Părinte, atunci când undeva de obicei nu există disciplină, se va putea face față într-o situație grea?
Atunci când, de pildă, se întâmplă un incendiu, nu face fiecare ce-i trece prin cap, ci așteaptă ordin. Cel care are răspunderea, observă și spune ce trebuie să se facă. Altfel se poate pricinui panică și, în loc să stingă focul, îl întețesc mai mult.
Odată mă întorceam în Sfântul Munte. Când am ajuns între Mănăstirile Vatopedu și Pantocrator, a început să sufle crivățul și s-a iscat o furtună. Căpitanul a îndreptat corabia contra valurilor, pentru că altfel ne-am fi scufundat. Unul din Ierissos (o localitate de lângă Sfântul Munte), un fricos care nu știa nimic despre mare și corabie – avea catâri – a început să strige: „Ce faci? O să ne îneci! Nu vedeți? O să ne ducă la Kavala”. Atunci s-au ridicat și ceilalți și au năpădit asupra căpitanului. „Lăsați-mă”, spunea sărmanul, „eu îmi cunosc meseria mea”. Din fericire unul din călători era marinar și i-a liniștit: „Lăsați-l! Știe ce face. Așa cum merge, taie valurile”. Dacă n-ar fi fost acela, s-ar fi înecat corabia, căci ceilalți nu-l lăsau pe căpitan să-și facă treaba lui.
Vezi, unul care era fricos a pricinuit panică stârnindu-i pe toți din corabie și s-ar fi putut scufunda. Pentru aceste cazuri întotdeauna există un al doilea timonier care, dacă primul este amețit, va lua el timona.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezvie duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 240-241, doxologia.ro