Sfântul Ioan Casian spune despre iubirea de arginți (arghirofilia) că este o patimă care nu are o temelie în firea omenească, în vreun instinct al ei, ci este ceva în afara firii. Totuși, poate că până la urmă, iubirea de avere își are puterea în instinctul de conservare, pentru că mulți dintre oameni caută să aibă avere nu numai pentru a-și înmulți plăcerile sau mărirea lumească, ci dintr-un instinct de conservare, ca să aibă, cum am zice, „bani albi la zile negre”.
Nu e păcat să fii econom; nu trebuie să fii risipitor. Vedem aceasta și în firea înconjurătoare; de pildă, albina adună miere pentru prezentul și viitorul stupului. Bineînțeles, cineva care are credință în Dumnezeu nu are motive să fie îngrijorat, dar faptul de a avea niște economii este un fapt binecuvântat de Dumnezeu și nu se poate socoti o lăcomie.
Lăcomia este atunci când nu te mai saturi, când vrei să ai tot mai mult și tot mai mult, când nu ești dispus să faci bine celor care au trebuințe mai mari decât tine, iar tu ai prisos mai mare. În cazul acesta, patima e vădită. Sfântul Apostol Pavel, în Epistola I către Timotei, pomenește de iubirea de arginți ca despre rădăcina tuturor răutăților. Căci patimile întărindu-se în suflet sunt pricini de multe alte păcate. De exemplu, un lacom de avere va fi de multe ori și exploatator, va și fura, va aduna pe nedrept, va înșela…

Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 13

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.