Apoi, cât de trist şi dureros este când lucrarea noastră e parazitată de duhuri rele. Orice chemare, orice invocare a celui rău sau orice gând rău, primit şi mestecat în mintea şi inima noastră, face ca lucrul nostru să fie o lucrare umano-demonică. Este o împreună-lucrare cu diavolul.
Dacă în timp ce tai ceapă îl dau relelor pe bărbatul meu, care „iar n-a venit, precis a băut banii la cârciumă şi astăzi, şi e zi de salariu, cum era să vină?”, această lucrare de tăiere a cepei este o lucrare de îndrăcire a mea şi a obiectelor pe care le ating. De aceea, bărbatul meu, când va mânca din ciorba aceea, o să aibă o stare de agitaţie şi de „nu ştiu ce l-o fi apucat!”.
Şi, cred că v-am mai spus, că eu spun la toată lumea, de ce e mai bună mâncarea la mânăstire decât acasă? Pentru că la mânăstire, oricât ar fi de rea o maică sau un călugăr care face mâncare, ei tot vor zice „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)!”. Şi aceste cuvinte şi Cel chemat prin ele, intră în viaţa mea, în ceapa mea, în ciorba mea, în cartoful pe care îl curăţ, şi mă sfinţeşte şi le sfinţeşte. Şi cel care mănâncă, mănâncă lucru sfinţit şi se uneşte cu Dumnezeu venit acolo în ciorba noastră, în ceapa noastră, iar alţii se unesc cu diavolul. Multe femei întreţin, cultivă răutatea bărbatului, prin această otravă pe care o pun în mâncarea pe care o gătesc cu repulsie, fără nici un fel de iubire sau rugăciune.
Să luăm aminte că orice cuvânt al nostru este o lucrare, care niciodată nu este pur umană. Sufletul omului a fost făcut de Dumnezeu ca o cupă, ca un potir care este duhul omului sau inima lui. În acest potir se sălăşluia „suflarea” Lui dătătoare de viaţă. Duhul omului este o putere a sufletului care este ca un potir sau ca o antenă parabolică, dacă vreţi, în termeni mai moderni, deschisă să primească undele acestea, energia necreată a lui Dumnezeu, cu care apoi îşi potenţează celelalte puteri şi lucrări. Dacă respiri împreună cu Dumnezeu, este o respiraţie umano-divină. Dacă respiri fără Dumnezeu, locul Lui nu rămâne gol, ci va fi umplut, fie de energii demonice, fie de energii animalice. Atunci lucrarea şi viaţa omului vor fi umano-demonice sau dobitoceşti. Aşadar, dacă alege să nu se înduhovnicească, omul alege, de fapt, să se îndrăcească sau să se îndobitocească.
Din Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 15-16