“Să nu cazi cu duhul, suflete, să nu te necăjeşti, să nu rosteşti asupră-ţi judecată fără întoarcere din pricina mulţimii păcatelor, să nu atragi asupra ta focul, să nu grăieşti: „M-a lepădat de la faţa Sa Domnul”. Nu plac lui Dumnezeu vorbe ca acestea. Oare cel care a căzut nu mai poate să se ridice? Oare cel ce s-a abătut nu mai poate să se întoarcă? Sau nu ai auzit ce fel este harul Tatălui faţă de fiul risipitor?
Nu te ruşina, deci, să te întorci, ci spune cu îndrăznire: „Mă duc la Tatăl meu!” Scoală-te şi mergi.
El te va primi şi nu te va dojeni, ci mai vârtos Se va bucura de întoarcerea ta. El te aşteaptă, numai să nu te ruşinezi şi să nu te ascunzi de faţa lui Dumnezeu, cum a făcut Adam.
Pentru tine S-a răstignit Hristos, şi acum te va lepăda? El ştie cine ne strâmtorează, ştie că nu avem alt ajutător, fără numai El.
Hristos ştie că omul este sărman. Nu te lăsa, deci, pradă deznădejdii şi nepăsării, ca unul care este gata de foc. Hristos nu Se mângâie aruncându-ne pe noi în foc; nu este agonisită pentru El să ne trimită la munci.
Urmează fiului risipitor: părăseşte cetatea chinuită de foamete. Apropie-te şi te roagă, şi vei vedea slava lui Dumnezeu. Faţa ta se va lumina, şi tu te vei veseli în Raiul desfătării. Slavă Domnului, Iubitorului de oameni, Care ne mântuieşte!”
*
“Tu, Doamne a toate, după milostivirea Ta, fii mie liman al mântuirii, scăpare de ajutor, şi mă mântuieşte.
Rog bunătatea Ta, Mântuitorul meu: de acum varsă peste mine milele Tale, şi dincolo mă aşază departe de chinuitori.
Hristoase, Cela ce bine ai voit să Te faci jertfă de dragul nostru, omoară păcatul, de care sunt vătămate toate mădularele mele; pogoară-Te, sălăşluieşte într-însele.
Îndată ce va afla vicleanul despre aceasta, dinţii lui se vor sfărâma şi focul gheenei se va stinge de a Ta strălucire.
Satana cel viclean a vărsat asupră-mi otrava sa, m-a stricat şi m-a doborât cu păcatul – dar întrucât merg pe calea Ta, iar Tu eşti atotputernic, neputinţa mea nutreşte nădejde că Tu, dispreţuindu-l, îmi vei arăta ajutor prin iertarea păcatelor, şi ruşinat va fi stricătorul meu.
Căpeteniile răutăţii m-au orbit cu ale lor patimi, şi cu viclenia lor mi-au răpit frumuseţea tinereţilor mele. Ce să mă fac eu, cel care mi-am pierdut curăţia? Striga-voi către Hristos, ca să-mi dea înapoi frumuseţea mea, şi atunci vor fi ruşinaţi viclenii.
Mântuitorul meu strigă către mine, ucenicul Lui: ‘Nu te deznădăjdui de a ta mântuire; Eu te voi face întreg şi voi ierta păcatele tale. Tu eşti agonisirea Mea, şi nu Te voi părăsi, pentru că te-am răscumpărat cu Sângele Meu’.
Strigă, deci, păcătosule, din toate puterile, şi nu cruţa gâtlejul tău, pentru că Domnul tău este milostiv şi îi iubeşte pe cei ce se pocăiesc. Îndată ce te vei întoarce, Tatăl tău îţi va ieşi în întâmpinare, va junghia viţelul cel îngrăşat, te va îmbrăca în haina luminată şi Se va veseli de tine”.
Cuvinte ascetice, Akedia, Faţa duhovnicească a deprimării. Cauze şi remedii, Editura Sophia, Bucureşti, 2010