
Singurul mijloc de a le întreţine este vieţuirea în obşte. Adică fie monahismul, fie viaţa de familie, fie slujirea jertfelnică a semenilor. Rămânând singuri, suntem de obicei foarte egoişti. Facem ce vrem, tindem către ceea ce ne place. Şi prin egoism ne distrugem. Numai iubirea jertfelnică, născută din relaţiile determinate de vieţuirea obştească (fie că vorbim despre căsnicie, despre monahism sau despre slujirea jertfelnică a aproapelui), poate să ne păzească de pieire, să ne salveze de iubirea de sine atotcuprinzătoare.
















