă sufletul nostru şi noi trebuie să-l primim cu bucurie, ştiind că este spre curăţirea noastră.

Continuare …

În calitate de așezământ dumnezeiesc, Biserica este călăuzită de Sfântul Duh

El rămâne în ea și o face să nu greșească în ceea ce privește dogmele, “stâlp și temelie a Adevărului.” Biserica este cea care păstrează neschimbată învățătura apostolească. Doar ea ne poate conduce către Adevăr și numai ea poate fi judecătorul infailibil în măsură să se pronunțe asupra adevărurilor mântuitoare ale învățăturii relevate.

Continuare …

Nu vă fie frică de cei ce ucid trupul

Scrisoarea 340 – Fiului Taleleu
Bine ai făcut că mi‑ai scris, fiule iubit. Căci ai arătat prin aceasta credinţa şi dragostea ta. Dar pentru ce îmi cânţi laude de care nu am parte nicidecum? Nu ştii că sunt păcătos şi simplu în cuvânt? Dar dragostea este foarte hoaţă, atribuind celor doriţi, din partea prietenilor, cele ce nu există. Aşadar, lăsând la o parte laudele, mai degrabă roagă‑te, fiule, să mă întăresc în Domnul şi să mă izbăvesc în tot chipul de cel rău.
Neputinţa ta trupească să o duci cu mulţumire către Dumnezeu şi nu te întrista pentru chipul în care a venit. Ştie Domnul să dea cele de folos fiecăruia, însă eu nu ştiu de unde ţi‑a venit[1]. Hula să fie dispreţuită şi [atunci ea] va trece mai repede, dar dacă înfricoşează, mai degrabă va rămâne, de care să fii izbăvit cu puterea lui Dumnezeu.[2] Chiar dacă se face multă asuprire din partea prigonitorilor, însă premiul este ceresc.

Continuare …

Întâlnirea și înțelegerea persoanelor constituie o împlinire reciprocă și o sinteză armonioasă

Trăim într-o epocă în care predomină o stare generală de dezordine, tulburare, criză, de îndoială și collaps al ideilor, al principiilor, moravurilor și al tuturor fundamentelor. Obtuzitatea, lăcomia, saturația, înstrăinarea domnesc peste lume. Avem un elan spre iubirea de stăpânire, spre iubirea de sine, de slavă, de plăcere, de câștig și de arginți. Uriașe dezastre ecologice pe întreaga planetă nenorocesc viața oamenilor. Drepturile nescrise ale omului funcționează adeseori pe baza obligațiilor fundamentale ale oamenilor. Domină principiul antievanghelic „Este mai fericit a lua decât a da”.

Continuare …

Să fugim de tot păcatul şi să ne umplem de toată fapta bună

Cerul este Mie scaun şi pământul reazim picioarelor Mele (Fapte 7, 49). Prin Cer se înţeleg cu precădere Minţile Cereşti, altfel spus Puterile îngereşti, mai ales cele mai înalte – Scaunele, Heruvimii şi Serafimii, Arhanghelii şi toate Puterile Cereşti. Pe acestea Dumnezeu odihneşte şi Se poartă, aşa cum au văzut prorocii Iezechiil şi Isaia.

Continuare …

Urmaţi credinţa Sfinţilor Părinţi (Filioque – scurt istoric)

În prima jumătate a secolului al VI-lea, în Apus, printre creştinii din Spania s-a răspândit învăţătura despre purcederea Duhului Sfânt şi din Fiul [cf Filio, Filioque]. O contribuţie deosebită în acest sens a avut episcopul Seviliei de atunci, Isidor. La Sinodul III de la Toledo (589), această învăţătură a primit într-o măsură caracter sobornicesc, încât participanţii sinodului, după cuvintele Crezului niceo-constantinopolitan: „credimus… et in Spiritum sanctum, dominum et vivificantem, ex Patre…” au adăugat: „et ex filio (procedentem)”. Astfel aşezată în rândul dogmelor, s-a răspândit din ce în ce mai mult în Spania, lucru la care au contribuit în mod deosebit sinoadele de la Toledo: IV (634), VI (638), XI (675) şi XVI (693).

