Articole

Singura cale către Dumnezeu trece prin raporturi interumane

Singurul mijloc de a le întreţine este vieţuirea în obşte. Adică fie monahismul, fie viaţa de familie, fie slujirea jertfelnică a semenilor. Rămânând singuri, suntem de obicei foarte egoişti. Facem ce vrem, tindem către ceea ce ne place. Şi prin egoism ne distrugem. Numai iubirea jertfelnică, născută din relaţiile determinate de vieţuirea obştească (fie că vorbim despre căsnicie, despre monahism sau despre slujirea jertfelnică a aproapelui), poate să ne păzească de pieire, să ne salveze de iubirea de sine atotcuprinzătoare.

Continuare …

„I le-am zis toate Dom­nului, trebuie să merg acum…”

Părintele Zaharia, după o cuvântare ţinută în America, a acceptat între al­te întrebări şi pe următoarea: „Puteţi să ne spuneţi ceva legat de ultimele zile ale părintelui Sofronie?” Iar răspunsul pe care l-a dat arată că sfârşitul vieţii pământeşti a părintelui Sofronie a fost pecetluirea unei vieţi întregi. Redăm întregul răspuns, deoarece este revelator:

Continuare …

Fiecare persoană este a lui Hristos şi este, prin urmare, frate cu orice fiinţă umană

Este într-adevăr foarte greu ca viaţa veşnică să-şi croiască drum în sufletul omenesc – atât de strâmt – şi încă şi în mai îngustul trup omenesc. Aflaţi în spatele gratiilor, locuitorii acestui pământ se împotrivesc cu tenacitate împotriva a tot ceea ce vine din afară. Prinşi în temniţa timpului şi a spaţiului ei sunt incapabili – din pricina atavismului sau poate a inerţiei – să primească ceva ce vine de dincolo de timp şi de spaţiu, ceva care este veşnic. O astfel de invazie este socotită a fi o agresiune la adresa lor şi ei răspund prin război.

Continuare …

Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are…

Unul dintre oraşele Rusiei centrale, care trecuse rând pe rând în mâinile taberelor aflate în luptă, a ajuns sub o stăpânire nouă; în orăşelul cu prici­na se afla o femeie, soţie de ofiţer rus, cu cei doi copii ai săi. Se ascunsese la marginea oraşului, într-o căsuţă lăsată în părăsire, şi hotărâse să aştepte mo­mentul când va putea să fugă.

Continuare …

Postul are un caracter de jertfă pe care noi oamenii o aducem lui Dumnezeu

Pentru a trăi viata în mod normal, fară abuzuri, fâră ignorarea si încălcarea drepturilor membrilor societătii, omenirii i s-au impus tot timpul anumite legi morale, religioase, pentru disciplinare. În crestmism, pentru disciplinarea noastră sufletească si trupească, avem lăsat de către Sfintii Părinti legea postului trupesc si sufletesc.

Continuare …

Dramatismul luptei cu tine însuţi

Experienţa duhovnicească ne demonstrează că nimic nu e definitiv cât suntem în această viaţă, că existenţa însăşi nu este un univers închis, ci o permanentă încercare, un permanent dialog, uneori chiar dramatic, de ridicare din starea de cădere către zările senine pe care le deschide universul spiritual al unei vieţi virtuoase, spre asemănarea cu Dumnezeu.

Continuare …

Cu cine alegem să ne asemănăm?

Pentru credinciosul simplu şi smerit, slobozirea de sub stăpânirea închipuirii se dobândeşte prin simpla şi întreaga năzuinţă de a trăi după voia lui Dumnezeu. Este ceva atât de simplu, şi totodată „ascuns de cei înţelepţi şi înţelegători”, şi nu este cu putinţă a o lămuri în cuvinte.
În această căutare a voii lui Dumnezeu se cuprinde „lepădarea” de lume.

Continuare …

Cel ce trăiește în Hristos trăiește cu adevărat

Omul, fără libertate morală, nu va fi diferit cu nimic faţă de restul animalelor. Libertatea morală îl dovedeşte pe om a fi o fiinţă morală, raţională şi chip al lui Dumnezeu. O fire raţională şi fară libertate morală ar fi ca o pasăre fără aripi, ar fi o scădere şi o lipsă în creaţia lui Dumnezeu, ceva fără rost, un lucru întru totul nepotrivit cu dumnezeiasca înţelepciune şi bunătate.

Continuare …

Dumnezeu i-a legat pe credincioşi printr-o singură credinţă

Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte [Lc 11, 23]. Cine nu este cu Biserica, acela este împotriva Bisericii; cine nu este în Biserică, acela este împotriva Bisericii; cine nu crede acela este împotriva credinţei; cine nu face faptele pocăinţei, faptele virtuţii acela este împotriva virtuţilor.

Continuare …

Trezeşte-te, te rog, trezeşte-te şi te sileşte!

Dumnezeu grăieşte în Scripturi şi tună prin propovăduitori, robi ai Săi: „Suflet nenorocit, vei pieri, vei pieri în veci, dacă nu te pocăieşti!” „Partea celor fricoşi şi necredincioşi, şi spurcaţi, şi ucigaşi, şi desfrânaţi, şi fermecători, şi închinători la idoli, şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua” (Apoc. 21: 8). Dar sufletul păcătos nu aude acel puternic glas dumnezeiesc şi rămâne nepocăit, aşa cum era mai înainte. Dumnezeu îl cheamă: „Întoarce-te la Mine, suflete, mântuieşte-te şi vei trăi în veci”.

Continuare …

Viața Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț

Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Neamț s-a născut în orașul Poltava din Ucraina în anul 1722, la 21 decembrie, într-o binecuvântată familie preoțească, fiind al unsprezecelea copil din cei doisprezece frați. Tatăl său se numea Ioan și era protoiereu al Poltavei, iar mama să se chema Irina. Din botez s-a numit Petru.

Continuare …

Scurtă expunere a gândurilor care îndeamnă la pocăinţă

Adu-ţi aminte, suflete al meu, despre îngrozitoarea şi înspăimântătoarea minune a Creatorului tău, Care pentru tine s-a făcut om şi a suferit pentru mântuirea ta; îngerii Lui se înfiorează, Heruvimii se îngrozesc, Serafimii se înspăimântă şi toate puterile cereşti îl proslăvesc neîncetat, iar tu, nefericite suflete, te leneveşti, măcar de acum înainte nu amâna, scumpe suflete al meu, sfânta pocăinţă, întristarea inimii şi ispăşirea pedepsei (epitimia) pentru păcatele tale.

Continuare …