O, preaminunate Serafime, mare făcător de minuni din Sarov, pentru toţi cei ce aleargă la tine ajutătorule cel grabnic ascultător, în zilele vieţii tale nimeni de la tine sărman n-a ieşit, ci tuturor plăcută le-a fost vederea feţei tale şi glasul cel cu bună întâmpinare a cuvintelor tale. Pe lângă acestea şi darul tămăduirilor, darul înainte vederii şi darul vindecărilor sufletelor celor neputincioase cu îmbelşugare în tine s-au arătat. Iar când te-a chemat pe tine Domnul de la ostenelile cele pământeşti la odihna cea cerească, niciodată dragostea ta n-a lipsit de la noi şi nu este cu putinţă a număra minunile tale care s-au înmulţit ca stelele cerului căci iată, în toate marginile pământului te arăţi oamenilor credincioşi şi le dăruieşti tămăduiri. Pentru aceasta şi noi strigam ţie: O, preabunule şi blândule Cuvios al lui Dumnezeu, rugătorule cel cu îndrăzneală pentru noi, care niciodată nu depărtezi pe cei ce te cheamă pe tine, înalţă pentru noi binefăcătoarea ta rugăciune către Domnul puterilor ca să întărească poporul nostru binecredincios şi să ne dăruiască noua cele de trebuinţă în viaţa aceasta şi toate cele de folos pentru mântuirea sufletelor noastre, ca să ne păzească de căderi în păcat şi să ne înveţe pocăinţa cea adevărată, ca fără de piedici să intrăm în Împărăţia Cerurilor unde tu acum străluceşti în slava neapusă, şi să cântam cu toţi Sfinţii, lăudând Treimea cea de Viaţă dătătoare, în veci! Amin.