Cum este posibil ca într-un astfel de suflet (care se izolează) să vină harul lui Dumnezeu, când trăieşte într-un mod atât de bolnăvicios? Cum este posibil ca un astfel de suflet să fie vizitat de har, ca într-un astfel de suflet să vină lumina lui Hristos? Nu este cu putinţă! O viaţă întreagă religios, o viaţă întreagă nevoitor, este posibil ca adâncul fiinţei lui să fie neprelucrat şi bolnav, iar harul lui Dumnezeu să nu-l fi vizitat deloc!
Dacă vrei să-i slujești lui Dumnezeu, pregătește-ți inima nu pentru mâncare, nu pentru băutură, nu pentru odihnă, nu pentru ușurință, ci pentru suferință, pentru a putea îndura toate ispitele, necazurile și întristările.
Când o să se termine încercarea prin care trecem? Când o să vină vestea cea bună? Răspunsul este în noi.
Să nu uităm că Adam a căzut nu datorită faptului că a negat existența lui Dumnezeu ci pentru că a negat voia Lui, pentru că a făcut neascultare. Noi nu știm ce se află în interiorul Sfintei Treimi. Singurul lucru pe care îl știm este că acolo este ascultarea desăvârșită.
Trebuie să mergem la Liturghie, chiar dacă vom sta ca niște bârne.
„Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie.” (Troparul Naşterii Domnului, glasul al 4-lea)
Să începem cu rugăciunea. Teoria e pe planul doi. Nu te întreb câtă carte ştii şi nu-ţi spun câtă ştiu eu. Eu te întreb: „Cât te rogi, frate?”. Şi de acolo îmi dau seama de ce ai sau nu ai linişte. Trebuie să ne întoarcem la rugăciunea părinţilor noştri. N-aţi avut mame şi bunici acasă? Când ne-om ruga noi ca bunicuţele noastre, se schimbă situaţia în România. Nu vă aduceţi aminte? Cine nu ştie?
„Şi în ținutul acela erau păstori,
stând pe câmp şi făcând de strajă
noaptea împrejurul turmei lor.
Şi, iată, îngerul Domnului a stătut
lângă ei şi slava Domnului a strălucit
împrejurul lor, şi ei s-au înfricoșat cu
frică mare. Dar îngerul le-a zis:
„Nu vă temeți.
Omule, vrei tu ca altul să-ți fure lucrul tău? Sau să te ocărască, sau să te necinstească, sau să se răzbune, sau să-ți facă alt rău? Deci, dacă nu vrei, nu fă nici tu la altul!
“Nimic mai greu, nimic mai periculos decât să te lupţi cu îngustimea şi cu formalismul.
Nimic mai primejdios, decât a combate răutatea, care crede că are dreptate, că apără adevărul şi că slujeşte lui Dumnezeu. Aceste forme ale relei-voinţe au înfrânt şi pe Iisus. Deşi Dumnezeu n-a revelat o Scriptură împotriva Sa, formalismul [după aluatul] iudaic a întors-o împotriva lui Dumnezeu. Iată ce poate răutatea; să stea împotriva iubirii de oameni şi de Dumnezeu; împotriva ei, nu poate nimic, nici Iisus.
Harul precede totdeauna venirea ispitelor, ca o vestire pentru pregătire. Lucrare (praxis) nu înseamnă numai a încerca şi a te lăsa păgubaş. Fapta se numeşte când pătrunzi în lucrare, te lupţi, biruieşti sau eşti biruit, câştigi sau pierzi, cazi, te ridici, răscoleşti totul, ridici totul în picioare, când primeşti lupta până la ultima suflare. Şi niciodată să nu te descurajezi până la ieşirea sufletului tău. Dar când ajungi până la cer, trebuie să te aştepţi ca ziua următoare să cobori în iad. Să nu mai spunem că uneori coborârea se întâmplă chiar în aceeaşi clipă. De aceea, nu trebuie să te pierzi în rătăciri, ci să ai înaintea ochilor că amândouă sunt ale tale.
Când un părinte iubitor îl vede pe fiul său în necuminţenie, îl pedepseşte. Iarăşi, când vede că s-a împuţinat la suflet şi că săvârşeşte cu trudă pedeapsa, atunci îl mângâie. Aşa se poartă cu noi şi Bunul Dumnezeu, Părintele nostru. Foloseşte totul pentru mântuirea noastră, atât mângâierea, cât şi pedeapsa, în marea Lui iubire de oameni.
Prietenul este un om bun, cu suflet sănătos, care cugetă cele drepte, fiind iubitor de virtute, integru în ce priveşte deprinderile sale morale, fidel iubirii, sincer în cuvinte, statornic sufleteşte, sfetnic vrednic, curajos, iubitor de adevăr şi dreptate. Prietenul este asemenea [în toate] celui cu care se află într-o legătură de prietenie; socoteşte că bucuria prietenului este şi bucuria sa, iar tristeţea acestuia este propria sa tristeţe;
Constatările dumneavoastră sunt corecte. „Duhul răutăţii din văzduhuri a stăpânit trupul şi cugetul meu şi m-a adus la epuizare, ca să mă ducă la pierzare”. Da, scopul lui este să omoare sufletul şi trupul. Dar cine v-a poruncit să mergeţi de una singură la luptă?
Un mare pustnic a zis: „Ştii când va veni sfârşitul lumii? Când nu va mai fi cărare de la un om la altul”. Când nu va mai fi cărare între tata şi mama, între părinţi şi copii, între copii şi biserică. Când va pieri iubirea şi ne vom da numai pe afaceri, şi numai pe câştiguri, şi numai pe minciunării, şi numai pe alergări prin alte ţări, doar-doar ne-om îmbogăţi.
Nu te întrista dacă ceva din ceea ce se săvârşeşte în lume nu se face după dorinţa ta.
E cu neputinţă ca toate să se săvârşească după gândul tău şi după cum tu voieşti, căci nu toate dorinţele tale sunt bune şi nu toată împlinirea lor este cu folos.
S-a împlinit ceva după dorirea şi voia ta – bine; nu s-a împlinit – lasă-l voii lui Dumnezeu.
Pafnutie monahul, alegându-și viața pustnicească, niciodată nu gusta vin. Iar umblând el odată prin pustie, a aflat niște tâlhari, și aceștia beau vin.
Însă l-a recunoscut vătaful tâlharilor și știa că nu bea vin.