“Iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ți milă de mine!” (Luca 18, 39)
Predică la Duminica a XXXV-a după Rusalii – Vindecarea orbului din Ierihon
Articole
Drumul greu şi măreţ al nebuniei pentru Hristos
Drumul greu şi măreţ al nebuniei pentru Hristos, adică drumul renunțării la tot ceea ce este părnântesc şi omenesc, drumul permanentei ei ascensiuni deasupra căderii spirituale, care te duce până acolo încât să-ţi oferi şi propriul suflet pentru binele aproapelui tău, este unul dintre cele mai mari fapte ale evlaviei.
Dacă vrei să te răzbuni, răzbună-te cu lacrimi…
Când vine o descurajare ori deznădejde, atunci trebuie să facem în felul acesta: să-i spunem așa acelui duh: „Hristos a venit pentru cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu!” Și, pe măsură ce duc viață de pocăință, Duhul cel Sfânt mă va împăciui.
E cu neputinţă ca Dumnezeu să-l lase pe omul pocăinţei şi al rugăciunii
Când aveţi un necaz, o ispită, o supărare sufletească, economică, trupească, fie că-i boală, fie ispită sau orice alt rău, îngenuncheaţi şi rugaţi-vă să se facă voia lui Dumnezeu şi nu a voastră… Domnul, Care a îngăduit ispita, îi dă totodată omului şi mijlocul prin care să o depăşească.
Dacă fugi de Dumnezeu, El nu va alerga după tine
Dacă fugi de Dumnezeu, El nu va alerga după tine, dar te va aştepta.
Nu osândi pe alţii pentru toate fleacurile, ca şi când tu ai fi cu desăvârşire drept
Să-ţi fie deprinse cu smerenia şi înfăţişarea şi haina şi mersul şi statul şi hrana şi aşternutul şi casa şi toate lucrurile din casă. Cuvântul, cântecul şi vorba cu vecinii să fie mai degrabă măsurate decât îngâmfate. Nu întrebuinţa vorbe umflate şi meşteşugite, nici nu folosi glas afectat în cântecele tale. Nu fi mândru şi grav în vorbirile tale, ci îndepărtează orice lăudăroşenie.
Regim de vindecare sufletească
Dacă totuşi omul cunoaşte adevărul, adică realitatea Domnului şi Mântuitorului său, Mesia al lumii şi Vestitorul ceresc, atunci începe a se preda Lui în întregime şi a-şi deschide inima sa pentru primirea Lui, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, în sine.
Dincolo – oricît am jindui nu mai putem face nimic niciodată
Dincolo – oricît am jindui (e sensul parabolei dreptului Lazăr şi al bogatului nemilostiv) – nu mai putem face nimic niciodată (nevermore zice Poe): verbul a face piere, e ca şi cum nici n-ar fi fost vreodată. Rămîne însă, în toată groaznica lui plinătate şi semnificaţie, verbul a fi – el şi nimic altceva.
Nu contează neapărat cât ne rugăm, ci să ne rugăm cu gândul că Dumnezeu e Viu și e cu noi!
Când te scoli dimineață, să te bucuri că te-ai trezit! Pe mine dimineața mă dor oasele cam tare, am reumatism. Și zic: „Slavă Ție, Doamne, slavă Ție, că toate mă dor!”. Da. E o minune să poți să zici „slavă Ție” când te doare ceva, și „binecuvântează-mă și ajută-mă să pornim și astăzi pe Cale!”…
Singura noastră salvare este să ne întoarcem la simplitatea noastră
Dumnezeu a dat mare har dumnezeiesc omului. Libertatea de a alege. Dumnezeu nu-l forţează să se mântuiască, nu i-a luat libertatea. Din această cauză, noi, folosind libertatea de a alege spre patimi, alungăm harul lui Dumnezeu de la noi, asta mai ales prin egoism şi mândrie.
Nu atât atacurile din afară, cât bolile născute înăuntru obişnuiesc să distrugă
Nici sciţii, nici tracii, nici sarmaţii, inzii şi alte popoare sălbatice nu luptă atât, cât un cuget vinovat care se strecoară în suflet, şi o poftă nesăţioasă, şi iubirea de arginți, şi setea de putere, şi râvna pentru lucrurile pământeşti. Căci acela este un război din afară, dar aici lupta este dinlăuntru.
Harul se revarsă din trăirea cu rugăciune a întristării
Înaintea fiecărei mângâieri dumnezeieşti, Stareţul Iosif trecea printr-o întristare de moarte, printr-o nesuferită apăsare sufletească şi întunecare. Despre aceasta spunea: „Mai întâi beam întristarea cu butoiul, şi abia după aceea îmi dădea Dumnezeu Harul cu linguriţa”.
Cum să nu aibă însemnătate blestemul părintesc?
Îmi scrii că te-ai certat cu tatăl tău şi că te-ai despărţit de el, iar el la despărţire te-a blestemat. Şi acum întrebi dacă acest blestem are vreo însemnătate. Neîndoit că are. Cum să nu aibă însemnătate blestemul părintesc? Şi de lucruri mai mici, chiar şi de gânduri obişnuite, se zguduie lumea duhovnicească; cu atât mai mult de blestemul părintesc rostit pe dreptate.
Rugăciunea ne ajută să ne ferim de tot răul
Există oameni răi pe lume și ei fac rău cu ușurință și cu plăcere. E adevărat, că în adâncul lor și ei au chipul lui Dumnezeu și că pot deveni buni, dacă se întorc la Dumnezeu și se pocăiesc de răutatea lor, dar noi trebuie să învățăm să ne ferim de rău! Ce vom face?
Suntem superficiali şi ne plictisim şi de noi înşine
Faptul că ne plictisim unii de alţii, prietenii de prieteni, soţii între ei, arată că de fapt între noi nu există relaţii adevărate. Ca să mă plictisesc de cineva, trebuie să-l epuizez, să-l ştiu ca în palmă. Or, persoana este infinit de adâncă, fiind chip al Treimii neajunse.
Uniţi-vă, creştini din toate veacurile şi din toate părţile!
Cu ce rost facem pomenirea sfinţilor? Pentru că ne trebuie cât trăim în viaţa pământească. Ştim că este o Biserică luptătoare sau dreptmăritoare pe pământ şi o Biserică biruitoare în Cer, unde sfinţii, după strămutarea de aici, nu încetează a ne purta de grijă. Avem două motive, să zicem aşa: ei nu sunt pe deplin fericiţi, pentru durerea că ne ştiu pe noi rămaşi în urmă aici, în necazuri; ei se roagă pentru noi ca să ne întoarcem cât mai repede acasă (la „Tatăl nostru, Care este în Ceruri”).
Nici prin cap să nu-ţi treacă să placi oamenilor…
Din dragoste izvorăşte smerenia. Că dacă iubeşti pe cineva, nu-l ocărăşti, că se scârbeşte; nu-l superi, că tânjeşte. Că dacă apuci să superi pe cineva, săracu’, nici nu poate mânca, nici nu se poate ruga, nici nu poate dormi. Aşadar, faci în toate chipurile să nu superi pe nimeni.