Continuare …

„Pe noi, cei care eram morţi prin greşelile noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos” (Efeseni 2: 5)

Dumnezeu L-a înviat mai întâi pe Domnul Hristos, Omul: pe El L-a înviat mai întâi din mormânt. Hristos este Capul nostru. Astfel, spre a învia şi toate neamurile de credincioşi ce aveau să fie după aceea, a trebuit ca mai întâi Dumnezeu să învie Capul. Înviind Capul, se asigura şi învierea întregului trup, cu toate mădularele lui. Prin urmare, Sfântul Apostol Pavel grăieşte despre învierea din morţi şi preaslăvire ca de un lucru încheiat, deja desăvârşit.

Continuare …

Voinţa centrală cea mai uşor de acceptat pentru toţi este voinţa lui Dumnezeu

Adevărata cunoaştere este condiţionată de iubire. Pentru a cunoaşte în iubire trebuie să ajungem la iubire.
Dar nu ajungem la iubire fără asceză, fără o autolimitare legată de recunoaşterea drepturilor celuilalt. Ne putem impune limite nouă înşine din respect pentru ceilalţi şi pentru Dumnezeu. Trebuie să ne deprindem să ne gândim la Dumnezeu; prin aceste limitări ne înfrânam poftele. Atunci când poftele nu pot fi satisfăcute, vine mânia, precum şi o anumită tristeţe, o pierdere a nădejdii, o nerăbdare legată cu mânia.

Continuare …

Cum să ne îndreptăm spre Dumnezeu?

Dacă, aşa cum mărturisim în Crez, Hristos este Dumnezeu adevărat, Mântuitorul lumii, Creatorul ei, prin Care toate s-au făcut, cum putem să ne reducem credinţa pe care o avem la o problemă de naţionalitate, de loc, de epocă…? Eu nu cunosc nici un Hristos grec, rus, englez, arab… Hristos, pentru mine, este totul. Fiinţa mai presus de cosmos.
Se spune adesea în Sfânta Scriptură că Hristos a murit pentru lumea întreagă, pentru păcatele ei. Din moment ce limităm Persoana lui Hristos, din momentul ce Îl coborâm în planul naţionalităţilor, pierdem totul şi cădem în infern.

Continuare …

„Se va lua de la voi” Matei XXI, 33-34

Fariseii, fireşte, au înţeles numaidecât, şi saducheii o dată cu ei, încotro bătea pilda lucrătorilor celor răi. Şi nici că era greu de tălmăcit o parabolă atât de transparentă. De vreme ce acei cărora le fusese încredinţată via (adică le-a fost rezervată revelaţia şi cu strămoşii cărora a fost încheiat legământul) s-au arătat nevrednici de încrederea ce li se dovedise şi de misiunea pe care o primiseră, ce altceva putea să urmeze decât înlocuirea lor cu alţii în stare a da la timpul sorocit roadele cele bune?

Continuare …

Fără de Dumnezeu simțirea și gândirea se află într-o demență irațională

Deși am fost creați în chip desăvârșit, în ființa noastră, deopotrivă trup și suflet, nu a mai rămas aproape nimic în picioare după cădere, pentru că ”omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor” (Psalm 48:12). Păcatul a adus omului moartea și stricăciunea, și nu numai atât, ci și lucrarea defectuoasă a mădularelor trupului încă dinaintea morții sale. Iar însușirile psiho-somatice cele mai importante prin care se manifestă sufletul omenesc, adică simțurile, gândirea, conștiința, s-au sălbăticit cu totul și numai prin Hristos, prin Cuvântul întrupat, ele redevin raționale și sunt reașezate în starea cea dintâi, când sunt folosite prin harul dumnezeiesc.

