Viaţa veşnică ni s-a arătat – viaţa veşnică „ce era de la-nceput, pe care am auzit-o, pe care cu ochii noştri am văzut-o şi mâinile noastre au pipăit-o” (I In. 1, 1). Şi cu toate acestea, în cel de-al doilea secol al istoriei descrise de Noul Testament, lumea continuă să trăiască în masă ca şi cum am fi încă în Vechiul Testament, fără nici cea mai vagă aşteptare a lui Mesia ce urmează să vină. Mai mult, nu ne ridicăm nici măcar la nivelul Legii lui Moise.
Iubiți credincioși, în parabola care s-a citit astăzi în biserică, Dumnezeu se aseamănă plugarului care a ieșit la câmp să-și semene sămânța. Și ni se spune că o parte din sămânță a căzut în drum, sau pe marginea drumului, și oamenii au călcat-o în picioare, păsările cerului au venit și au mâncat-o, așa încât nici măcar n-a apucat să răsară, pentru că a pierit. Iar altă parte a căzut pe pământ pietros.
Unul este lucrul spre care tindem în viaţa noastră: iubirea, adorarea lui Hristos şi iubirea către semenii noştri. Să fim toţi una, având drept cap pe Hristos. Numai aşa vom dobândi harul, Cerul, viaţa veşnică.
Trebuie să avem răbdare, pentru că Dumnezeu trăiește în veșnicie și lucrează în veșnicie. Ne grăbim să vedem totul împlinit cât ai bate din palme, pentru că viața noastră se scurge rapid. Suntem aici doar pentru o scurtă vreme din veșnicie și apoi ce se întâmplă? Am terminat cu această viață.
Dumnezeu Se descoperă în primul rând celor ce se smeresc sincer. De obicei Se ascunde de cei mândri. Dumnezeu Se odihnește în blândețe și în smerenie.
Odată, l-a întrebat cineva (pe părintele Paisie Aghioritul):
Pilda despre cei zece robi şi cele zece mine (Luca 19, 12-28) – Aici se vorbeşte despre ce ar trebui să facă oamenii, cum să trăiască în aşteptarea celei de-a Doua Veniri a lui Hristos şi a înfricoşătoarei Judecăţi. Unele detalii relatate sunt subliniate mult mai pregnant şi există, de asemenea, amănunte noi.
Este scris în Evanghelie despre un tânăr bogat care căuta mântuirea (Matei 19,16-22). Acest tânăr dorea să moştenească viaţa de veci şi făcea câte ceva în acest sens, dar avea nişte patimi despre care conştiinţa lui îi spunea că sunt incompatibile cu lucrarea de mântuire. Când a auzit despre Mântuitorul, a căutat să stea de vorbă cu El, poate în speranţa de a găsi în învăţătura Lui o justificare pentru atitudinile sale greşite în ascuns.
Iubiţi fraţi! Domnul nostru Iisus Hristos ne-a poruncit ca înainte de a purcede la nevoinţa postului să iertăm aproapelui greşelile sale, ne-a poruncit să păzim de făţărnicie, din toate puterile, postul însuşi. Viermele, odrăslindu-se în fruct, îl nimiceşte de tot pe dinăuntru, încât rămâne numai coaja: şi făţărnicia nimiceşte tot miezul virtuţii.
Făţărnicia se naşte din slava deşartă (v. Mt. 6,1-2, 5,16). Slava deşartă este dorinţa şi căutarea deşartă a laudei vremelnice, omeneşti.
Dumnezeu vrea să avem o însușire dumnezeiască, smerenia. Oriunde domnește smerenia, fie în familie, fie în societate, ea răspândește pace și bucurie.
Pentru creștinism bănuiala e un păcat grav și oribil. Pentru creștinism încrederea e calea morală a generării de persoane.
Când mărturiseşti mincinos despre tine, tu însuţi ştii că minţi. Când mărturiseşti mincinos despre de alţii, celălalt ştie că tu minţi în legătură cu el. Când te preamăreşti şi te lauzi în faţa oamenilor, oamenii nu ştiu, dar tu ştii că dai mărturie mincinoasă despre tine. Dar dacă repeţi de mai multe ori această mărturie mincinoasă, oamenii se vor lămuri, cu timpul, că minţi. Iar dacă repeţi neîncetat o minciună în legătură cu tine, toţi oamenii vor şti că minţi, şi atunci doar tu vei mai crede în minciunile tale, care vor deveni adevăr pentru tine.
În lumea materială, în lumea noastră pământeană, singurătatea înseamnă iad?
Nu vom putea învăţa să fim smeriţi, până ce nu vom îndura multe dureri în inimă. Şi, până ce nu învăţăm să fim smeriţi, vom îndura multe dureri în inimă.
Se spune că în dragoste… nu, aşteptaţi puţin! Dragostea e odrasla, alcătuită din flori şi roade. Mai înainte trebuie curăţit pământul, arat, semănat, şi după aceea creşte. Ce a zis Domnul despre venirea Sa? De ce a venit El? Ca să caute şi să mântuiască pe cel pierdut. Dar cei căutaţi cum se mântuiesc? Se dezbracă de omul vechi şi se îmbracă în omul nou. Mai întâi trebuie să se dezbrace, să dea jos şi să arunce toată vechitura patimilor şi a păcatelor, după care se vor naşte şi cele noi-nouţe.
Uită de păcatele altora, ca și Dumnezeu să le uite pe ale tale. Dacă ai spus: „Pedepsește-l pe vrăjmașul meu”, nu mai ai dreptul să deschizi gura dinaintea lui Dumnezeu. În primul rând, pentru că L-ai mâniat și în al doilea rând, pentru că ceri lucruri care sunt împotriva esenței rugăciunii. Dacă te rogi pentru iertarea păcatelor, cum de îndrăznești să mai rostești cuvântul „pedeapsă”?