O, preasfinte Cuvioase şi de Dumnezeu purtătorule Părinte Serafim, caută din slava ta cea de sus către noi cei smeriţi şi neputincioşi, împovăraţi cu multe păcate, care cerem de la tine ajutor şi mângâiere. Apropie-te de noi cu inima ta cea plină de bunătate şi ajută-ne ca să păzim fără de prihană poruncile Domnului, să ţinem cu tărie credinţa ortodoxă, cu sârguinţă să-I aducem lui Dumnezeu pocăinţă pentru păcatele noastre în evlavie creştinească, cu harul bine să sporim şi să fim vrednici de ajutorul şi mijlocirea ta pentru noi înaintea lui Dumnezeu. O, Sfinte al lui Dumnezeu, Serafime, auzi-ne pre noi, cei ce cu credinţă şi cu dragoste ne rugăm ţie şi nu ne trece cu vederea pe noi, cei ce avem nevoie de ocrotirea ta. Acum şi în ceasul sfârşitului nostru ajută-ne şi apără-ne cu rugăciunile tale de săgeţile cele pline de răutate ale diavolului, ca să nu ne stăpânească puterea lui ci, cu ajutorul tău, să ne învrednicim a moşteni fericirea lăcaşurilor Raiului. Căci în tine ne punem astăzi nădejdea, Părinte milostive, fii pentru noi cu adevărat călăuză spre mântuire şi adună-ne la lumina cea neînserată a vieţii veşnice prin mijlocirea ta cea bineplăcută, la Tronul Sfintei Treimi, ca să slăvim şi să cântam împreună cu toţi Sfinţii Numele cel vrednic de închinare, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.