Continuare …

Veșmintele liturgice destinate preoților

Frumusețea slujbelor bisericești este împodobită și de vestimentația slujitorilor pe care aceștia o poartă în timpul săvârșirii lor. În afară de stihar, veșmântul lung și larg, și de mânecuțe, care strâng mânecile stiharului, pe care le poartă și diaconii, cei invesțiți în treapta preoției a ierarhiei bisericești au datoria de a purta în timpul oficierii slujbelor și alte veșminte.
Epitrahilul sau stola este veșmântul care vine pus pe grumaz, de unde și denumirea. Latinii desemnează prin epitrahil atât orarul diaconilor, cât și orarul dublu al preoților.

Continuare …

Să ne aşezăm cu umilinţă în faţa lui Dumnezeu

Rugăciunca este lucrul cel mai important. Ea este calea noastră către Dumnezeu; toate celelalte sunt doar mijloace ajutătoare ale acesteia. Spun însă că trebuie să facem o cât de mică pregătire înainte de rugăciune. Nu treceţi dintr-odată la Dumnezeu; trebuie să vă gătiţi duhovniceşte. Cum face lumea când merge la împărat? Măcar puţin înainte de aceasta să ne gândim şi la noi înşine, şi la Dumnezeu. Cine suntem noi şi cine este Acela cu Care vrem să vorbim? Ce ne este nouă de trebuinţă şi cu ce drept îndrăznim să-I cerem acestea? Şi aşa mai departe.

Continuare …

Să izgonim lucrarea vrăjmașului din viața noastră prin rugăciune și credință

Să nu ne tulburăm din cauza ispitelor, nici să nu ne minunăm de îndrăzneala diavolului, ci stăruind în credinţă şi în rugăciune fierbinte şi împărtăşindu-ne de ajutorul de sus, să izgonim lucrarea vrăjmașului din viața noastră.
Mare lucru este omul care creşte înlăuntru şi sporeşte în virtuţi! Dar această fiinţă mare se teme de păcat, la fel ca elefantul de şoarece, „ca nu cumva, după ce a vestit altora, el însuşi să ajungă de lepădat” (I Corinteni 9, 27).

Continuare …

Să ne ridicam și să vedem în chip înțelegător pe Maica lui Dumnezeu

Frați și părinți, puțin închizând ochii cei sensibili, să ni-i ridicăm pe cei ai minții și să vedem în chip înțelegător pe Maica lui Dumnezeu. Căci a venit ca un cer însuflețit purtând în brațe pe soarele dreptății, ca să-i lumineze și să-i încălzească pe credincioșii care aleargă la scăparea ei. Și dacă soarele cel sensibil a știut să lumineze și să încălzească, să usuce și să ardă, cu cât mai mult a știut să facă acestea soarele dreptății cel mai înainte de soare. A venit ca o tărie, purtând în brațe steaua cea din Iacob, pentru ca și noi, precum magii, lepădând toate plăcerile cele trupești să-i urmăm Lui în curăție și să I ne închinăm cu credință.

Continuare …

Părintele Porfirie: Între noi nu e nici o distanţă

S-a spus că astăzi, când fiinţe sfinte, contemporane nouă, precum părinţii noştri duhovniceşti Porfirie, Paisie, Iacob, Sofronie, Epifanie au adormit în Domnul, părăsind această viaţă, suntem mai săraci.
Cred că dimpotrivă, suntem mai bogaţi şi mai fericiţi, fiindcă aceşti sfinţi, eliberaţi de limitele trupeşti şi de dependenţa biologică, continuă a se afla printre noi, însoţindu-ne paşii în viaţă. Însă, aşa cum e şi firesc, noi suntem aceia care nu le putem simţi şi nu le putem trăi prezenţa duhovnicească, tocmai din pricina neputinţei simţurilor şi a percepţiilor noastre.
Odată când m-am dus la Părintele Porfirie i-am spus: „Părinte, să vă gândiţi mereu la noi şi să vă rugaţi pentru noi, căci avem mare nevoie. Îndeosebi să vă gândiţi la noi în ceasurile nopţii, când se stinge zgomotul vieţii şi când încercăm să comunicăm cu noi înşine şi cu Dumnezeu”. Auzind acestea, părintele mi-a răspuns: Între noi nu e nici o distanţă.

Continuare …